Vizită-cheie la București. Ce discută Nicușor Dan cu „creierul” strategiei de apărare din SUA în ziua votului american

Vizită-cheie la București. Ce discută Nicușor Dan cu „creierul” strategiei de apărare din SUA în ziua votului american

Cuprins Articol:
Numărul doi din Pentagon, subsecretarul american al Apărării, Elbridge Colby, vine mâine la București într-un moment extrem de important pentru arhitectura de securitate din Europa. Oficialul american va vizita țara noastră după o oprire în Polonia, iar alegerea celor două state de pe flancul estic transmite un semnal despre prioritățile Washingtonului în regiune, potrivit informațiilor transmise de TVRinfo.

Ce va discuta Nicușor Dan cu numărul doi din Pentagon

Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, a explicat pentru publicația citată ce așteaptă partea română de la această întâlnire și ce argumente ar putea cântări în favoarea țării noastre: de la angajamentele politice și colaborarea militară, până la investițiile în industria de apărare. 

 „Această vizită este una importantă, pentru că subsecretarul de stat pentru politici, Elbridge Colby, pe care l-am văzut acum câteva zile împreună cu consilierul prezidențial Lazurca, face această vizită pentru a discuta în mod clar despre prezența militară americană, după ce merge la Varșovia. 

Deci această alegere de a merge în cele două state-cheie, în cele mai mari state de pe flancul estic, cred că arată de fapt unde se orientează interesul american pe flancul estic și sper ca această vizită să aducă și mai multe lămuriri în privința chestiunilor care trebuie să primească un răspuns din partea română.”

Ce ar fi cerut oficialul american unor țări NATO privind discursul la amenințarea Rusiei

Potrivit News.ro, despre Colby s-a scris că se află printre oficialii Pentagonului care au solicitat în ultima perioadă mai multor ţări membre NATO să-şi modereze discursul cu privire la ameninţarea reprezentată de Rusia.

Oficialul american s-a întâlnit recent şi cu consilierul prezidenţial Marius Lazurca, aflat într-o vizită în SUA.

În 31 octombrie, consilierul prezidenţial pe apărare Marius Lazurca scria pe platforma X că a avut o săptămână productivă la Washington şi menţiona întâlniri cu Elbridge Colby, subsecretar de război pentru politici, Allison Hooker, subsecretar de stat pentru afaceri politice, Thomas DiNanno, subsecretar de stat pentru controlul armamentului şi securitate internaţională şi Dan Holler, consilier al secretarului de stat, precum şi întâlniri cu membri ai Congresului, ai grupurilor de reflecţie şi ai mass-media.

România este un aliat indispensabil al SUA în regiunea Mării Negre, aflat în prima linie şi care îşi îndeplineşte rolul. Suntem pregătiţi să facem mai mult, înţelegând totodată că descurajarea pe termen lung necesită solidaritatea SUA şi o prezenţă militară şi economică mai puternică în România", spunea Lazurca în mesaj.

Potrivit relatărilor din presa străină, Elbridge Colby, responsabil cu politicile la Pentagon, se numără printre oficialii americani care au solicitat mai multor ţări membre NATO să-şi modereze discursul cu privire la ameninţarea reprezentată de Rusia, susţinând că anumite declaraţii ale liderilor şi oficialilor europeni au afectat securitatea continentului, au declarat pentru Reuters patru persoane apropiate dosarului.

Printre ţările care au primit mesaje prin care li se cerea să dea dovadă de reţinere în declaraţiile lor publice se numără Lituania, Letonia şi Estonia, au precizat aceste persoane, care au vorbit sub condiţia anonimatului. Sursa citată a precizat că nu se ştie dacă aceste mesaje, transmise în cadrul unor întâlniri bilaterale, au fost comunicate şi altor guverne europene. 

Donald Trump caută pacea din Ucraina

Aceste solicitări americane vin în contextul în care administraţia Trump îşi reia eforturile de a exercita presiuni în favoarea unei soluţii negociate la războiul de amploare din Ucraina, care intră acum în al cincilea an. 

Această ultimă iniţiativă combină stimulente destinate Rusiei - în special o relaxare a sancţiunilor - cu presiuni asupra Ucrainei pentru ca aceasta să înceteze atacurile împotriva infrastructurii energetice ruse.

Printre comentariile care au atras atenţia oficialilor americani se numără remarci ale unor lideri europeni potrivit cărora Rusia ar fi încolţită şi ar recurge la măsuri din ce în ce mai disperate pe măsură ce invazia sa în Ucraina se împotmoleşte, a declarat una dintre aceste surse, citată de News.ro.

Personalizate pentru tine