Undeva în nordul Capitalei, mai exact în unul dintre cele mai mari parcuri de business din Buicurești, în Iride Park, se află sediu filialei locale a companiei chineze OPPO.
Ne-am nimerit într-o zi însorită de toamnă și am fost primiți în biroul managerului general al subsidiarei locale, Shaohua Yang, având programat un interviu față în față, pentru prima oară cu presa locală a managerului chinez, cu scopul principal de a discuta despre piața locală despre competiția de aici, despre importanța deschiderii biroului, dar și despre diferențele care există între China și România în ceea ce privește modul în care își derulează afacerile.
Înainte de a deschide orice discuție, după ce am făcut cunoștință cu șeful OPPO România am fost luați prin surprindere să-l vedem pe managerul chinez cum își pregătea setul de făcut ceai în stil tradițional chinezesc.
Evident că nu ne așteptam, deoarece nu ne întâlnim prea des cu situațiile în care managerii găsesc adecvat să fie chiar ei cei care pregătesc un ceai sau o cafea pentru oaspeții din birou. De obicei, intervine un asistent care se ocupă de treaba asta, dar Shaohua Yang a insistat să ne pregătească un ceai, un gest care nu se referă neapărat la oferirea unei băuturi calde, ci este un gest de bun venit și de deschidere din partea gazdei.
A fost cu atât mai surprinzător pentru că este un proces mai complex decât să încălzești niște apă și să arunci un pliculeț în ceașcă așa cum se obișnuiește în această parte a lumii. Este un proces ce necesită o preparare mai specială.
Și nu s-a oprit la a ne servi o ceașcă de ceai, pentru că, de-a lungul discuției, a continuat să fie atent la ceșcuțele noastre pentru a le mai umple din când în când. Într-o oră și un pic cred că am consumat cam 4-5 ceșcuțe de ceai.
După ce am epuizat discuțiile despre business, despre telefoane și despre preferințele românilor, am decis să profită de ocazie și să trecem și la subiecte mai relaxate.
La Wall-Street.ro ne-am făcut însă și obiceiul de a-i întreba pe manageri despre cum își umplu timpul liber, cum se destind și-și încarcă bateriile. Era cu atât mai interesant să aflăm astfel de lucruri de la un manager care provine dintr-o altă cultură.
Urmărește aici episodul 1, episodul 2, episodul 3, episodul 4, episodul 5, episodul 6, episodul 7, episodul 8, episodul 9 și episodul 10.
Surprinzător sau nu, când vine vorba despre aceste lucruri, diferențele nu sunt deloc evidente, dovada că preocupările managerilor sunt aceleași indiferent din ce parte a lumii ar fi.
În ton și cu alți manageri și antreprenori locali cu care am discutat despre timpul lor liber și Shaohua Yang ne spune că este imposibil să se desprindă 100% preocupările pe care le are ca manager.
„Este puțin cam complicat să te deconectezi 100%”, se amuză acesta. „Este foarte greu să găsești un echilibru perfect între viața profesională și cea profesională într-o asemenea poziție. Trebuie să știi cum să găsești echilibrul între cele două”, ne-a mai spus Shaohua Yang.
Îi place să-și testeze talentul în bucătărie și să citească
Așa cum ne așteptam, ne spune că are un program încărcat, încercând să înțeleagă cum funcționează piața din România, cultura românească, chiar și la circa cinci ani distanță de la prima vizită în țara noastră, și să vină cu noi idei pentru a promova produsele OPPO, așa că are momente în care simte nevoia de a se desprindă de activitatea zilnică.
„Încerc uneori, după ce plec de la birou, să mă deconectez în bucătărie. Gătesc mâncare chinezească, dar încerc să gătesc și preparate românești. De asemenea, îmi place să ascult și muzică pentru a mă relaxa. Tot cu scopul de a mă relaxa, îmi place și să citesc”, ne-a povestit managerul OPPO România, deși este clar că citește pentru a învăța cât mai multe despre zona de business.
Ne spune că-i place să lectureze aproape în fiecare zi, iar când nu poate sta efectiv cu cartea în mână pentru că este prins și cu alte activități, apelează la audiobook-uri, la care apelează frecvent de șase ani încoace, pentru a ține pasul cu dorința de a citi cât mai mult.
Deși îi place și beletristica, cea mai mare parte a lecturii este formată din cărți cu și despre business.
La momentul interviului se afla în mijlocul lecturii unei cărți scrise de Kazuo Inamori, antreprenor japonez, fondatorul Kyocera, producătorul japonez de ceramice și echipamente electronice, al KDDI, operator de telecomunicații, dar și președintele al Japan Airlines între 2010 și 2012, pe care a scos-o din faliment și proces ce a culminat cu relistarea operatorului aerian pe Bursa de la Tokyo.
Totodată, atunci când are timp ne spune că-i place să facă și mișcare pentru a se mai deconecta de preocupările sale.
„Încerc atunci când am preocupări în afara muncii, cum ar fi gătitul, cititul sau sportul să mă concentrez cât mai mult pe acea activitate, dar este imposibil să te deconectezi 100%”, ne-a mai spus șeful OPPO România.
Îi place mămăliga, sarmalele și micii românești
În ceea ce privește îndeletnicirile culinare, managerul general al OPPO România ne spune că îi place să gătească în special mâncare chinezească, dar și-a încercat norocul și cu preparate românești.
Ne-a povestit despre mămăligă și sarmalele, deși, înțelegem că sarmalele sunt mai complicat de făcut și preferă să le cumpere din altă parte dacă vrea să le mănânce acasă.
„Mămăliga este ușor de făcut pentru că este foarte similar cu felul în care este preparată în orașul meu de origine. Sarmalele îmi aduc aminte și de preparatele specifice chinezești, pentru că avem multe preparate care sunt împăturite în foi de varză”, ne-a mai spus Shaohua Yang.
În ceea ce privește preferințele în materie de mâncare românească, șeful OPPO România ne mai spune că-i plac micii.
Întrebat dacă îi plac micii de la Obor, Yang ne-a spus că direct că preferații lui sunt cei de la Cocoșatu.
„Câteodată mă duc și la supermarket să-mi cumpăr mici deja preparați pe care să-i fac acasă”, ne-a mai spus managerul chinez.
Mâncarea chinezească din România este destul de bună
Întrebat dacă îi place mâncarea chinezească din România și cât de aproape este de mâncarea din țara lui de origine, reacția inițială ne-a făcut să înțelegem că este destul de diferită, dar că se apropie destul de mult de mâncarea chinezească originală.
Totul ține și de disponibilitatea ingredientelor folosite în prepararea felurilor de mâncare chinezești, iar unele ingrediente din China ajung și în România, dar Shaohua Yang ne dă de înțeles că mâncarea preparată în restaurantele cu specific chinezesc este destul de bună.
„Merge destul de des în restaurantele chinezești, dar nu merg doar în acestea. Încerc și alte tipuri de restaurante. Îmi place să merg și în localurile mai mici, pentru că nu prea poți înțelege specificul românesc dacă te duci doar în restaurantele mari. Chiar am mers în unele restaurante care, chiar dacă nu erau localuri premium, mâncare a fost foarte bună”, ne-a povestit cu surprindere șeful OPPO România.
Dacă trebuie să aleagă între mâncarea chinezească și cea românească, Yang rămâne loial mâncării cu care a fost crescut și obișnuit o viață întreagă, chiar dacă îi place mult și mâncarea românească.
Îi place vinul românesc, dar țuica și pălinca sunt prea tari
Întrebat în legătură cu preferințele în materie de licori alcoolice, managerul general al OPPO România ne spune că apreciază vinurile românești.
„Îmi place foarte mult vinul românesc. Am băut câteva vinuri de calitate. Dacă în materie de mâncare prefer mâncarea chinezească, atunci când vorbim de vinuri, prefer vinul românesc”, ne-a mărturisit amuzat Yang.
În ceea ce privește băuturile spirtoase românești, adică țuica și pălinca, șeful OPPO România s-a amuzat încă o dată și a făcut un gest prin care s-a înțeles clar că-l intimidează.
„Am încercat de câteva ori, când am mai fost în teambuilding-uri cu echipa, dar sunt prea tari pentru mine”, a continuat să se amuze managerul chinez.
Care sunt orașele care l-au fascinat prin arhitectura lor
(Sursa foto: Shutterstock)
A venit prima oară în România prin 2019, pentru a analiza piața românească și pentru a stabili modul în care poate fi extinsă activitatea OPPO în această parte a Europei, biroul local urmând să joace un rol important și pentru extinderea în țările vecine României.
Încă de la bun început a vizitat mai multe locuri din țară și a avut ocazia să se lase surprins de ce a găsit aici. Apoi a apucat să exploreze și mai mult România, așa că și-a ales și câteva destinații favorite.
„Ne-am plimbat cam prin jumătate de țară. Nu poți înțelege preferințele românilor stând doar în București, așa că am văzut câteva orașe interesante. Mi-au plăcut Sibiul, în special pentru Piața Mare, Brașovul și Sinaia. Mi-a plăcut mult și județul Tulcea”, ne-a mai spus managerul chinez.
Orașele din centrul țării i-au atras atenția prin patrimoniul lor arhitectural, iar în Tulcea l-a atras, evident, patrimoniul natural, mai simplu spus, Delta Dunării.
Pentru perioada sărbătorilor de iarnă, Shaohua Yang ne spune că și-ar dori să se întoarcă la Sibiu, în apropierea Crăciunului, probabil pentru târgul de Crăciun, pentru atmosfera specială din această perioadă, dar și pentru că i-a plăcut mâncarea de care s-a bucurat în vizitele anterioare.
