Potrivit dezvoltatorului, investiția în noua etapă a proiectului se ridică la 80 milioane de euro, din bugetul total de 170 milioane de euro alocat întregului proiect.
Lucrările de construcție avansează în ritm susținut atât pentru prima etapă a proiectului, pe care am vizitat-o în primăvară, cu termen de livrare estimat în următoarele 12 luni, cât și pentru etapa a doua, programată pentru finalizare în 2027.
Dezvoltat pe o suprafață de 3,2 hectare, Cloud9 Evolution, un reper al noii generații de dezvoltări rezidențiale din nordul Capitalei, va livra în total 1.148 de apartamente – studiouri și unități cu două, trei, patru camere și penthouse precum și layoutul inovator de 2,5 camere – completate de peste 1.200 de locuri de parcare.
536 de apartamente și 540 de locuri de parcare noi în noua etapă
A doua etapă a proiectului va cuprinde 536 de unități rezidențiale și peste 540 de locuri de parcare, care îmbină confortul cu eleganța unui stil de viață premium.
Potrivit lui Răzvan Brasla, CEO Cloud9, începând cu anul 2026, în cadrul ansamblului va fi inaugurată o unitate de învățământ modernă, urmând ca etapa a doua să aducă o serie de facilități complementare, precum spații comerciale care vor găzdui cafenea, brutărie artizanală, curățătorie, alături de o sală de fitness, teren de baschet și zone dedicate activităților de wellness și socializare.
Toate apartamentele beneficiază de suprafețe vitrate și terase ample, care asigură pătrunderea luminii naturale, iar estetica ansamblului este definită de fațadele moderne, care îmbină placări ceramice ventilate, tonuri calde și balustrade tip curtain-wall, completate de culori deschise.
Încălzirea în pardoseală și sistemele smart home vor permite controlul climatizării, în timp ce integrarea panourilor fotovoltaice dedicate alimentării spațiilor comune contribuie la o eficiență energetică sporită și la un impact redus asupra mediului.