"Inflaţia tranzitorie" tinde să crească preţurile mâncării livrate la domiciliu, iar printre motive se află scumpirea alimentelor, lipsa forţei de muncă, dar şi majorarea salariilor, susţine Bogdan Maioreanu, analist în domeniul serviciilor financiare şi al investiţiilor la eToro, platforma de investiţii cu active multiple.

"O seară liniştită acasă cu mâncare la comandă şi un film pe Netflix este o imagine normală pentru mulţi dintre noi, dar "inflaţia tranzitorie" loveşte şi această formă mai ieftină de divertisment. De la filme şi programe de divertisment, până la ingredientele pentru mâncare, la combustibilul necesar livrării sau la salariile celor care lucrează pentru a vă pregăti comanda, preţurile sunt în creştere, iar pandemia complică lucrurile şi mai mult. Este vorba de un trend global", notează specialistul, potrivit Agerpres.

Analiza eToro citează datele Institutului Naţional de Statistică (INS) care indică faptul că, în România, în medie, preţurile alimentelor au crescut cu 4,26%, în septembrie 2021 faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior. În plus, rata şomajului a fost pe un trend ascendent lent la 5,2%, în august, de la 5% în iunie, minimul ultimelor 12 luni, "dar am avut o scădere abruptă a participării forţei de muncă de la 69,5% din populaţie în septembrie 2020 la 66,3%, în iulie anul acesta".

Alte țări care se confruntă cu scumpirea alimentelor

Potrivit sursei citate, această tendinţă se regăseşte şi în SUA, unde inflaţia a urcat, în septembrie, la 5,4%.

"Toate produsele alimentare s-au scumpit, cea mai mare creştere fiind la carne, păsări, peşte şi ouă, care au crescut cu 10,5%, în condiţiile în care preţul pentru carnea de vită a crescut cu 17,6% în decursul anului. Cea mai mică creştere a fost înregistrată la produsele lactate şi produsele conexe, ale căror preţuri au crescut cu doar 0,6% în ultimele 12 luni. Tot în ultimele 12 luni, preţul alimentelor consumate în afara casei a crescut cu 4,7%. Dar creşterea preţurilor din ultima vreme este alimentată nu doar de mărfuri, ci şi de lipsa forţei de muncă şi de creşterea salariilor. Piaţa muncii din SUA îşi arată incapacitatea de a readuce oamenii la muncă după pandemie, 5 milioane de persoane lipsind încă de pe piaţa forţei de muncă dacă ne raportăm la 2019", precizează Maioreanu.

În acelaşi context, Rich Allison, CEO-ul Domino's Pizza, afirmă că, pe măsură ce compania sa a ieşit din criza generată de pandemie,"s-a lovit de provocări tot mai mari în ceea ce priveşte personalul din întreaga ţară, ceea ce a dus la reducerea orelor de funcţionare şi la probleme de furnizare a serviciilor într-un număr de magazine din reţea".

Domino's (DPZ) şi-a ratat obiectivele de vânzări în SUA în trimestrul al treilea, înregistrând o scădere de 1,9% faţă de creşterea de 1,7%, pe care o aştepta piaţa. În schimb, venitul net a cunoscut o majorare de 21,5%, în trimestrul III, trend determinat, în principal, de venituri mai mari din operaţiuni, rezultate din venituri mai mari din francize globale, inclusiv cele din Europa.

Analistul eToro evidenţiază că îngrijorări legate de creşterea preţurilor la produsele alimentare se manifestă şi în Marea Britanie, care, din cauza pandemiei şi a Brexitului, se confruntă cu o lipsă acută de camionagii, măcelari şi lucrători în depozite sau în ferme. În acest sens, Ranjit Singh Boparan, proprietarul grupului 2 Sisters, care produce o treime din carnea de pui consumată în Marea Britanie, susţine că "zilele în care puteai hrăni o familie de patru persoane cu un pui de 3 lire (18 lei) se apropie de sfârşit".

Acesta a menţionat că, în termeni relativi, puiul este astăzi mai ieftin decât era în urmă cu 20 de ani, dar acest lucru se va sfârşi din cauza lipsei forţei de muncă. Compania 2 Sisters vinde carne de pasăre, pizza şi plăcinte, procesează 10,4 milioane de păsări pe săptămână şi deţine peste 700 de ferme.

Abonamente mai scumpe la Netflix

"Ei bine, se pare că majorarea preţurilor la alimente este un eveniment global cu care ne vom confrunta mai mult timp. Dar ce se întâmplă cu Netflix (NFLX)? Există analişti care prezic că, încet-încet, pe măsură ce conţinutul creşte, vor creşte şi preţurile abonamentelor. Am văzut deja această creştere de un dolar la începutul anului în SUA, în ultimul trimestru în Brazilia şi ieri în Singapore. Iar Netflix nu obişnuieşte să crească preţurile într-o singură zonă geografică. În ultimul trimestru, Netflix a adăugat un număr net de 4,38 milioane de abonaţi la nivel global - mai mult decât aşteptările analiştilor, care estimau 3,5 milioane. Acest total este în creştere de la 2,2 milioane în urmă cu un an. De asemenea, firma a atins aşteptările analiştilor privind veniturile. Netflix a declarat că performanţa sa a fost stimulată de serialul în limba coreeană Squid Game, care a atras 142 de milioane de gospodării în primele patru săptămâni de la lansarea sa pe 17 septembrie, iar noul conţinut este abundent", arată Bogdan Maioreanu.

Conform datelor Nielsen, pe piaţa mai extinsă de televiziune şi streaming, Netflix domină sectorul de streaming din SUA cu 6% cotă de piaţă totală, alături de Youtube (GOOG) cu acelaşi 6%, Hulu (3%), Amazon Prime (2%) şi Disney+ (1%). În România, singurele servicii internaţionale de streaming prezente sunt: Netflix, Youtube şi Amazon Prime Video.

eToro, platformă de investiţii cu active multiple, a fost fondată în anul 2007 cu misiunea de a face accesibile pieţele globale pentru ca toţi cei interesaţi să poată tranzacţiona şi investi într-un mod simplu şi transparent. Platforma eToro permite tuturor să investească în activele pe care şi le doresc, de la acţiuni la mărfuri până la active cripto.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri