Diana Buzoianu, prima reacție după Dominic Fritz a fost lăsat fără mandatul de primar

Sursă foto: LCV / Shutterstock.com

Diana Buzoianu, prima reacție după Dominic Fritz a fost lăsat fără mandatul de primar

Cuprins Articol:
Diana Buzoianu, ministrul USR al Mediului, a reacționat după ce legea ANI a fost promulgată de președintele Nicușor Dan, iar Dominic Fritz își va pierde mandatul de primar al Timișoarei. Aceasta a publicat o fotografie neagră, postând un mesaj în care își arată indignarea față de decizia ANI și promulgarea legii de președintele României. Legea promulgată urmează să fie promulgată în Monitorul Oficial.

„Ce zi plină de rușine pentru România”, a scris Diana Buzoianu, pe pagina sa de Facebook.

Ce prevede Legea ANI promulgată de Nicușor Dan

  • Și primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a declarat, într-un clip postat pe Facebook imediat după anunțul promulgării de către președintele Nicușor Dan a Legii ANI, că este „mai hotărât ca niciodată să continui lupta cu caracatița care ne fură banii și speranța.”

Dominic Fritz a precizat că va rămâne președintele USR, în timp ce echipa sa de viceprimari va prelua interimar conducerea primăriei de la sfârșitul lunii septembrie.

„Amendamentul Fritz” din Legea ANI prevede încetarea mandatului aleșilor aflați în funcție pentru care a fost constatată definitiv o situație de incompatibilitate sau conflict de interese anterior intrării în vigoare a noii legi.  

Prevederea a fost contestată la Curtea Constituțională, însă judecătorii CCR au decis că aceasta este constituțională. Legea a fost promulgată astăzi de președintele Nicușor Dan, care a anunțat că își menține obiecțiile formulate anterior, dar a explicat că promulgarea a fost necesară pentru a nu pune în pericol accesarea fondurilor din PNRR.

Nicușor Dan a promulgat Legea ANI care-l lasă pe Fritz fără mandat

  • Președintele Nicușor Dan a promulgat, pe 28 august 2026, Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, deși își menține argumentele din sesizarea de neconstituționalitate trimisă Curții Constituționale. Șeful statului spune că a ales promulgarea în contextul riscului pierderii banilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Nicușor Dan a precizat că actul normativ a fost promulgat în forma transmisă de Parlamentul României și că poziția sa privind problemele ridicate anterior în fața Curții Constituționale rămâne neschimbată.

Personalizate pentru tine