Primarul Chișinăului reacționează după declarațiile lui Ciprian Ciucu: „Sunt nefondate și lipsite de orice bază reală”

FOTO: Ion Ceban/ Facebook

Primarul Chișinăului reacționează după declarațiile lui Ciprian Ciucu: „Sunt nefondate și lipsite de orice bază reală”

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a reacționat după declarațiile făcute de primarul general al Bucureștiului, Ciprian Ciucu, care a susținut că edilul moldovean ar fi știut dinainte despre desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier. Într-un mesaj public, Ceban respinge categoric orice implicare în criza politică din România și califică acuzațiile drept „nefondate și lipsite de orice bază reală”. Reacția vine după ce Ciucu a afirmat că Ion Ceban ar fi cunoscut informația cu câteva ore înainte ca aceasta să fie anunțată oficial.

În mesajul său, Ion Ceban afirmă că a urmărit declarațiile apărute în spațiul public și spune că nu înțelege la ce se referă acuzațiile formulate la adresa sa.

„Urmăresc declarațiile făcute în spațiul public la adresa mea, în care aș fi învinuit, în mod nejustificat, precum că aș avea vreo implicare în criza politică din România. Nu am nicio idee la ce se referă primarul Bucureștiului și cum aș fi implicat?”, a declarat Ion Ceban.

Edilul Chișinăului susține că afirmațiile sunt lipsite de fundament și precizează că relațiile sale cu reprezentanți ai mediului politic din România sunt firești și au vizat proiecte de interes comun.

„Consider aceste declarații ca fiind nefondate și lipsite de orice bază reală. Am discutat cu domnul Ciucu despre proiecte și discut cu foarte multă lume din România, politicieni, reprezentanți din mediul academic, persoane notorii, dar asemenea declarații sunt ieșite din comun”, a mai spus acesta.

Reacția vine după dezvăluirile făcute de Ciprian Ciucu

Declarațiile lui Ion Ceban apar la scurt timp după ce Ciprian Ciucu a povestit, într-un interviu, cum a aflat despre desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier

Primarul Bucureștiului a afirmat că informația circula deja în anumite cercuri și că Ion Ceban ar fi știut despre decizie înainte ca aceasta să fie comunicată oficial conducerii PNL, episod pe care l-a prezentat drept unul dintre elementele care i-au ridicat semne de întrebare în contextul crizei politice.

În finalul reacției sale, Ion Ceban transmite că își dorește ca situația politică din România să fie depășită cât mai rapid.

„Îmi exprim speranța sinceră ca România să depășească cât mai curând această situație de criză, în interesul cetățenilor săi și al stabilității regionale”, a declarat primarul Chișinăului.

Personalizate pentru tine