Ce spune proprietarul Veranda Mall despre extinderea centrului comercial și situația economică din România

Wall-street.ro

Ce spune proprietarul Veranda Mall despre extinderea centrului comercial și situația economică din România

Cuprins Articol:
Veranda Mall se va extinde, e un lucru despre care Andrei Pogonaru, proprietarul Veranda Mall, este sigur, însă nu poate spune în acest moment concret în ce va consta extinderea. Într-un interviu acordat Wall-street.ro, Pogonaru, împreună cu Maria Crăciun Ruiz, Center Manager Veranda Mall, vorbesc despre evoluția centrului comercial, dar și despre situația economică „tulbure” prin care trece România.

Veranda are în momentul publicării acestui interviu aproximativ 35.000 de metri pătrați închiriabili și 130 de chiriași, iar gradul de ocupare s-a menținut aproape de 100% în toată perioada de după pandemie. 

„În primele 6 luni ale anului 2026 avem o creștere față de anul trecut de 6% (vânzări ale chiriașilor n.r.), în contextul în care consumul clar scade, se vede din cifrele oficiale, dar Veranda fiind un mall de proximitate, probabil că mulți au decis, în loc să se ducă la mall-urile mari, să vină mai aproape de casă”, precizează Andrei Pogonaru.

„Veranda nu este un mall de destinație, ci unul de zi cu zi, așa cum ne-am poziționat de la început. Am încercat să aducem prin mixul de chiriași lucruri de care oamenii au nevoie zilnic. Fie că e un serviciu, o spălătorie, fie că merg la evidența populației sau la supermarket, că fac sport sau aduc copiii la dansuri”, adaugă Maria Ruiz.

Contextul economic de anul acesta a făcut românii mai sensibili la prețuri și mai orientați înspre promoții și diverse campanii de reduceri. Acest comportament a fost observat și de reprezentanții Veranda Mall. Tot în ceea ce privește situația economică, Pogonaru aduce în discuție costurile de împrumut ale României și „vremea financiară tulbure”, vreme în care țara noastră a tot așteptat verdictele agențiilor de rating pentru a vedea dacă ajunge sau nu în categoria junk. 

„E o vreme financiară tulbure, în care vezi cum cresc costurile de împrumut, mă refer aici la obligațiunile statului român. Nu am ajuns în categoria junk, însă plătim cam la același nivel pe care îl plătește Africa de Sud. În momentul de față România nu este o investiție sigură(...) Nu poți să te împrumuți mai ieftin decât România, oricât de bun ai fi și prin urmare asta se vede la nivelul de cost al capitalului pentru toate investițiile”, adaugă Pogonaru. 

De ce depinde extinderea Veranda Mall

El precizează că această situație face ca businessurile să vină cu un plan de organizare mult mai riguros, dând exemplu planurile de extindere ale centrului comercial sau dezvoltările pe care le face în industria energetică. Acesta consideră că junk e doar o denumire la finalul zilei în contextul în care țara noastră se împrumută la costuri care sunt apropiate de cele ale țărilor aflate deja în această categorie. 

„Nu merge pe bază de fantezii pentru că te taxează foarte repede costul capitalului(...) Extinderea Veranda depinde și de modul în care plănuim, de relația cu autoritățile, de dorința chiriașilor noi de a veni în cadrul unui proiect mai mare. Însă, e clar că Veranda Mall va crește, doar că trebuie să determinăm exact ce, cum și când”, adaugă Pogonaru. 

Maria Ruiz precizează că toată incertitudinea de la nivelul societății și taxele din ultima perioadă au avut impact și asupra chiriașilor. 

„Unii au hotărât să plece pentru că nu mai era sustenabil. Alții au abordat extinderea într-un mod mai atent, mai predictibil, așteptând să vadă cum evoluează lucrurile. De partea cealaltă, cei aflați în plină expansiune au fost mai deschiși(...) Faptul că îți pleacă un chiriaș e un lucru absolut normal într-un mall, nu e sfârșitul lumii, pentru că întotdeauna ai chiriași noi pe care îi poți atrage. Fiind ocupați cam 99%, încercăm să lucrăm mult cu chiriașii pe care îi avem, să-și facă cunoscută prezența în Veranda și cei din cartier și din comunitate să îi știe  ”, adaugă reprezentanta Veranda Mall. 

Ce își dorește Pogonaru de la stat în relația cu mediul privat

România are în sfârșit un Guvern, după mai multe luni de interimat. Pogonaru precizează că, din perspectiva unui investitor cu afaceri diversificate, cel mai important este până la urmă dialogul cu mediul privat pe care statul trebuie să-l aibă.

„Mediul de afaceri a discutat cu noul prim-ministru despre lucrurile pe care le spun de zeci de ani, debirocratizare, predictibilitate și, evident, fiscalitate. Câtă vreme există cineva care să ne asculte, câtă vreme există cineva din Guvern să fie acolo, să înțeleagă, dar nu neapărat să implementeze, dar măcar să înțeleagă nevoile unui antreprenor, acesta e primul lucru(...) Să ai pe cineva la guvernare, în oricare din ministere, care să înțeleagă că, în momentul de față, dacă mă uit la zona de mall, ce înseamnă o nouă lege a urbanismului, din perspectiva cuiva care chiar vrea să construiască. Înseamnă de cinci ori mai multe avize necesare. Trebuie să ai pe cineva căruia măcar să îi explici imposibilitatea de a investi în acest context”, adaugă Pogonaru. 

Centrul comercial Veranda s-a deschis în 2016 pe terenul fostei fabrici de mase plastice Prodplast, cu aproximativ 100 de spații comerciale și un grad de ocupare de 97%.

În 2019 a fost finalizată o extindere de 10 milioane de euro, care a adăugat peste 6.000 de metri pătrați. Noile spații găzduiesc cinematograful Cinemax cu 12 săli, sala de fitness World Class România, un restaurant și primul magazin Decathlon din centrul Capitalei. Tot aici a fost construită și o zonă de divertisment, cu loc de joacă, jocuri arcade, VR Arena, Laser Maxx și escape rooms. Oferta este completată de o școală de dans și un club de arte marțiale.

Veranda are aproximativ 35.000 de metri pătrați închiriabili și 130 de chiriași, iar gradul de ocupare s-a menținut aproape de 100% în toată perioada de după pandemie.

Personalizate pentru tine