Și-a petrecut toate vacanțele de vară din copilărie în Grecia. 7 destinații pe care le recomandă turiștilor și care nu sunt Mykonos sau Santorini

Sursǎ foto: Shutterstock

Și-a petrecut toate vacanțele de vară din copilărie în Grecia. 7 destinații pe care le recomandă turiștilor și care nu sunt Mykonos sau Santorini

Cuprins Articol:

Anneta Konstantinides, corespondentă la Business Insider, povestește cum aproape fiecare vară a copilăriei sale a fost marcată de vacanțele petrecute în Grecia, țara de origine a părinților ei, care au imigrat în California în anii ’80. Acolo, între plaje cu ape turcoaz și boluri de horiatiki, a învățat ce înseamnă cu adevărat cultura grecească.

Autoarea subliniază că majoritatea prietenilor ei îi cer recomandări de locații de vizitat în Grecia, însă majoritate călătoresc doar în destinații turistice foarte aglomerate: Santorini, Mykonos și Atena. Ea spune că poți experimenta mâncarea, cultura și plajele incredibile ale Greciei în zone mult mai frumoase și liniștite.

Konstantinides a realizat cu ajutorul părinților ei o listă cu șapte locuri spectaculoase din Grecia, fie că vrei să mergi să te relaxezi, fie că vrei să explorezi noi locuri interesante. Iată mai jot top-ul făcut.

Salonic, un oraș plin de istorie și mâncare bună

Sursă foto: Shutterstock

Anneta și-a petrecut majoritatea verilor în Salonic, orașul natal al ambilor săi părinți. Al doilea ca mărime din țară, după Atena, Salonicul are o istorie impresionantă ce începe încă din anul 316 î.Hr. Pot fi văzute în centrul orașului ruine antice și biserici bizantine. Dar cel mai important loc de vizitat, spune ea, este Turnul Alb, care a fost construit în secolul XV-lea, după cucerirea otomană.

Astăzi Turnul Alb găzduiește o expoziție dedicată istoriei Salonicului, iar de pe balconul său poți vedea o priveliște spectaculoasă asupra orașului.

Dar Salonic înseamnă și gastronomie autentică. Corespondenta Business Insider menționează că orașul e plin de taverne și restaurante unde găsești mâncare savuroasă.

Dacă vrei să îți iei cina într-un loc frumos, mama sa recomandă vizitarea cartierului Ladadika din centrul orașului, iar dacă preferi o priveliște spre mare, cel mai bună zonă de acolo este Aretsou.

Aceasta spune că dacă mergi în această zonă, trebuie neapărat să încerci bougasta, un desert grecesc din cremă de vanilie învelită în filo, sau koulouri, niște rondele de pâine grecească cu susan. Acestă gustare dulce era preferata mamei sale în copilărie.

„Plimbați-vă pe faleza din Salonic pentru a vă bucura de un apus de soare și, dacă cerul este senin, de o priveliște perfectă asupra Muntelui Olimp”, spune mama sa.

Cele mai bune plaje din Grecia sunt cele din Halkidiki

Sursă foto: ZoranKrstic / Shutterstock.com

Corespondenta Business Insider spune că Santorini are celebrelele locuințe albe, iar Mykonos este cunoscut pentru viața aceea agitată de noapte, însă nimic nu se compară cu plajele din Halkidiki.

Încă din copilărie, Anneta Konstantinides își amintește cât de impresionată a fost de plajele de acolo. Nisip fin și alb și o mare cu apă caldă și cu cele mai intense nuanțe de albastru pe care le-a văzut vreodată. Într-o vară, mama și unchiul ei au dus-o în fiecare zi pe plaje diferite din Halkidki, iar ea le-a dat tuturor nota 10, semn că s-a îndrăgostit iremediabil de acele locuri.

Halkidiki se află aproape de Salonic, așa că este locul ideal dacă vrei să combini o escapadă urbană cu relaxarea la malul mării. Iar cu atâtea taverne locale chiar pe plajă, nu ai cum să dai greș: caracatiță, calamari și un pahar de ouzo cu gheață - combinația perfectă.

„Dacă tot ce vrei de la vacanță e să stai întins pe plajă și să asculți valurile, atunci Halkidiki e destinația ideală”, spune mama ei.

O excursie de neuitat la Meteora

Sursă foto: Shutterstock

Un alt loc care i-a rămas întipărit în minte jurnalistei este Meteora, o destinație din centrul Greciei pe care a vizitat-o în copilărie. Mănăstirile de la Meteora, astăzi parte din patrimoniul UNESCO, sunt construite spectaculos pe stânci uriașe care îți taie răsuflarea.

Călugării pustnici creștini ortodocși au început să vină în aceste locuri în jurul secolului IX-lea, în căutarea liniștii și izolării. Abia în secolul al XIV-lea a fost ridicată prima mănăstire, punând astfel bazele a ceea ce avea să devină un important centru monahal, potrivit Visit Meteora. Din cele 24 de mănăstiri construite, doar șase sunt active astăzi, locuite de peste 60 de călugări și măicuțe.

„E fascinant să te gândești că acești oameni au construit mănăstirile pe astfel de stânci și au trăit acolo secole întregi”, spune mama Annetei. „Formațiunile stâncoase unice și apusurile frumoase oferă multe oportunități pentru fotografii. Este un loc cu adevărat special care mă face să mă simt aproape de rai”.

Delphi, destinația de vis pentru iubitorii de istorie

Sursă foto: Piotr Kloska / Shutterstock.com

Grecii antici credeau că Delphi era „buricul lumii”. Legenda spune că Zeus a eliberat doi vulturi, unul din est, celălalt din vest, iar păsările s-au întâlnit exact la mijloc, chiar la Delphi, unde a fost ridicat faimosul oracol.

Delphi nu este doar un sit arheologic de excepție, ci și un loc cu un cadru natural impresionant. Mama jurnalistei își amintește și astăzi priveliștile largi asupra văilor și livezilor de măslini.

„Mi-a plăcut enorm să vizitez Delphi datorită istoriei sale, dar și datorită împrejurimilor naturale frumoase”, a adăugat mama sa.

Și cum ai putea să nu fii uimit de locul de naștere al Jocurilor Olimpice?

Sursă foto: Shutterstock

Jocurile Olimpice au avut mereu o semnificație aparte în familia jurnalistei. Părinții ei o învățaseră de mică de ce Grecia deschide mereu Parada Națiunilor și de ce steagul grecesc este arborat la finalul fiecărei ceremonii de închidere.

De aceea, vizita la Olympia, locul unde au început Jocurile Olimpice, a fost una cu totul specială. Jocurile s-au ținut în Olympia la fiecare patru ani, între 776 î.Hr. și 393 d.Hr., iar ruinele evenimentelor sportive se mai găsesc și astăzi acolo.

„Olympia a avut mereu un impact emoțional asupra mea”, spune mama Annetei. „Să pășesc pe același teren unde au început Jocurile Olimpice m-a emoționat profund. Cred că acesta ar fi un loc special pentru cineva care iubește sportul sau istoria”, a adăugat ea.”, adaugă ea.

Corfu este insula preferată din Grecia a familiei sale

Sursă foto: Shutterstock

Imaginea caselor viu colorate de pe malul apei din Corfu este o altă destinație pe care jurnalista o ține minte încă de când era copil. Insula, spune ea, este o alegere excelentă dacă vrei să te bucuri de farmecul unei insule grecești fără aglomerația specifică zonelor ultra-turistice.

Fost teritoriu venețian, Corfu păstrează influențe italiene în arhitectură și gastronomie, iar pe lângă plajele superbe, insula se remarcă prin flora și fauna sa luxuriantă. Părinții Annetei au dus-o acolo împreună cu sora ei și au spus că este un loc ideal pentru vacanțe în familie.

Tatăl ei, recomandă și o oprire în drumul spre Corfu, în orașul Ioannia pentru a vizita Peștera Perama.

Rodos, o insulă care pare desprinsă direct din Evul Mediu

Sursă foto: Yasemin Mirahmetoglu / Shutterstock.com

Orașul Rodos pare desprins dintr-o poveste medievală. Între secolele XIV și XVI, insula a fost condusă de Cavalerii Sfântului Ioan, iar moștenirea lor este și astăzi vizibilă la tot pasul. Jurnalista își amintește fascinația din copilărie, când se plimba printre castele, pe sub arcadele de piatră și prin micile alei pietruite, din centrul istoric al insulei.

Dincolo de istorie, Rodos oferă și plaje superbe, dar și un loc de poveste numit Valea Fluturilor, partea preferată din insulă a mamei ei.

Personalizate pentru tine