Concurență record în învățământ: Aproape 38.000 de profesori s-au „bătut” pentru un loc la titularizare

Concurență record în învățământ: Aproape 38.000 de profesori s-au „bătut” pentru un loc la titularizare

Cuprins Articol:
Un număr record de 37.385 de candidați s-au aflat în febra examenului scris la titularizare, susținut luni în cele 117 centre organizate la nivel național. Miza este una uriașă: obținerea unui contract pe perioadă nedeterminată într-o școală de stat, într-un context în care numărul de posturi viabile este din ce în ce mai limitat, iar piața muncii din 2026 vine cu multe provocări.

Peste 37.000 de candidați au fost admiși la proba scrisă 

  • Cei care au participat la proba scrisă au obținut la inspecțiile speciale la clasă sau la probele practice cel puțin nota 5. Dintre ei, 7.510 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență, universitare de masterat sau ai departamentelor pentru pregătirea personalului didactic din promoția curentă.

 În perioada de înscriere, la nivel național, s-au înregistrat peste 41.600 de dosare de înscriere, dintre care peste 8.600 ale absolvenților studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență, universitare de masterat sau ai departamentelor pentru pregătirea personalului didactic din promoția curentă.

Ministerul Educației a precizat faptul că, în intervalul alocat înscrierii, candidații au avut posibilitatea de a depune/transmite dosare de înscriere în mai multe județe (drept urmare, pentru cei 37.386 de candidați care au dreptul de a participa la proba scrisă s-au înregistrat peste 39.900 de dosare de înscriere).

Cele mai căutate discipline la concursul de titularizare 

Cele mai multe dosare de înscriere au fost înregistrate pentru: 

  • disciplina specifică învățământului preșcolar cu predare în limba română - peste 8.500 de dosare; 
  • disciplina specifică învățământului primar cu predare în limba română - peste 6.300;
  •  educație fizică și sport - profesori - peste 3.400; 
  • limba și literatura română - peste 2.250; 
  • psihopedagogie specială - peste 2.000. 

Când se afișează rezultatele la titularizare 2026 

Primele rezultate vor fi publicate în 28 iulie, atât la sediile inspectoratelor școlare, cât și pe platforma dedicată concursului. 

Contestațiile vor putea fi depuse în aceeași zi, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, precum și în 29 iulie, până la ora 12:00. 

Acestea pot fi transmise atât la sediile inspectoratelor școlare județene, cât și prin mijloace electronice, în funcție de procedurile stabilite de fiecare inspectorat. 

  • Rezultatele finale vor fi afișate în 4 august, la inspectoratele școlare și online. Cum se face repartizarea pe posturi și ce note sunt necesare pentru angajare 
  • Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, se va realiza în ședințe publice organizate de inspectoratele şcolare în perioada 5 - 6 august. 
  • Pentru obținerea unui post de titular, candidații trebuie să obțină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la proba practică sau la inspecția specială la clasă. 
  • Pentru ocuparea unui post pe perioadă determinată, ca profesor suplinitor, este necesară obținerea cel puțin a notei 5 la ambele probe (la proba scrisă şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.
  • Doar cadrele didactice care au obținut cel puțin nota 5 la aceste evaluări preliminare au primit dreptul de a intra în sălile de examen pentru proba scrisă. 
  • Conform primelor date transmise de inspectoratele școlare, disciplinele cele mai aglomerate rămân limbile străine, învățământul preșcolar și cel primar, unde concurența pe un singur post titularizabil depășește în unele județe raportul de 10 pe loc.

Când se afișează notele la examenul de titularizare

Profesorii au acum de așteptat o săptămână până la aflarea primelor rezultate oficiale. Calendarul anunțat de autorități indică următoarele termene critice: 28 iulie.

  • Afișarea primelor note, până la ora 16:00 - 28 - 29 iulie
  • Depunerea contestațiilor (la sediile ISJ sau online) - 4 august

Publicarea rezultatelor finale

  • Pentru a deveni „titulari” (angajați pe viață ai sistemului), candidații au nevoie de o medie de minimum 7.00 la ambele probe. 
  • Cei care obțin note între 5,00 și 6,99 vor intra în corpul suplinitorilor, urmând să ocupe catedre temporare, valabile doar pentru anul școlar 2026-2027. 
  • Reprezentanții sindicatelor din învățământ atrag atenția că, deși numărul de candidați este uriaș, deficitul de posturi titularizabile din marile orașe va lăsa, și în acest an, mii de profesori cu note mari în postura de suplinitori pe perioadă determinată.

Personalizate pentru tine