Clasamentul ia în calcul companiile de pe piața principală a BVB care au distribuit dividende în cel puțin 90% dintre ultimii zece ani sau, în cazul companiilor nou listate la bursă, în cel puțin 90% dintre anii trecuți de la listare. Datele au fost furnizate de analiștii casei de brokeraj Prime Transaction.
Companiile nu au fost ordonate doar în funcție de frecvența distribuirii dividendelor, ci și după randamentul obținut de investitori. Indicatorul principal este media randamentelor calculate pentru perioade de 3, 5 și 10 ani, astfel încât rezultatele recente să aibă o pondere mai mare, fără ca istoricul mai îndepărtat să fie ignorat.
Rompetrol Well Services, cea mai bună acțiune pentru dividende

Rompetrol Well Services (PTR), companie care oferă servicii specializate pentru sonde de ţiţei şi gaze naturale, ocupă primul loc în clasament, cu o medie a randamentelor pe intervale multiple de 8,91%. Compania a distribuit dividende în 9 din ultimii 10 ani, iar media randamentului pe cinci ani ajunge la 10,43%.
Poziția companiei a fost susținută și de dividendele speciale distribuite în 3 dintre ultimii 10 ani, inclusiv în anul curent.
Pe poziția a doua se află OMV Petrom (SNP), cu o medie a randamentelor de 8,46%. Compania a distribuit dividende în fiecare dintre ultimii zece ani, iar randamentul mediu calculat pentru ultimii trei ani este de 7,94%.
OMV Petrom a acordat în ultimii ani atât dividende de bază, cât și dividende speciale, ceea ce a menținut compania în partea superioară a clasamentului.
Conpet și Hidroelectrica au pierdut primele locuri
Considerată anterior cea mai bună acțiune „de dividend” de pe bursa românească, Hidroelectrica (H2O) a scăzut în clasament dar se menține sus în top. Hidroelectrica se află pe locul al patrulea, cu un randament mediu de 7,85%. În cazul producătorului de energie, mediile pe 3, 5 și 10 ani sunt identice în tabel, deoarece compania are un istoric bursier mai scurt, fiind listată în vara anului 2023.
Conpet (COTE) ocupă locul al treilea, cu o medie a randamentelor de 8,44%. Compania are cel mai mare randament mediu pe zece ani dintre emitenții aflați în primele poziții, de 9,70%, și a distribuit dividende în fiecare an analizat.
Conpet a menținut în general o rată de distribuție apropiată de 100% din profit. Poziția viitoare a companiei în clasament ar putea fi afectată însă de rezultatele financiare mai slabe, în contextul problemelor rafinăriei Petrotel-Lukoil.
Nuclearelectrica (SNN) ocupă locul al cincilea, cu o medie a randamentelor de 7,79%. Compania are un randament mediu pe zece ani de 9,81%, însă media pentru ultimii trei ani a coborât la 6,75%, ceea ce arată o diminuare a randamentelor recente.
Companiile cu dividende mai stabile
Transilvania Broker de Asigurare (TBK) ocupă locul al șaselea, cu un randament mediu de 6,75%, dar se remarcă prin volatilitatea redusă a dividendelor. Deviația standard a randamentelor este de doar 1,84%, comparativ cu 8,80% în cazul Rompetrol Well Services și 6,74% în cazul Nuclearelectrica.
Compania a distribuit dividende în fiecare dintre ultimii zece ani și se menține în partea de sus atât în clasamentele construite după randament, cât și în cele care urmăresc stabilitatea distribuirilor.
Farmaceutica Remedia (RMAH) urmează cu o medie a randamentelor de 6,59%, iar Biofarm (BIO) ajunge la 6,07%.
Evergent Investments (EVER) și Comelf (CMF) au randamente medii de 5,92%, respectiv 5,87%, dar și deviații standard sub 2%, ceea ce indică dividende mai previzibile decât în cazul unor companii cu randamente mai mari.
Ce randamente oferă băncile de la BVB
BRD Groupe Société Générale (BRD) se află în clasament cu o medie a randamentelor de 5,84%, însă banca a distribuit dividende în 90% dintre anii analizați.
Banca Transilvania (TLV) a oferit dividende în fiecare an, dar media randamentelor pe intervale multiple este mai mică, de 5,31%. Randamentul mediu pentru ultimii trei ani ajunge la 5,47%, iar cel pentru ultimii zece ani este de 5,01%.
Banca Transilvania a ieșit, în schimb, din clasamentul celor mai mari randamente obținute într-un singur an. Randamentul de 14,04% înregistrat în 2015, după achiziția Volksbank, nu mai intră în perioada ultimilor zece ani.
De ce scad câștigurile din dividende pe BVB
Randamentele oferite de companiile de dividend de la BVB au scăzut în ultimii ani. Potrivit datelor Prime Transaction, media valorilor calculate pe intervale multiple pentru emitenții care au distribuit dividende în cel puțin 90% dintre ani a coborât de la 5,42% acum doi ani, la 5,14% în prezent.
Scăderea este mai vizibilă în datele recente. Media randamentelor pentru ultimii trei ani s-a redus de la 5,35% la 4,67%, în timp ce media pe zece ani a coborât doar marginal, de la 5,65% la 5,61%.
Diminuarea randamentelor nu înseamnă neapărat că firmele au plătit dividende mult mai mici. În multe situații, randamentul a scăzut deoarece prețul acțiunilor a crescut. Randamentul dividendului este calculat prin raportarea sumei distribuite la prețul acțiunii, astfel că o apreciere bursieră poate reduce procentul chiar dacă dividendul rămâne similar.
Investitorii trebuie să aibă în vedere și faptul că dividendele nu sunt garantate. Acestea depind de profiturile obținute, de necesarul de investiții al companiei și de deciziile acționarilor. Pentru a primi dividendul, investitorul trebuie să dețină acțiunile la data stabilită de companie și aprobată de adunarea generală a acționarilor.