Fraude în numele SRI. Ce trebuie să facă românii care primesc apeluri suspecte

Sursă foto: Shutterstock.com

Fraude în numele SRI. Ce trebuie să facă românii care primesc apeluri suspecte

Cuprins Articol:
Serviciul Român de Informaţii a informat, miercuri, că au fost semnalate tentative de fraudă în cadrul cărora persoane necunoscute utilizează tehnici de falsificare a identităţii apelantului (spoofing) astfel încât pe ecranul telefonului apelatului să fie afişat numărul SRI dedicat relaţiei cu publicul.

Ce nu solicită niciodată SRI prin telefon

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a SRI, în cadrul acestor apeluri frauduloase pot fi solicitate date cu caracter personal, informaţii bancare, coduri de autentificare, parole sau efectuarea unor transferuri de bani.

"Serviciul Român de Informaţii nu solicită telefonic: date cu caracter personal sau privind cardurile ori conturile bancare; parole, coduri PIN, de autentificare ori primite prin SMS; efectuarea de plăţi sau transferuri de bani. Dacă primiţi un astfel de apel, vă recomandăm să nu furnizaţi nicio informaţie solicitată şi să întrerupeţi convorbirea. 

Atacul de tip spoofing reprezintă o tehnică prin care atacatorii folosesc platforme software online pentru a imita numere reale de telefon. Ei pot afişa pe ecranul telefonului dumneavoastră orice număr de telefon doresc, fie că aparţine unei instituţii, unei companii sau chiar unei persoane fizice, cu scopul de a vă câştiga încrederea", precizează sursa citată.

Ce trebuie să faci dacă primești un astfel de apel

Specialiştii SRI recomandă ca pentru orice apel în care oamenii doresc să se asigure de confidenţialitatea discuţiei şi să confirme fără dubiu identitatea interlocutorului să aplice următorii paşi:

  • să întrerupă apelul imediat
  • să reapeleze manual interlocutorul.

Personalizate pentru tine