Cea mai ridicată pondere a companiilor care au atins în 2021 un nivel extrem de ridicat al indicelui intensităţii digitale (DII) s-a înregistrat în Finlanda, Danemarca, Malta (toate cu 10%) şi Suedia (9%), în timp ce România şi Bulgaria erau în urmă, aproximativ trei sferturi dintre întreprinderi având un nivel extrem de scăzut al indicelui intensităţii digitale (77% şi, respectiv, 74%), arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres.

Dezvoltarea tehnologiilor digitale de către firme are potenţialul de a îmbunătăţi serviciile şi produsele şi de a spori competitivitatea. Criza cauzată de pandemie a arătat de asemenea că digitalizarea este crucială pentru îmbunătăţirea rezilienţei economice a firmelor.

Anul trecut, 56% dintre companiile din UE au atins un nivel de bază al intensităţii digitale, ceea ce presupune folosirea a cel puţin patru din 12 tehnologii digitale selectate, cum ar fi inteligenţa artificială - AI sau vânzări prin comerţul electronic care să reprezinte cel puţin 1% din cifra totală de afaceri. Un nivel de bază include afacerile cu un indice al intensităţii digitale scăzut, ridicat şi extrem de ridicat, excluzând nivelul extrem de scăzut.

În categoria IMM-urilor, 55% au atins un nivel de bază al intensităţii digitale, faţă de 88% în cazul marilor companii.

Doar 3% dintre IMM-urile din UE au un nivel extrem de ridicat al intensităţii digitale, în timp ce 18% au un nivel ridicat. Majoritatea IMM-urilor din UE înregistrează un nivel al intensităţii digitale scăzut (34%) sau extrem de scăzut (45%).

Obiectivul UE este ca peste 90% dintre IMM-uri să ajungă cel puţin la un nivel de bază al intensităţii digitale până în 2030.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri