Câte mașini a vândut Dacia în prima jumătate a lui 2026

Grupul Renault a publicat recent datele financiare din primul semestru al acestui an, iar situația de la Dacia nu este tocmai cea mai bună. Totuși, după cum reiese dintr-o discuție cu Frank Marotte, VP Dacia responsabil pe partea de Marketing și Vânzări, la care a participat și Wall-Street.ro, constructorul autohton este încrezător că își va putea reveni până la finele anului 2026 pentru a încheia acest an cu volume similare cu ceea ce a înregistrat în 2025.
Conform cifrelor oficiale, marca a înmatriculat 181.729 de vehicule în trimestrul al doilea, un nivel aproape identic cu cel din trimestrul al doilea al anului 2025 sau, mai precis, în scădere ușoară de doar 0,3%. La nivelul întregului semestru, Dacia a vândut 327.077 de vehicule, în scădere cu 8,1% față de primul semestru al anului 2025.
De vină pentru această situație este creșterea puternică a vânzărilor de vehicule electrice și avansul mărcilor chineze pe piața europeană, după cum a recunoscut chiar Marotte, care a identificat în special concurența tot mai puternică din segmentele B și C de buget ca fiind o provocare reală. Despre creșterea mărcilor din China am mai vorbit în contextul rivalității cu Dacia și acum se vede că aceștia sunt capabili să erodeze cota de piață a mărcii de buget a Renault Group în Europa.
În Europa, marca a avut o cotă de piață de 3,9% pe piața autoturismelor (VP - vehicule personale) în această situație, ceea ce rămâne o cotă bună dacă ne gândim că toate mărcile chinezești luate laolaltă au avut o cotă de piață combinată de 10,9% în Europa în iunie.
„La sfârșitul lunii iunie, portofoliul de comenzi s-a menținut la un nivel similar celui din 2025, confirmând buna reziliență comercială a mărcii înaintea celei de-a doua jumătăți a anului”, arată un comunicat al Dacia. Totuși, în discuția cu presa, Marotte a confirmat că nivelul comenzilor din Q2 a fost sub cel din primul trimestru, ceea ce sugerează că situația din trimestrul următor ar putea fi ceva mai dificilă. Practic, rezultatul din trimestrul doi care a fost în linie cu situația din perioada similară a anului trecut s-a construit pe fundamentele unui order bank solid, iar în al doilea trimestru volumul comenzilor a fost ceva mai scăzut, dar măcar s-au rezolvat problemele logistice care au afectat livrările în primele trei luni ale anului.
Dacia, afectată de lipsa unei oferte electrice mai generoase

Dacă rivalii chinezi par a fi greu de stăvilit din motive pe care le știm deja cu certitudine și din alte rațiuni pe care le putem cel mult intui la ora actuală, o altă problemă identificată de Dacia a fost lipsa unei oferte mai largi de EV-uri. Conform strategiei „futuREady” a întregului grup Renault, Dacia va lansa patru noi electrice până în 2030, iar două dintre ele sunt cunoscute: noul Sandero, respectiv noul Spring.
Marotte a confirmat că celelalte două modele, despre care nu a oferit detalii concrete, vor fi „modele noi”, răspunzând la întrebarea dacă acestea vor înlocui modele existente din gamă sau se vor suprapune peste modele existente. Ceea ce mai știm, de asemenea, este că Spring-ul cel nou, un derivat al lui Twingo ce a fost dezvoltat în doar 16 luni, va fi făcut la Novo Mesto, în Slovenia, iar Sandero va fi produs în Maroc, unde s-a investit substanțial pentru a se putea susține producția versiunilor ICE și EV. Totuși, hatchback-ul va fi dezvoltat în România, după cum a indicat CEO-ul Renault Group Francois Provost.
În prezent, ponderea motorizărilor hibride în comenzile clienților este în creștere, reprezentând 37% pentru Jogger, 40% pentru Duster și 68% pentru Bigster. Totodată, 58% din comenzile pentru gama Dacia vizează nivelurile superioare de echipare, proporție care ajunge la 71% pentru Duster și la 82% pentru Bigster.
Modelul de afacere al Dacia rămâne centrat pe vânzările către persoane fizice, adică așa-numitul comerț retail care reprezintă 77% din mixul total de vânzări. Totodată, Dacia se laudă cu o strategie strictă privind prețurile nete, adică reduceri mici la prețurile de listă, precum și pe valori reziduale cu 13 puncte procentuale peste media pieței. Acestea sunt susținute tocmai de lipsa unei strategii de vânzări bazată pe discount-uri, Dacia oferind în schimb soluții competitive de finanțare prin Dacia Credit.
Cum va arăta a doua jumătate a lui 2026 pentru Dacia și ce crede Frank Marotte despre piața românească

A doua jumătate a anului va fi marcată de consolidarea ofertei electrificate a Dacia, prin introducerea versiunii Sandero Hybrid, urmată de comercializarea modelului Striker și de lansarea noii generații Spring, produsă în Europa, se arată în comunicatul Dacia. Concret, Striker va începe să fie livrat din toamnă, asta după ce va împărți podiumul de la Salonul Auto de la Paris cu noul Spring.
Legat de piața din România, Marotte a recunoscut importanța lansării programului Rabla, pentru care înscrierile au demarat deja în această săptămână. Acesta a punctat că un procent important din dosarele deja înregistrate, mai ales cele depuse pentru finanțare pe componenta pentru mașini termice (adică nu pentru tichetul pe EV-uri) fiind pentru modele Dacia. Asta reconfirmă dependența Dacia, în România, pe existența programului Rabla, după cum au declarat reprezentanții mărcii și în anii trecuți.
Șeful de vânzări al Dacia nu a făcut estimări exacte cu privire la situația pe întreg anul, dar a exprimat speranța că volumele vor fi comparabile cu cele din 2025. Cât despre scăderea vânzărilor, care s-a tradus în H1 în pierderea a aproape 30.000 de unități, ea s-a văzut într-o scădere a livrărilor la toate modelele, deși o scădere mai mare s-a putut observa la Duster. Cât despte Sandero, hatchback-ul rămâne cea mai vândută mașină în Europa indiferent de canalele de comercializare în perioada ianuarie - iunie. Dacă mașina, care a intrat deja în al șaptelea an pe piață, va reuși să se mențină acolo sus, va deveni best-seller-ul european pentru al treilea an la rând.
La noi în țară, însă, cota de piață a Dacia a fost erodată masiv de un start de 2026 dificil, după cum am arătat în statisticile din ultimele luni. Astfel, de la o cotă de piață de cel puțin 20% în anii anteriori, Dacia a scăzut până pe la 17% conform ultimelor estimări, în timp ce scăderea înmatriculărilor mai ales la Duster au afectat producția de la Mioveni, care se bazează pe succesul acestui model alături de Bigster, principalele două mașini care încă se fac lângă Pitești.
În primul semestru, scăderea producției la uzinele din România a fost de peste 10%. Privind cifrele, se observă că, year-on-year, producția de la uzina Dacia a scăzut într-un ritm de aproape trei ori mai mare față de scăderea de producție a uzinei Ford Otosan Craiova. La Dacia s-au făcut 129.404 de mașini în H1, iar la Ford alte 118.568 de mașini, adică aproximativ 92% din producția uzinei din Mioveni.