Ultima etapă: încă 200 de apartamente în Străulești-Dămăroaia
Faza IV a proiectului The Level Apartments va cuprinde 202 apartamente cu două, trei și patru camere și vine după finalizarea celor 105 unități din etapa anterioară, care a avut precontractări încă din faza de construcție.
Ultima clădire va avea o valoare de piață estimată la peste 43 de milioane de euro și va completa proiectul destinat potențialilor locuitori din noul nord al Bucureștiului, cu termen de finalizare în 2028.
„Primele trei etape au validat cererea pentru locuințe moderne în zona Străulești, iar această ultimă fază finalizează dezvoltarea unei comunități urbane coerente, construită etapizat, în funcție de dinamica pieței și de nevoile reale ale cumpărătorilor. Suntem mândri că această lansare se sincronizează cu aniversarea a 10 ani de când Redport și-a propus să profesionalizeze segmentul rezidențial, iar succesul The Level ne fundamentează modelul etapizat de a construi comunități emblematice”, a declarat Cosmin Savu Cristescu, CEO și Fondator Redport.
Proiectul ajunge la 500 de locuințe și 85 de milioane de euro
Proiectul The Level Apartments este situat în proximitatea Petrom City, într-o zonă cu acces rapid către principalele artere ale Capitalei. Conceptul propune compartimentări optimizate, ferestre mari, terase cu pardoseală flotantă, fațade ventilate care să contribuie la eficiența energetică, climatizare integrată, sisteme smart home și parcare subterană și supraterană. Noutatea pe care o aduce construcția IV este o grădină urbană cu acces exclusiv pentru rezidenți.
Dezvoltatorul Redport mai are în portofoliu Vitality Est, un proiect în estul Capitalei, și Infinity City, un complex rezidențial în care fondatorul Cosmin Savu - Cristescu îl are ca partener pe Dan Șucu. Portofoliul companei fondate de Cosmin Savu Cristescu depășește 400 de milioane de euro în valoare de dezvoltare.