Este o tradiție deja ca orașele care găzduiesc Eurovision să își pună la bătaie imaginea, bugetele și capacitatea de organizare.
Basel 2025, 62 de milioane de euro pentru 166 de milioane de telespectatori
Organizat la Basel, în Elveția, Eurovision 2025 a intrat în topul celor mai scumpe ediții recente. Bugetul total raportat pentru concurs a fost de aproximativ 62 de milioane de euro, care a inclus contribuțiile cantonului Basel-Stadt, ale televiziunii elvețiene SRG SSR, ale European Broadcasting Union și ale sponsorilor.
Autoritățile locale din Basel au aprobat un buget de 35 de milioane de franci elvețieni pentru găzduirea competiției, potrivit Swissinfo. Banii au acoperit cheltuieli precum infrastructura locală, securitatea, transportul și organizarea evenimentelor conexe.
Concursul a fost organizat la St. Jakobshalle, după victoria Elveției din 2024, obținută de Nemo cu piesa „The Code”. Potrivit European Broadcasting Union, show-ul din Basel a ajuns la 166 de milioane de telespectatori în 37 de piețe media publice.
Baku 2012, ediția Eurovision care a schimbat cifrele
Eurovision 2012, organizat la Baku, în Azerbaidjan, rămâne una dintre cele mai discutate ediții din istoria concursului din cauza costurilor foarte ridicate. Guvernul azer a alocat 50 de milioane de manați, echivalentul a aproximativ 63,3 milioane de dolari, pentru organizarea competiției, potrivit AzerNews.
Suma oficială nu include însă toate investițiile asociate evenimentului. În jurul Eurovision 2012 au fost realizate lucrări de infrastructură și proiecte urbane ample, inclusiv Baku Crystal Hall, arena care a găzduit concursul. Din acest motiv, ediția de la Baku este adesea menționată drept cel mai scump Eurovision, dacă sunt luate în calcul și cheltuielile indirecte.
Pentru Azerbaidjan, concursul a avut și o miză de imagine. Țara a folosit Eurovision ca platformă de promovare internațională, într-o ediție în care spectacolul scenic, arena și producția TV au fost prezentate la o scară mult peste media edițiilor anterioare.
Copenhaga 2014, Eurovisionul care a provocat scandal public bugetar
Ediția Eurovision 2014, organizată la Copenhaga, a costat aproximativ 45 de milioane de euro, potrivit Eurovisionworld. Costul final a fost de aproape patru ori mai mare decât estimările inițiale, ceea ce a transformat competiția într-un scandal public în Danemarca.
Costurile mari au fost legate în special de transformarea complexului B&W Hallerne într-un spațiu potrivit pentru transmisia Eurovision. Adaptarea halei industriale a generat cheltuieli suplimentare importante, iar depășirea bugetului a atras ulterior investigații și cereri de recuperare a unor sume.
Care este bugetul pentru ediția Eurovision 2026
Până acum, cifra publică pentru costurile Eurovision 2026 este de aproximativ 36 de milioane de euro, potrivit estimărilor citate de BTA pe baza unui studiu EcoAustria. Această sumă include și 5 milioane de euro de la European Broadcasting Union (EBU).
Separat, orașul Viena are alocat un buget maxim de 22,6 milioane de euro pentru organizare, bani care ar urma să meargă în special către finanțarea arenei și securitate, potrivit Eurovoix, care citează ORF.
ORF a transmis anterior că bugetul total va fi sub cel al ediției de la Basel 2025, estimată la circa 64 de milioane de euro, însă fără să publice o defalcare completă pentru Viena 2026.
Când se transmite Eurovision 2026?
Eurovision 2026 va avea loc la Viena, în Austria, la Wiener Stadthalle, iar cele trei show-uri live sunt programate pe 12, 14 și 16 mai 2026. Prima semifinală va avea loc marți, 12 mai, a doua semifinală joi, 14 mai, iar marea finală sâmbătă, 16 mai, toate de la ora 22:00, ora României, potrivit site-ului oficial Eurovision.
Cea de-a 70-a ediție a concursului va reuni 35 de participanți, trimiși de televiziunile publice din țările înscrise în competiție. Printre aceștia se numără Alis, pentru Albania, SIMÓN, pentru Armenia, Delta Goodrem, pentru Australia, COSMÓ, pentru Austria, JIVA, pentru Azerbaidjan, DARA, pentru Bulgaria, LELEK, pentru Croația, Monroe, pentru Franța, Sarah Engels, pentru Germania, Sal Da Vinci, pentru Italia, Satoshi, pentru Moldova, Alexandra Căpitănescu, pentru România, SENHIT, pentru San Marino, FELICIA, pentru Suedia, LELÉKA, pentru Ucraina, și LOOK MUM NO COMPUTER, pentru Regatul Unit.
Ediția din 2026 marchează și revenirea în concurs a trei televiziuni publice: BNT, din Bulgaria, TVR, din România, și TRM, din Moldova.
În semifinale vor concura câte 15 piese, iar cele 20 de melodii calificate vor ajunge în finală alături de piesele pre-calificate ale Austriei, Franței, Germaniei, Italiei și Regatului Unit.
România la Eurovision: țara noastră revine după doi ani de pauză
Decizia a fost aprobată de Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune, într-un an în care și postul public marchează 70 de ani de existență, conform tvrinfo.ro.
România a lipsit de la Eurovision în 2024 și 2025 pe fondul constrângerilor financiare invocate de TVR și al discuțiilor privind modul în care țara noastră poate reveni în competiție cu o participare mai competitivă. Pentru ediția din 2024, Consiliul de Administrație al SRTv nu a aprobat participarea, motivând decizia prin limitările bugetare și prin nevoia ca România să fie reprezentată „la un nivel performant”.
În cazul ediției din 2025, TVR a transmis că o eventuală revenire trebuie pregătită mai atent, inclusiv prin refacerea relației dintre televiziunea publică și industria muzicală din România. Conducerea instituției a vorbit despre necesitatea unei „resetări” a acestei relații, în contextul nemulțumirilor legate de costurile participării și de rezultatele obținute în ultimii ani.
În concurs, cele mai bune clasări au fost locul 3, obținut de Luminița Anghel & Sistem în 2005 și de Paula Seling & Ovi în 2010, respectiv locul 4, ocupat de Mihai Trăistariu în 2006.
TVR este organizatorul selecției naționale și participă la competiția europeană din 1993.