Potrivit Digi24, La întrebarea: „De partea cui ar trebui să fie Nicușor Dan în conflictul Grindeanu-PSD vs. Bolojan-PNL-USR?”, majoritatea respondenților susțin că președintele ar trebui să rămână neutru.
- Ar trebui să rămână neutru - 42,2%
- Nu știu - 20,9% Ilie Bolojan - 13,1%
- Nu urmăresc știrile - 11% PSD - 5,5%
- Sorin Grindeanu - 4,2%
- PNL - 1,7%
- USR - 1,4%.
Între timp, conducerea PSD a stabilit deja planul pentru schimbarea guvernării, care mizează pe forțarea premierului să demisioneze, prin retragerea sprijinului politic. Însă în pofida presiunilor social-democraților, Bolojan le-a transmis colegilor de partid că nu va demisiona.
Șeful statului a dorit să se întâlnească cu fiecare lider politic al Coaliției de guvernare înainte de ședința de luni, 20 aprilie, când reprezentanții PSD decid dacă îi retrag sprijinul premierului și dacă ies de la guvernare, în bloc.
Pe cine ar vrea românii în locul lui Ilie Bolojan
Întrebați „Cine ați vrea sa conducă Guvernul în continuare?”, românii au răspuns în cea mai mare proporție că nu știu.
Primul politician în topul preferințelor celor chestionați este președintele AUR, George Simion, locul doi fiind ocupat de Ilie Bolojan. Călin Georgescu este printre ultimele locuri în ceea ce privește înclinațiile românilor pentru funcția de premier. Iată cum arată procentele:
- Nu știu - 26,2%
- George Simion - 20,9%
- Ilie Bolojan - 16,2%
- Un tehnocrat - 14,7%
- Nu urmăresc politica - 8,4%
- Alte variante - 5,4% Sorin Grindeanu - 4,7%
- Călin Georgescu - 2,5%
- Victor Ponta - 0,8%
- Petrișor Peiu - 0,2%
AUR scade în sondaje
AUR rămâne pe primul loc în intenția de vot pentru alegerile parlamentare, însă atinge cel mai scăzut nivel înregistrat de INSCOP după alegerile prezidențiale din mai 2025, potrivit barometrului Informat.ro – INSCOP Research realizat în perioada 1–7 aprilie.
„AUR atinge cel mai mic scor în măsurătorile INSCOP realizate după alegerile prezidențiale din mai 2025 (37%), pierzând față de începutul anului 2026, 4 puncte procentuale”, a declarat Remus Ștefureac, Directorul INSCOP Research.