Emisiunea, tranzacționată sub simbolul DPAN30E, cuprinde 20.000 de obligațiuni cu o valoare nominală de 100 de euro fiecare. Obligațiunile sunt corporative, nesubordonate, garantate și neconvertibile, denominate în euro, liber transferabile și integral plătite, potrivit informațiilor transmise de Bursa de Valori București și Derpan.
50 de investitori instituționali au cumpărat obligațiunile Derpan
Obligațiunile au fost oferite printr-un plasament privat desfășurat în perioada 6-20 august 2025, în cadrul căruia au subscris 50 de investitori instituționali.
Fondurile atrase vor fi folosite pentru finanțarea strategiei de dezvoltare a Derpan și pentru asigurarea capitalului de lucru necesar creșterii gradului de utilizare a capacităților de producție.
Pentru Derpan, aceasta este prima emisiune proprie de obligațiuni, dar a patra emisiune listată la BVB la nivelul grupului Golden Foods.
„DERPAN S.A. încheie cu succes prima sa emisiune de obligațiuni și marchează un nou reper în relația cu investitorii din România, prin listarea noilor obligațiuni la Bursa de Valori București. Este a patra emisiune de obligațiuni listată de Grupul Golden Foods la Bursa de Valori București, iar experiența noastră demonstrează importanța unei relații solide, transparente și de lungă durată cu investitorii și cu piața de capital”, a declarat Sorin Petre, Finance Manager Derpan.
Compania își propune să continue dezvoltarea businessului, să lanseze produse noi și să îmbunătățească capacitatea de producție. Reprezentantul Derpan a precizat că societatea va continua să analizeze și alte oportunități oferite de piața de capital, ca parte a strategiei sale de consolidare și dezvoltare pe termen lung.
Admiterea la tranzacționare a emisiunii DPAN30E a fost intermediată de Goldring, în calitate de Consultant Autorizat.
Virgil Zahan, Director General Goldring, spune că interesul manifestat în cadrul plasamentului privat arată existența unei cereri pentru finanțarea prin piața de capital a companiilor românești cu planuri de dezvoltare.
„Derpan se află într-o etapă de creștere în care capitalul atras va susține utilizarea mai eficientă a capacităților de producție și dezvoltarea comercială. Pentru Goldring, este important să contribuim la conectarea companiilor antreprenoriale cu investitorii și să transformăm piața de capital într-o sursă recurentă de finanțare pentru economia românească”, a declarat Virgil Zahan.
Derpan, producătorul din spatele brandurilor Elmas, Patisserie și Delly
Fondată în 2001, Derpan produce croissante și activează pe piața națională a produselor de patiserie. Din 2022, compania face parte din Golden Foods Snacks SA.
Derpan operează sub brandul Elmas, prezent atât în retailul modern, cât și în cel tradițional, și deține alte două mărci proprii, Patisserie și Delly.
Compania a generat 125,6 milioane lei din vânzări în 2025, în creștere cu 27,62% față de anul 2024.
Golden Foods Snacks, acționarul principal al Derpan, a listat anterior pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al BVB trei emisiuni de obligațiuni, cu o valoare totală de 14,4 milioane lei. Acestea au ajuns la maturitate în anii 2022, 2023 și 2025.