Blue Origin: Este prea devreme să putem vorbi de cauzele exploziei
Deflagrația, care a avut loc în data de 28 mai, a distrus o rampă de lansare de la Kennedy Space Center, în jurul orei 21.00 EST, când se derula un test de tip „hotfire”, al aprinzătoarelor rachetei botezate „New Glenn”. La scurt timp după explozie, Bezos a reacționat pe X.com, dând asigurări că toată lumea este în regulă, dar că „aceasta a fost o zi foarte dificilă”.
Aceeași rachetă suferise o problemă de orientare într-o misiune în care ar fi trebui să transporte un satelit. Compania Blue Origin pornise deja o investigație în acea problemă înainte ca „New Glenn” să fie din nou introdus în programul de testare, rezultând în explozia care îl costă pe șeful Amazon sute de milioane de dolari - dacă ne gândim că un loc pe primul zbor sub-orbital a fost 28 de milioane de dolari, preț obținut la o licitație.
La începutul săptămânii, NASA a anunțat că Blue Origin a câștigat contractul pentru lansarea primeia dintre cele trei misiuni planificate în acest an, pentru a începe construcția unei baze lunare de 20 de miliarde de dolari. De asemenea, Blue Origin concurează cu SpaceX, compania lui Elon Musk, pentru furnizarea unui modul lunar pentru misiunea Artemis IV, planificată pentru 2028, care va duce astronauții la aselenizare pentru prima dată din 1972.
NASA investighează incidentul: Zborul cosmic este neiertător
Jared Isaacman, administratorul NASA, a postat pe X că o evaluare completă a acestei cronologii va fi efectuată după explozie, pe care Blue Origin a descris-o drept „o anomalie”. „Zborul spațial sunt neiertător, iar dezvoltarea unei noi capacități de lansare a rachetelor grele este extraordinar de dificilă”, a scris el.
„Vom colabora cu partenerii noștri pentru a sprijini o investigație amănunțită a acestei anomalii, a evalua impactul pe termen scurt al misiunilor și a reveni la lansarea rachetelor,” a adăugat șeful NASA. „Vom oferi informații despre orice impact asupra programelor Artemis și cel legat de baza lunară pe măsură ce acestea devin disponibile.” Bezos, în mesajul său, a spus: „Este prea devreme să cunoaștem cauza principală, dar deja lucrăm pentru a o găsi. Aceasta a fost zi foarte dificilă, dar vom reconstrui orice este nevoie și vom reveni. Merită.”
Blue Origin a îndurat o serie de eșecuri în timp ce concurează cu SpaceX pentru contractele NASA pentru programul Artemis. O încărcătură utilă din cel de-al treilea zbor al navei „New Glenn” a ajuns pe orbita greșită în timpul unui zbor de luna trecută, iar racheta a fost temporar imobilizată la sol de Administrația Federală a Aviației (FAA).
Testul de joi a fost primul test static de lansare - unul în care racheta rămâne pe rampa de lansare - de când FAA i-a permis să revină în zbor săptămâna trecută. FAA nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii cu privire la faptul dacă explozia de joi va declanșa o altă anchetă.
Blue Origin și SpaceX au construit ambele noi facilități mari în sau în apropierea centrului spațial Cape Canaveral pentru a sprijini misiunile cu echipaj și cargo, în parteneriat cu NASA. Artemis III, planificată pentru 2027, este programată să testeze modulul de aterizare Blue Moon al Blue Origin și sistemul de aterizare umană Starship (HLS) al SpaceX, pentru a determina care va transporta echipajul Artemis IV de la capsula Orion la suprafața lunară.
Musk s-a grăbit să-și ofere opinia despre explozia Blue Origin de joi. „Foarte regretabil”, a spus el într-o discuție pe X, pe care o deține. „Rachetele sunt dificile.”