La întoarcerea în România, nu a amânat investigațiile. S-a programat imediat pentru o colonoscopie. Rezultatul a venit repede și a fost greu de acceptat: o tumoră la nivelul rectului, foarte probabil malignă. “Primul gând a fost la fetița mea. Avea doar 16 ani atunci. Mă gândeam dacă o să mai fiu lângă ea...”
Teama de operația invalidantă
Cancerul colorectal este una dintre cele mai frecvente forme de cancer în România. În fiecare an sunt diagnosticate aproximativ 14.000 de cazuri noi de cancer de colon și rect, iar rata de mortalitate rămâne ridicată. În plus, medicii observă din ce în ce mai multe cazuri diagnosticate la pacienții tineri. Printre factorii de risc se numără sedentarismul, obezitatea, fumatul, consumul de alcool și alimentația dezechilibrată.
În cazul domnului Stoenescu, investigațiile au arătat că tumora era localizată foarte jos, aproape de anus, ceea ce făcea intervenția chirurgicală mult mai dificilă.
La mai multe consultații, pacientului i s-a spus că soluția ar putea fi o intervenție radicală: îndepărtarea anusului și montarea unei colostome permanente, adică evacuarea materiilor fecale într-o pungă atașată abdomenului. “Când am auzit asta, m-am îngrozit. Nu știam că există așa ceva. Mi se părea imposibil să trăiesc așa…”, mărturisește pacientul.
Recomandarea pentru dr. Octavian Popescu - medic specialist chirurgie robotică la Spitalul Memorial Băneasa, supraspecializat în chirurgia minim invazivă a colonului și a rectului - a venit prin intermediul unor prieteni din Germania. Chirurgul avea experiență în tratamentul cancerului colorectal și lucrase ani la rând în centre medicale din Europa. La prima consultație, medicul i-a explicat clar situația și opțiunile de tratament: “A fost primul doctor care mi-a spus exact ce se întâmplă și ce mă așteaptă. Mi-a dat o încredere pe care nu o pot explica.”
Un tratament complex, o operație dificilă
Pentru a crește șansele unei intervenții reușite, tratamentul a început cu chimioterapie neoadjuvantă, menită să reducă dimensiunea tumorii. Timp de câteva luni, pacientul a făcut opt ședințe de chimioterapie: “Mergeam în fiecare săptămână la spital. Oamenii de aici știau că vin de la Constanța și încercau mereu să mă ajute să plec la timp cu trenul.”
După finalizarea tratamentului oncologic, investigațiile au arătat că tumora s-a redus suficient pentru a permite intervenția chirurgicală. Aceasta a avut loc la Spitalul Memorial Băneasa, într-o echipă formată din dr. Octavian Popescu și mentorul său din Germania, profesorul Hubertus Schmitz-Winnenthal. Operația a fost realizată minim invaziv, laparoscopic, prin incizii foarte mici, dar cu un grad ridicat de dificultate.
“Complexitatea operației a fost influențată și de obezitatea pacientului, care cântărea atunci peste 120 de kilograme. Grăsimea abdominală face accesul chirurgical mult mai dificil, mai ales în cazul tumorilor rectale situate foarte jos”, menționează dr. Octavian Popescu. Însă chirurgii au reușit să îndepărteze complet tumora și să păstreze sfincterul anal, evitând astfel o colostomă permanentă.
Pentru protecția anastomozei (legătura dintre segmentele intestinale), a fost montată temporar o ileostoma de protecție (“punga” din intestine subtire), care urma să fie închisă după vindecarea completă. Iar la doar câteva zile după intervenție, pacientul a putut pleca acasă: “Am stat patru nopți în spital și apoi domnul doctor mi-a spus că pot merge acasă. Recuperarea a fost mult mai rapidă decât mă așteptam.”
Câteva luni mai târziu, după confirmarea vindecării complete a intestinului, ileostoma temporară a fost închisă printr-o intervenție minoră. Iar astăzi, dl. Stoenescu duce o viață normală, a slăbit aproape 30 de kilograme și merge zilnic câțiva kilometri pe jos.
Lecția unei cicatrici
Cicatricea rămasă pe abdomen îi amintește mereu prin ce a trecut: “De fiecare dată când o văd, îmi aduc aminte cât de greu mi-a fost. Și că acea pungă totuși mi-a salvat viața. Fără operație și fără tratament, nu știu dacă aș mai fi fost astăzi aici.”
După mai multe controale și investigații imagistice, medicii i-au confirmat la 3 ani după diagnostic, că boala nu a recidivat. Pentru dl. Stoenescu, experiența a schimbat complet modul în care privește sănătatea: “Am învățat că trebuie să avem grijă ce mâncăm, să facem mișcare și să nu ignorăm semnalele pe care ni le trimite corpul. Dacă nu făceam colonoscopia atunci, probabil povestea mea ar fi fost cu totul alta.”

La Spitalul Memorial Băneasa, diferența o face expertiza
Pentru pacienții diagnosticați cu cancer de rect, diferența dintre o intervenție invalidantă și o viață normală după operație depinde adesea de experiența echipei chirurgicale. Dr. Octavian Popescu atrage atenția că tratamentul acestui tip de cancer nu ar trebui făcut oriunde, ci în centre supraspecializate, unde chirurgii operează frecvent astfel de cazuri și folosesc tehnici moderne de prezervare a funcțiilor. La Spitalul Memorial Băneasa, abordarea este una completă: investigații precise, tratament oncologic bine coordonat, chirurgie minim invazivă și un parcurs atent urmărit până la recuperarea completă.
Povestea domnului Stoenescu este una dintre dovezile că, atunci când ajungi la medicul potrivit, într-un loc în care experiența și tehnologia merg mână în mână, inclusiv un diagnostic greu poate fi transformat într-o șansă reală. Iar cicatricea lui nu vorbește doar despre boală, ci despre curaj, despre alegeri bune și despre un drum care l-a adus înapoi la o viață normală.