Fiscul va avea un chatbot. ANAF și-a botezat robotul „ANA”

Sursǎ foto: Agerpres Foto

Fiscul va avea un chatbot. ANAF și-a botezat robotul „ANA”

Cuprins Articol:
ANAF va lansa în curând un asistent virtual conversațional (chatbot) bazat pe inteligență artificială, aflat în prezent în faza de testare, care va fi destinat în special sprijinirii contribuabililor mici și care va purta numele ANA.

Anunțul legat de noul robot al ANAF a fost făcut de Rodica Duță, director general adjunct al Direcției Generale de Asistență pentru Contribuabili, la Summitul de Fiscalitate și Tehnologie organizat de Camera Consultanților Fiscali (CCF), scrie startupcafe

ANAF anunță că a România a coordonat un proiect pentru asigurarea interoperabilității sistemelor de tip chatbot în domeniul fiscal

România a avut rolul de lider în coordonarea a două proiecte europene finalizate cu succes privind asigurarea interoperabilității sistemelor de tip chatbot în domeniul fiscal, a anunțat Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) în urmă cu câteva luni, scrie Agerpres.

„În perioada 6 - 7 mai 2025, la București, a avut loc reuniunea reprezentanților administrațiilor fiscale din mai multe state europene, membre UE și non - UE, prilejuită de finalizarea cu succes a proiectelor 'Chatbot Interoperability Network on Taxation', derulate sub egida programului Fiscalis, coordonat de Digitaxud din cadrul Comisiei Europene. România a avut rolul de lider în coordonarea celor două proiecte - unul dedicat analizei de business, iar celălalt analizei IT, ambele având ca obiectiv principal asigurarea interoperabilității sistemelor de tip chatbot în domeniul fiscal”, se menționează într-un comunicat al ANAF.

Fiscul spune că chatbot-urile devin instrumente esențiale pentru ca conformarea voluntară

Instituția menționează că, într-un context marcat de digitalizare accelerată, sistemele inovative precum chatbot-urile devin instrumente esențiale pentru a îmbunătăți interacțiunea cu contribuabilii și pentru a facilita conformarea voluntară. Proiectele au oferit administrațiilor fiscale ocazia de a schimba bune practici, experiențe și lecții învățate în implementarea serviciilor electronice, consolidând astfel capacitatea de inovare și adaptare a fiecărei instituții participante.

Potrivit ANAF, aceste inițiative au adus beneficii semnificative tuturor statelor participante, interconectarea sistemelor chatbot fiind un pas esențial spre calea pentru viitoare colaborări similare în domeniul digitalizării fiscale și asigurării interoperabilității.

 

Personalizate pentru tine