Siegfried Mureşan a declanșat operațiunea strângerea voturilor. Premierul desemnat, mesaj în şedinţa PNL: Reforma trebuie să înceapă cu statul

Sursa foto: Facebook / Siegfried Mureșan

Siegfried Mureşan a declanșat operațiunea strângerea voturilor. Premierul desemnat, mesaj în şedinţa PNL: Reforma trebuie să înceapă cu statul

Cuprins Articol:
Siegfried Mureşan, premierul desemnat de Nicușor Dan, a transmis în şedinţa PNL că reforma trebuie să înceapă cu statul. El a prezentat câteva din principiile programului său de guvernare, printre care reducerea numărului de parlamentari, comasări ale agenţiilor, reforma pensiilor speciale, fără cumul pensie şi salariu la stat, concentrarea ANAF pe marile fraude, potrivit unor surse liberale.

Ce măsuri are Siegfried Mureşan în programul de guvernare

Siegfried Mureşan a discutat cu parlamentarii PNL despre programul său de guvernare. ”Reforma trebuie să înceapă cu statul”, le-a spus acesta liberalilor.

Printre măsurile propuse în program se află reducerea nr. de parlamentari, în conformitate cu recensământul, comasări ale agenţiilor.

 Mureşan îşi propune şi reforma pensiilor speciale şi eliminarea cumulului pensie şi salariu, la stat. Siegfried Mureşan vrea un management performant la companiile de stat iar ANAF trebuie să se concentreze pe marile fraude.  

 Siegfried Mureşan le-a mai transmis parlamentarilor că nu e nevoie de creşteri de taxe şi impozite şi nici a TVA-ului, potrivit News.ro. 

Mureşan a precizat că nu se va retrage şi va merge la vot în Parlament

Premierul desemnat, europarlamentarul Siegfried Mureşan, a anunţat că începând de astăzi prezintă programul de guvernare în Parlamentul României. El a precizat că se întâlneşte marţi cu parlamentarii PNL şi USR, iar miercuri cu cei de la UDMR.

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a declarat, luni, că, prin decizia PSD de a nu susţine Guvernul, luată înainte de a-i vedea programul şi de a exista un dialog, actuala conducere a social-democraţilor transmite că nu îşi doreşte soluţionarea crizei politice.

Mureșan: PSD nu își dorește soluționarea crizei politice

Premierul desemnat a afirmat că PSD are de ales între a susţine Guvernul propus de el şi deblocarea crizei politice sau a-l respinge şi prelungirea crizei.

"Înainte să vadă programul nostru de guvernare şi înainte să existe un dialog pe priorităţile României, conducerea PSD a transmis deja membrilor săi de partid să nu susţină Guvernul pe care îl propunem. Prin acest mesaj, actuala conducere a partidului transmite că nu îşi doreşte soluţionarea crizei politice în care ne aflăm", a scris Mureşan, pe Facebook.

Personalizate pentru tine