Oferta este deschisă atât investitorilor persoane fizice, cât și celor instituționali și se desfășoară între 21 septembrie 2026, ora 9:00, și 25 septembrie 2026, ora 11:00, a anunțat Municipiul Alba Iulia.
Ce dobândă oferă Alba Iulia investitorilor
Obligațiunile vor avea o dobândă raportată la EURIBOR la 6 luni, peste care se adaugă o marjă cuprinsă între 2,50% și 2,90%. Rata finală a cuponului va fi stabilită la încheierea perioadei de ofertă, în urma procesului de bookbuilding.
Indicele EURIBOR este stabilit semestrial. EURIBOR la 6 luni, cu perioada de valabilitate 1 iulie - 31 decembrie 2026, este de 2,6%. La intervalul maxim, Primăria Alba Iulia ar plăti astfel o dobândă de 5,5%, adică aproape dublu față de cele mai mari dobânzi practicate în prezent de băncile din România pentru depozitele în euro, pe 12 luni.
Plata dobânzii va fi realizată trimestrial, iar obligațiunile vor avea o maturitate de 10 ani.
Emisiunea cuprinde până la 300.000 de obligațiuni, fiecare cu o valoare nominală de 100 euro. Investitorii trebuie să subscrie minimum 10 obligațiuni, ceea ce înseamnă o investiție minimă de 1.000 euro.
Alocarea va fi realizată în funcție de marjele indicate de investitori, potrivit mecanismului de bookbuilding și regulilor stabilite în Documentul de prezentare.
Emisiunea este garantată cu veniturile proprii ale Municipiului Alba Iulia, printr-o garanție reală mobiliară constituită în favoarea deținătorilor de obligațiuni.
După finalizarea ofertei și îndeplinirea condițiilor legale și procedurale, municipalitatea intenționează să solicite admiterea obligațiunilor la tranzacționare pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București (BVB), pe segmentul principal, categoria obligațiuni municipale.
La ce vor fi folosiți banii din obligațiunile Alba Iulie
Valoarea totală a emisiunii poate ajunge la 30 de milioane de euro.
O parte din fondurile atrase va fi folosită pentru cofinanțarea a două proiecte aflate deja în execuție și susținute prin fonduri europene nerambursabile: artera cu rol de culoar verde de mobilitate din zona de sud-vest a Municipiului Alba Iulia și pasajul subteran din zona Stadionului Unirea.
Aproximativ 18,5 milioane de euro vor fi utilizate pentru refinanțarea datoriei publice locale existente.
Oferta marchează cea de-a șaptea emisiune de obligațiuni municipale a Alba Iuliei începând din 2002.
„Alba Iulia are o experiență de peste două decenii în utilizarea pieței de capital. De la prima emisiune de obligațiuni municipale, în 2002, orașul a fost printre administrațiile locale care au deschis această piață în România și a continuat să o folosească în anii următori pentru finanțarea dezvoltării orașului”, a declarat Gabriel Pleșa, primarul Municipiului Alba Iulia.
El a precizat că municipalitatea reia acest instrument de finanțare pentru a diversifica sursele de finanțare și pentru susținerea investițiilor locale.
Alba Iulia are rating BBB- și un profil de credit „a-”
Municipiul Alba Iulia are un rating de credit pe termen lung „BBB-”, cu perspectivă negativă, acordat de Fitch Ratings.
Ratingul final este constrâns de ratingul suveran al României, pe care municipalitatea nu îl poate depăși.
Fitch a indicat însă pentru Alba Iulia un Standalone Credit Profile (SCP), respectiv profil de credit de sine stătător, de „a-”, cu trei trepte peste ratingul suveran. Indicatorul măsoară profilul de credit al municipalității pe baza caracteristicilor financiare proprii, înainte de aplicarea constrângerii generate de ratingul suveran.
„Sunt convins că ratingul BBB- acordat de Fitch Ratings, profilul financiar solid al municipiului și experiența pe care Alba Iulia a acumulat-o în utilizarea obligațiunilor municipale sunt argumente importante pentru încrederea investitorilor și pentru succesul acestei emisiuni”, a declarat Gabriel Pleșa.
Cum pot cumpăra persoanele fizice obligațiunile Alba Iulia
Investitorii de retail pot subscrie obligațiunile prin BRD - Groupe Société Générale, în baza unui cont curent în euro deschis la bancă și a unui contract valabil de servicii de investiții financiare.
Subscrierea poate fi făcută și prin intermediul oricărui Participant Eligibil autorizat inclus în lista publicată de Bursa de Valori București.
Investitorii instituționali pot subscrie prin BRD - Groupe Société Générale S.A., Raiffeisen Bank S.A. sau prin orice Participant Eligibil cu care au o relație contractuală pentru servicii de investiții financiare, folosind procedurile și canalele obișnuite de comunicare, fără documente suplimentare de identificare.
Oferta se încheie pe 25 septembrie 2026, la ora 11:00.
Emisiunea este intermediată de BRD - Groupe Société Générale S.A. și Raiffeisen Bank România.
Consultantul financiar al emisiunii este VMB Partners, companie cu peste 20 de ani de experiență în colaborarea cu autoritățile locale.
Raiffeisen Bank S.A. va avea rolul de Agent de Calcul pentru cupoanele aferente plăților de dobândă și rambursărilor parțiale ale valorii nominale.
BRD - Groupe Société Générale S.A. va îndeplini rolul de Agent de Garanție în beneficiul deținătorilor de obligațiuni.
Condițiile complete privind oferta, termenii obligațiunilor, factorii de risc, situația financiară a emitentului, utilizarea fondurilor, procedura de subscriere și criteriile de alocare sunt disponibile în Documentul de prezentare publicat de Municipiul Alba Iulia.