Dezvoltatorul imobiliar a demarat construcţia Green Court D, a patra clădire a complexului Green Court din zona Aurel Vlaicu, care urmează să fie finalizată în 2027.
Lansarea acestui proict este un semnal bun pentru piața de birouri din Capitală, care a văzut tot mai puțin proiecte noi construite după perioada pandemiei.
În acest moment, proiectul este în etapa preliminară de construcție, care presupune realizarea incintei și a săpăturilor destinate structurii de subsol.
Green Court D va oferi aproximativ 16.500 mp de spații moderne de birouri, amplasate pe parter și 11 etaje, beneficiind totodată de trei niveluri subterane de parcare dedicate.
Noul proiect din portofoliul Globalworth, reprezintă cea mai tehnologizată și eficientă energetic clădire a companiei.
Proiectul beneficiază deja de un grad de preînchiriere de 30%, semn al interesului ridicat al pieței.
Ce aduce noul proiect al Globalworth
Noul proiect va integra soluții tehnologice noi pentru eficiență energetică precum un sistem geotermal cu 19 puțuri forate la 125 m, pompe de căldură și chillere aer-răcite cu Free-Cooling, utilizând agentul frigorific ecologic R1234ze (GwP < 10) și centrale de tratare a aerului dotate cu recuperatoare performante pentru căldură și umiditate.
De asemenea, clădirea fi dorată cu cea mai performantă instalație fotovoltaică din portofoliul Globalworth, cu o putere instalată de 168 kWp, iluminat integral LED, ce contribuie la reducerea consumului de electricitate și ventiloconvectoare cu motoare EC în spațiile dedicate chiriașilor, pentru eficiență și nivel redus de zgomot, iar supravegherea video va fi realizată prin video analytics.
În prima jumătate a anului 2025, Globalworth România a investit aproximativ 20 de milioane de euro în inițiative de îmbunătățire specifice pentru toate activele existente în portofoliu.
Proiecte de office de cel puțin 200 milioane de euro sunt în dezvoltare în București
Potrivit unei analize recente realizate de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, la începutul lunii noiembrie, dezvoltatori activi în Capitală, aveau în dezvoltare proiecte cu o valoare totală estimată la 200–250 milioane de euro.
În raportul citat era menționa că noile proiecte vor aduce spații noi în cele mai dinamice zone din București – Centru, unde grupul Vastint construiește o nouă fază a proiectului Timpuri Noi Square, cu o suprafață închiriabilă de 55.000 metri pătrați, Centru - Vest, care va beneficia de proiectul ARC Project, al grupului ceh PPF Real Estate – 30.000 metri pătrați, Barbu - Văcărescu, unde NEPI Rockcastle dezvoltă Promenada Offices – 23.400 metri pătrați și Dimitrie Pompeiu, cu proiectul One Technology District – 20.600 metri pătrați al celor de la One United Properties.
Totodată AFI Europe a început construcția AFI Central Tower, cu o suprafață de 28.000 metri pătrați reprezentând un proiect de redezvoltare a fostei clădiri Bancorex, în timp ce Forte Partners dezvoltă U-Center III, totalizând 12.500 metri pătrați.