SN Nuclearelectrica îi mulţumeşte lui Cosmin Ghiţă pentru contribuţia adusă la dezvoltarea companiei
„Societatea Naţională Nuclearelectrica informează acţionarii şi investitorii că în data de 25 august 2026 a fost notificată cu privire la solicitarea domnului Cosmin Ghiţă, director general al SN Nuclearelectrica SA, de încetare a contractului de mandat, încheiat cu SN Nuclearelectrica SA. Nuclearelectrica va comunica data efectivă la care renunţarea la mandat urmează să îşi producă efectele”, se arată într-o informare transmisă Bursei de Valori Bucureşti, potrivit Digi 24.
SN Nuclearelectrica îi mulţumeşte lui Cosmin Ghiţă pentru contribuţia adusă la dezvoltarea companiei pe perioada derulării mandatelor sale de director general al companiei.
Cosmin Ghiţă este la conducerea Nuclearelectrica din 2 septembrie 2017, când a preluat funcţia de director general, iniţial cu mandat provizoriu de patru luni.
Ulterior, a fost numit director general cu mandat de patru ani începând cu 11 februarie 2019, iar în prezent avea un mandat început la 12 februarie 2023, cu expirare la 12 februarie 2027. Reacția Guvernului Demisia intervine în plină criză energetică, în condiţiile în care ambele reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă au fost oprite.
Ce anunț a făcut Guvernul după demisia șefului de la Nuclearelectrica
"Demisia este un act unilateral de voinţă. După o perioadă de preaviz de 90 de zile, conform contractului, dar care poate fi scurtată cu acordul părţilor, va urma o selecţie pentru un nou titular", a transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului României.
Anunțul despre demisia lui Cosmin Ghiţă survine într-unul dintre cele mai dificile momente din punct de vedere operațional pentru centrala de la Cernavodă din ultimii ani.
Reactorul 1 a fost oprit controlat și deconectat de la sistemul energetic național în dimineața zilei de 28 iulie, din cauza debitului scăzut al Dunării, în timp ce Reactorul 2 a intrat în procedura de oprire controlată pe 13 august. Este pentru prima dată când ambele reactoare ale centralei sunt oprite în același timp din cauza condițiilor hidrologice.