Ce înseamnă cu adevărat alegerea liceului?
Părinții care au trecut prin această decizie știu că alegerea liceului nu se rezumă la programa școlară sau proximitatea față de casă. Este despre alegerea mediului în care un adolescent își va petrece patru dintre cei mai importanți ani ai dezvoltării sale, perioada în care își descoperă pasiunile, își construiește încrederea în propriile forțe, învață să gestioneze provocările și își conturează primele obiective reale pentru viitor. Tot aici își formează cercul de prieteni care îi vor influența valorile și aspirațiile, întâlnește profesorii care îl pot inspira și găsește contextul în care își poate transforma potențialul în rezultate concrete. De aceea, pentru tot mai mulți părinți, întrebarea clasică - „La ce liceu va învăța copilul meu?” se transformă în - „Ce fel de om îl va ajuta acest liceu să devină?”.

Cât costă să nu faci alegerea potrivită?
Statisticile globale sunt clare: tinerii care studiază în medii educaționale cu standarde internaționale au șanse semnificativ mai mari de admitere la universități de top și de integrare pe o piață a muncii aflată în permanentă schimbare. Iar într-o lume în care informația este la un click distanță, ceea ce contează cu adevărat nu mai este ce știi, ci modul în care gândești și aplici ceea ce ai învățat.
Genesis College este o școală privată acreditată, certificată ca IB World School, care oferă un curriculum integrat atât național, cât și internațional, de la grădiniță până la liceu. Un parcurs educațional unitar, coerent. O direcție clară.
Curriculumul integrat îmbină programa națională cu standardele International Baccalaureate (IB), sistem prezent în 159 de țări și recunoscut de universitățile din toată lumea.
Genesis College apreciază și susține atât performanța școlară prin programul de burse personalizate, cât și parcursul fiecărui copil, începând cu admiterea în clasa a IX-a.

O bursă poate deschide o ușă. Ceea ce face diferența pe termen lung este mediul în care tânărul învață să-și descopere potențialul și să-și definească propriul drum.
Ioana Necula, Fondatoare & CEO Genesis College

Burse de până la 100%
Programul de burse Genesis College este gândit să elimine bariera financiară dintre potențial și oportunitate. Aceste burse de excelență și burse de studii sunt destinate să recompenseze performanța școlară, implicarea în activități extracurriculare și comportamentul exemplar al elevilor, dar și să sprijine elevii talentați și motivați.
Bursele pot fi menținute pe întreaga perioadă a liceului și sunt acordate în funcție de media obținută la evaluarea națională:
- Media 9,85 - 10: bursă de excelență, care reprezintă acoperire integrală a taxei de școlarizare și bursă lunară de 800 de lei;
- Media 9,50 - 9,84: 100% din taxa de școlarizare acoperită;
- Media 9,00 - 9,49: 50% din taxa de școlarizare;
- Media 8,50 - 8,99: 25% din taxa de școlarizare.
Scopul nostru este să îi încurajăm să-și atingă potențialul maxim, într-un mediu educațional stimulativ și prietenos.
De asemenea, susținem activitatea sportivilor de performanță înscriși în cadrul liceului nostru prin acordarea unor burse ce constau în discounturi din taxa de școlarizare.

Liceul care oferă direcția potrivită copilului tău
La Genesis College, educația nu este definită exclusiv de rezultate școlare, ci de capacitatea fiecărui elev de a-și descoperi punctele forte și de a le transforma într-un avantaj pentru viitor. Prin cele trei specializări disponibile în cadrul nivelului liceal: Computer Science - Matematică-Informatică - intensiv informatică; Ştiințe Sociale - bilingv engleză și Economic & Business Management, elevii sunt încurajați să-și descopere interesele și să le transforme în direcții concrete de dezvoltare, beneficiind de un parcurs educațional care asigură formarea competențelor relevante pentru secolul XXI într-un context internațional.
Astfel, gândirea critică antrenată zilnic devine instrumentul care face diferența cu adevărat.
Când întrebi un angajator ce caută la un absolvent, aproape niciodată răspunsul nu este “căutăm note mari”. Răspunsul este întotdeauna același: „să gândească singur, să rezolve probleme pe care le întâmpină pentru prima oară, să găsească soluții, să nu aștepte să i se spună ce să facă”. Acesta este, exact, profilul unui absolvent Genesis College.
În cadrul orelor și activităților de la Genesis College, elevii învață aplicat:
- Proiecte interdisciplinare care conectează învățarea cu realitatea, lecții desfășurate în laboratorul IDeA HUB.
- Competiții unde elevii își testează ideile de antreprenoriat în fața unor profesioniști reali din mediul de afaceri.
- Consiliere pentru carieră și orientare academică, susținute prin parteneriate specializate.

Recunoaștere și apreciere
În 2025, Genesis College a primit „Premiul special pentru încredere în România” în cadrul Galei Ziarul Financiar 27 de ani și “Arhitectul educației”, oferit în cadrul Galei Women in Economy, organizată de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), iar acestea demonstrează implicarea constantă în formarea competențelor esențiale ale viitorului: gândire critică, adaptabilitate, leadership, competențe digitale și rezolvarea unor probleme complexe.

O decizie care merită văzută din interior
Indiferent de multitudinea informațiilor care există online, alegerea liceului rămâne una dintre cele mai importante decizii pentru părinți. Genesis College invită părinții și viitorii liceeni să descopere campusul, să discute cu echipa Genesis, pentru a înțelege cum arată un parcurs educațional construit pentru provocările viitorului.
Informații despre admitere și programarea vizitelor găsești pe www.genesis.ro .
