România a informat NATO despre incidentul cu dronă de la Constanța, iar Alianța „urmărește îndeaproape situația”, potrivit unor surse aliate citate de Agerpres, care preia agenția EFE.
NATO: Continuăm să ne coordonăm strâns cu autoritățile române
„România a informat NATO despre incidentul cu dronă survenit la Constanța și urmărim îndeaproape situația. Continuăm să ne coordonăm strâns cu autoritățile române”, au transmis sursele aliate citate de EFE.
Incidentul a avut loc vineri, în Portul Constanța, unde o dronă maritimă descoperită dimineață în Portul Civil Constanța, în apropiere de sediul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, s-a autodetonat în jurul orei 10:30, fără a produce victime.
Între timp, Forțele Navale ucrainene au confirmat că a fost vorba despre o dronă ucraineană scăpată de sub control în misiune în urma bruiajului exercitat de sistemele de război electronic rusești, potrivit Agerpres. Drona a deviat de la traiectorie și a plutit în derivă către coasta României, conform aceleiași surse.
Antonio Costa: Sprijin deplin pentru România
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, și-a exprimat solidaritatea cu România după incidentul din Portul Constanța.
„Solidaritate și sprijin deplin pentru România în urma exploziei unei drone în portul Constanța, în această dimineață. Acesta este al treilea incident de securitate major din România din ultimele săptămâni. Aceste incidente sunt o consecință directă a războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, a scris Antonio Costa pe X, potrivit Agerpres.
El a adăugat că Uniunea Europeană condamnă încălcările repetate ale spațiului aerian al statelor membre și își reafirmă angajamentul față de securitatea tuturor statelor membre.
Roberta Metsola: Solidaritate deplină a UE cu România
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a transmis la rândul său că incidentul arată că războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei se extinde tot mai mult pe teritoriul Uniunii Europene.
„Explozia unei drone în portul Constanța arată că războiul purtat de Rusia se extinde tot mai mult pe teritoriul Uniunii Europene. Am discutat cu ministrul de externe Oana Țoiu despre evenimentele de astăzi și am exprimat solidaritatea deplină a UE cu România”, a scris Roberta Metsola pe X, potrivit Agerpres.
„Responsabilitatea finală pentru cele întâmplate revine în întregime Rusiei. Așa cum i-a spus ieri președintele Zelenski lui Putin într-o scrisoare deschisă, Moscova poate pune capăt acestui război în orice moment”, a mai transmis președinta Parlamentului European.
Metsola a anunțat și că miniștrii apărării din UE vor discuta săptămâna viitoare despre modalitățile de a intensifica sprijinul acordat Ucrainei și de a crește gradul de pregătire al Uniunii Europene în domeniul apărării.
Ministerul Apărării Naționale a transmis că drona maritimă descoperită vineri dimineață în Portul Constanța era de tipul celor folosite în războiul din Ucraina și s-a autodetonat în jurul orei 10:30, fără a produce victime. Dispozitivul nu face parte din dotarea Armatei României și nu a fost implicat în exercițiile recente organizate de MApN în zona Mării Negre.