RO-ALERT transmis în Tulcea
Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, sistemele de apărare aeriană cu baza la sol au fost trecute în stare de alertă.
Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la necesitatea instituirii măsurilor de alertare a populației.
Un mesaj RO-ALERT a fost transmis la ora 6:54 pentru locuitorii din nordul și estul județului Tulcea.
MApN: Nu au fost detectate pătrunderi în spațiul aerian național
Ministerul Apărării Naționale a precizat că, până la momentul transmiterii informației, nu au fost detectate pătrunderi ale țintei în spațiul aerian al României.
Autoritățile continuă să monitorizeze situația din apropierea frontierei, în contextul activității aeriene din zona aflată în apropierea teritoriului României.