Ce trebuie să facă Dacia pentru a-și reveni
Mult-așteptata vizită a șefului Renault în țara noastră a avut, în sfârșit, loc, dar „radiografia” acestuia nu este deloc blândă, deoarece vine într-o perioadă complicată nu doar pentru mariile companii private active la noi, ci pentru întreaga țară. Recent, spuneam că Provost va veni la noi, dar nu va da declarații de presă. Totuși, acesta a înșirat o serie de probleme pe care le-a găsit aici, dar și mai multe ținte pe care trebuie să le atingă operațiunile Renault Group din România pentru a rămâne competitive.
Acesta susține că motivele din spatele situației complexe în care se află Dacia sunt atât interne, cât și externe. Pe de-o parte, vânzările de mașini în Europa nu și-au revenit nici acum la nivelele înregistrate înainte de pandemie, ceea ce înseamnă că vorbim în continuare de un decalaj de 1,5-2 milioane de unități anual în comparație cu volumele din 2018-2019.
Acesta este motivul extern, lipsa „apetitului” pentru mașini noi a europenilor. În sine, motivele pentru această stare de fapt sunt și ele multiple - de la scăderea puterii de cumpărare, provocată de inflație, de războaie și de incertitudinea politică, și până la reorientarea către alte nevoi - dar poate mai importante pentru noi sunt motivele interne, deoarece doar pe acestea le-am putea rezolva, dacă ar exista dorință și viziune politică.
Așadar, pe partea internă, Provost nu a expus direct deficiențele, ci le-a mascat sub forma unor ținte care trebuie atinse. Înțelegem, de aici, că în aceste zone există lipsuri. Despre competitivitatea limitată a României am mai vorbit, cu șeful Dacia România, Mihai Bordeanu, declarând recent că țara noastră se află într-un „hău de competitivitate”, care este provocat mai ales de costul mare (uneori chiar record) al energiei.
Cât de tare ne-au afectat curentul și gazele scumpe? Ceea ce știm este că, luată la scara Europei, România este în continuare mai accesibilă ca Franța, de pildă, când vine vorba de producția auto, dar cert este că alte țări vin cu facilități suplimentare, ceea ce fac din România mai puțin atractivă. Iată, în acest sens, care au fost țintele pe care Provost le impune operațiunilor din România pe termen scurt:
- Trebuie crescută competitivitatea uzinei din Mioveni pentru a asigura volumele viitoare de producție.
- Trebuie accelerată transformarea Renault Technologie Roumanie (RTR) și livrarea următoarei generații a familiei Dacia Sandero în doar doi ani.
- Trebuie redresată dinamica negativă a comerțului auto, printr-o politică auto solidă care sprijină producția locală.
„Știu amploarea efortului pe care acest lucru îl va cere din partea echipelor noastre și nu îl subestimez. Dar, după o săptămână petrecută aici și după întâlnirile cu atât de multe echipe, plec din România cu încredere”, a scris Provost, pe Linkedin. „Am văzut un angajament remarcabil din partea colegilor noștri și, mai presus de toate, o înțelegere comună a eforturilor pe care le avem în față. Acest lucru îmi dă toate motivele să cred în viitorul operațiunilor noastre din România și în succesele pe care le vom construi împreună”, a adăugat executivul francez.
Premierul interimar Bolojan vede la fel problemele cu care se confruntă industria auto locală
În urmă cu aproximativ o lună, Mihai Bordeanu a avut o întâlnire cu premierul interimar Ilie Bolojan, probabil și în pregătirea venirii lu Provost - care nu știm dacă a avut întrevederi cu factorul politic local. Cert este că, după spusele lui Bordeanu, Bolojan este pe aceeași lungime de undă cu reprezentanții Dacia când vine vorba de problemele de competitivitate din România, dar ambii au concluzionat că situația nu se poate schimba peste noapte.
„Am cerut o foaie de parcurs”, a fost concluzia șefului Dacia România, care a vrut ca politicienii să-și asume o serie de măsuri menite să ducă la scăderea costurilor energiei electrice, deoarece, după cum a spus și Bordeanu, „nu putem vorbi despre salarii, noi vrem ca în România salariile să crească și să se apropie tot mai mult de nivelul din vest, deci nu voi fi niciodată un susținător al scăderii salariilor în România”.
Evident, acum ne întrebăm cât de multe ne-a afectat situația țării noastre. Este ea de vină pentru ratarea proiectului Striker, ajuns în Turcia? Este ea de vină pentru decizia definitivă de a nu mai investi în creșterea capacității producției la Mioveni de la 300.000 la 400.000 de unități anual? Nu știm răspunsul cu certitudine, reprezentanții mărcii oferind răspunsuri evazive, dar putem fi aproape siguri că aceste decizii au fost influențate în mare măsură de contextul nostru nefast, spun eu, în timp ce același premier interimar Bolojan a spulberat recent recordul de interimat pentru un prim-ministru în România post-decembristă. Și ne mai punem întrebări…
