În perioada 22–25 septembrie 2026, Timișoara găzduiește U.S.-Romania AI & Business Summit, un eveniment care creează cadrul pentru conexiuni directe între ecosistemul antreprenorial de tehnologie românesc și fondatori de tehnologie și fonduri de investiții din Statele Unite care gestionează sute de milioane de euro. U.S.-Romania AI & Business Summit este organizat de Ionuț Alexandru Antiu, antreprenor român și specialist în tehnologie cu legături puternice cu mediul antreprenorial și investițional american. AmCham România, ADR Vest, Universitatea Politehnica Timișoara, Vest Ventures și Asternova Vest susțin inițiativa în calitate de parteneri. Detalii evenimentului pot fi găsite aici.
Summitul aduce în România, la Timișoara, o delegație de manageri de fonduri de investiții, parteneri și fondatori din Silicon Valley și New York, interesați să descopere companii românești cu potențial de creștere, oportunități de investiții și parteneriate. Este pentru prima dată când într-un oraș din România se întrunesc reprezentanții a șase fonduri de investiții americane în startupuri și tehnologie.
Valoarea summitului este că, de această dată, investitorii americani vin nu doar pentru a susține prezentări, ci pentru întâlniri directe, 1:1, cu reprezentanții fondurilor de investiții și cu antreprenori români.
„Este o premieră și o oportunitate unică să găzduim pentru câteva zile la Timișoara conversația dintre antreprenori și capitalul american. Pentru un startup românesc, accesul la investitori din SUA este dificil, presupune de multe ori luni de pregătire intense și networking, deplasări și costuri de mii de dolari pentru a obține câteva minute într-un pitch, dacă le obține. Creăm aici, acasă, contextul pentru întâlniri relevante și eliminăm una dintre barierele importante pentru antreprenorii români care vor să ajungă pe piața americană.” Ionuț Alexandru Antiu, organizatorul summitului
Investitori americani care vin să caute oportunități în România
Delegația americană reunește reprezentanți ai unor fonduri cu strategii de investiții de la seed și Series A până la early-growth și growth equity, precum și fondatori activi în zona AI și deeptech.
Printre participanți se numără:
– Martin Jasinski, Managing Partner, Cogito Capital Partners (New York). Fond early-growth de 125 milioane EUR, cu investiții de 5–15 milioane EUR per companie.
– Zach Coelius, Founder & Managing Partner, Coelius Capital (San Francisco). Investește în companii seed și Series A, cu investiții de până la 1 milion USD; portofoliul include peste 80 de companii.
– Scott Hartley, Managing Partner, Everywhere Ventures (New York). Peste 100 milioane USD investiți în mai mult de 300 de companii din peste 30 de țări, cu focus pe AI, fintech, health, deeptech și space.
– Justin Lobo, Investor, Full In Partners (New York). Investește în companii de software aflate în etapa de growth, inclusiv Series A și B.
– Dawid Przybysz, One Way Ventures (Boston). Investește 500.000–3 milioane USD în startupuri fondate de imigranți în SUA, cu focus pe software B2B și AI.
– Alexandre Lazarow, Managing Partner, Fluent Ventures (San Francisco). Investiții seed, de până la 2 milioane USD per companie. Descendent al unei familii de emigranți români din Iași, plecați în SUA în 1903, vizitează România pentru prima dată.
– Tanya Dadasheva și Roman Shaposhnik, co-fondatori Ainekko (San Francisco Bay Area). Activi în dezvoltarea de tehnologii pentru AI, silicon open-source și arhitectura RISC-V.
Startupurile românești, acces direct la investitori
Una dintre componentele centrale ale summitului este facilitarea unor pitchuri și întâlniri directe între startupurile românești care se califică și investitorii americani.
Obiectivul este ca antreprenorii să nu fie nevoiți să meargă în Statele Unite doar pentru a obține o primă întâlnire cu un fond de investiții. În schimb, investitorii vin la Timișoara, iar întâlnirile sunt organizate în funcție de interesele și obiectivele concrete ale ambelor părți.
Formatul și programul summitului permit fiecărui participant să transmită obiectivele și domeniile de interes pentru România, ce poate aduce în ecosistemul local și ce ar transforma vizita într-un succes.
„Vrem să facilităm legături care pot continua după eveniment: investiții, parteneriate comerciale, acces pe piața americană sau colaborări tehnologice. Pentru startupurile care se gândesc la piața americană, aici au în două zile, în România, întâlnirile pentru care altfel ar face un roadshow de câteva săptămâni în San Francisco și New York. Iar pentru Timișoara și România este o oportunitate mare de vizibilitate pe scena tech globală.”
Ionuț Alexandru Antiu, organizatorul summitului
Conferința din 24 septembrie
Programul summitului include, alături de întâlnirile private, și conferința găzduită de AmCham România, joi, 24 septembrie 2026, între orele 10:00 și 13:00, la Timișoara Convention Center.
Membri ai delegației americane și lideri de business din domeniul tech din România vor oferi audienței perspective privind cele mai noi tendințe din tehnologie, avansul și adoptarea AI, antreprenoriatul și accesul la capital, în cadrul a două paneluri și al unor sesiuni interactive. Temele conferinței, invitații și detaliile pentru înscriere sunt disponibile pe pagina AmCham România.
Timișoara, gazda summitului România – SUA
Prin aducerea la Timișoara a unor investitori care gestionează sute de milioane de dolari și a unor fondatori cu experiență în ecosistemul tehnologic american, summitul își propune să creeze un canal concret între capitalul american și companiile românești cu ambiții internaționale.
Pentru startupurile românești, miza nu este doar accesul la finanțare, ci și posibilitatea de a obține feedback direct de la investitori americani, conexiuni, parteneri și o perspectivă mai clară asupra modului în care își pot construi următorul pas pe piața globală.