Shaohua Yang, Oppo România: Competiția în România nu este diferită de cea din China

Sursǎ foto: Oppo România

Shaohua Yang, Oppo România: Competiția în România nu este diferită de cea din China

Cuprins Articol:

Oppo și-a deschis filiala locală în urmă cu patru ani, România fiind o piață extrem de importantă pentru compania chineză în ceea ce privește extinderea în Europa, iar general managerul Oppo România, Shaohua Yang, a povestit într-un interviu oferit în premieră pentru presa locală care este strategia pentru piața românească, dar și despre cât de diferit este să faci afaceri în România față de China.

Oficialul Oppo România a declarat pentru Wall-Street.ro că deschiderea unui birou la noi în țară a venit în urma unei analize atente, managerul general al filialei locale venind personal cu un an și jumătate înainte, pentru a înțelege mai bine specificul pieței din România, dar și din regiune.

Prima oară am ajuns în România prin 2018. A fost foarte important pentru mine să studiez cultura, preferințele românilor. Am și călătorit în mai multe regiuni din România pentru a analiza și înțelege mai bine ce își doresc românii și cum putem veni către ei pentru a le câștiga încrederea”, ne-a explicat Shaohua Yang.

Așadar, când au deschis birourile din România decizia a fost cântărită și analizată corespunzător. Potrivit lui, analiza a fost necesară pentru a veni cu un model aplicat pe piața românească.

Pentru noi este important să înțelegem cultura locală, nu doar să urmăm anumite rețete trimise de la sediul central”, a subliniat managerul Oppo România.

Analiza pieței locale a rămas o preocupare pentru Oppo, Yang povestindu-ne că procesul a continuat și în acești patru ani de la deschiderea biroului din România.

Am efectuat multe cercetări în ceea ce privește așteptările românilor și am descoperit că piața se îndreaptă mai mult către segmentele mediu și high, și încercăm și noi să le câștigăm interesul cu smartphone-urile din seria Reno”, ne-a mai spus Shaohua Yang.

În toamna lui 2023 au deschis și magazinul online dedicat pieței locale.

Biroul local a ajutat la popularizarea brandului Oppo în România

Potrivit oficialului Oppo România, deschiderea birourilor locale a ajutat și la creșterea popularității brandului, care acum patru ani era una foarte scăzută.

În prezent, compania țintește către o cotă de piață de 10% în ceea ce segmentul smartphone până la finele acestui an. La mijlocul anului, cota era undeva la 6-7%.

„Echipa noastră din România ne-a ajutat să înțelegem mai bine piața locală, în condițiile în care strategia Oppo este aceea de a înțelege cultura locală pentru a putea livra produsele pe care clienții din piața locală”, ne-a mai explicat managerul de la Oppo România.

Potrivit lui, un avantaj pentru Oppo în România l-a reprezentat chiar utilizatorul român.

Utilizatorii români sunt deschiși să încerce produse și branduri noi, iar România este țara din Europa de Est în care brandul Oppo a înregistrat cea mai mare creștere”, ne-a mai spus Yang.

Este o dovada că investițiile în echipa locală și strategia aleasă de companie pentru piața românească produc rezultate.

În afara Chinei și a altor piețe din Asia, provocarea rămâne aceeași pentru companie, adică aceea de a-i familiariza pe consumatorii locali cu produsele sale.

În China și alte piețe din Asia, Oppo este un brand cunoscut, nu mai trebuie să-i familiarizăm pe utilizatori cu ce înseamnă Oppo. Dacă utilizatorul nu vrea să încerce produse noi și branduri noi este dificil să te impui. Din fericire, așa cum am spus, utilizatorul român este unul deschis”, ne-a mai explicat managerul general al Oppo România.

Yang: Aducem AI pe dispozitive pentru a fi util, nu doar să arătăm că-l avem și noi

Și vorbind despre noutăți, AI-ul este un subiect de interes pentru utilizatori, iar românii nu fac notă discordantă de alte piețe în care tehnologia este atractivă pentru mase.

Funcțiile AI sunt prezente de ceva ani deja pe dispozitivele mobile inteligente, unii producători aducând aportul Inteligenței Artificiale (AI) de foarte mulți ani pe dispozitivele lor. De la asistenții virtuali, la software specializat în eficientizarea modului de operare a camerelor de pe smartphone-uri și alte funcții mai simple.

Între timp, AI-ul a devenit tot mai prezent, iar în era AI-ului generativ, subiectul este și mai aprins, mai ales într-o piață în care este tot mai greu să te diferențiezi din punct de vedere al hardware-ului și trebuie să-i surprinzi pe utilizatori cu funcții diferite față de competiție.

Potrivit managerul Oppo România, ca și utilizatorii din alte țări din întreaga lume, și cei români sunt interesați de noile funcții aduse de tehnologia AI, un trend tot mai popular, iar Oppo încearcă să valorifice acest trend.

La Oppo, încercăm să aducem AI-ul ca un instrument util. Nu vrem să aducem anumite funcții doar ca să arătăm că OPPO are AI. Îl avem, dar vrem să aducem funcții care să fie utile și care să ajute utilizatorii”, ne-a mai spus Yang.

În ceea ce privește produsele vândute pe piața locală, Shaohua Yang ne-a spus că Oppo are programate lansări de produse până la finele anului la nivel global, ceea ce înseamnă că vor ajunge și în România, mai ales într-o perioadă în apetitul pentru cumpărături este mai mare decât în alte perioade ale anului.

În prezent, Oppo România se concentrează pe creșterea cotei de piață pe segmentul smartphone, dar șeful filialei locale ne spune că Oppo vrea să intre mai mult și pe segmentele de televizoare, ceasuri inteligente și tablete.

Cât de diferit este să faci afaceri în România față de China

Potrivit managerului Oppo, în anumite privințe, piața românească și cea chineză nu diferă, în timp ce în alte aspecte, abordarea este complet diferită.

De exemplu, modelul din business din România se bazează pe parteneriatul cu jucătorii mari din comunicații și eletro-retail, exemplele amintite de managerul Oppo România fiind Vodafone, Altex și eMag.

În China, în schimb, potrivit lui Shaohua Yang, modelul de business se bazează mai mult de relația cu magazinele mai mici de electronice, care pot fi și cele de la colțul străzii.

Potrivit lui, în România, funcționează mai bine magazinele aflate în marile centre comerciale, în mall-uri.

De cealaltă parte, piața chineză și cea română nu sunt foarte diferite din privința numelor competitorilor.

În ceea ce privește competiția, cam toate brandurile mari de tehnologie sunt prezente și în România, și în China. Așadar, din această privință, lucrurile nu sunt diferite”, ne-a mai spus Yang.

Managerul filialei locale a Oppo ne mai spune că producătorul chinez preferă să se concentreze mai mult pe ce au ei de făcut și pe utilizatori.

„Nu ne concentrăm pe competiție, ci pe consumatorul local și cum trebuie să-i mulțumim în funcție de piață. Piața s-a schimbat puțin. Utilizatorii nu mai caută să-și schimbe telefoanele foarte des. De aceea, în cazul modelelor de telefoane lansate în acest an, cum ar fi modelele din seriile Reno 11 și Reno 12, ne-am concentrat mai mult de componenta de durabilitate a telefoanelor, astfel încât utilizatorii să le poată folosi mai mult timp”, ne-a mai explicat general managerul Oppo România.

Mai sunt sceptici consumatorii la produsele chineze?

Întrebat dacă utilizatorii din România sau din alte țări mai sunt sceptici față de produsele chineze, Yang spune că Oppo nu are o problemă cu acest aspect.

În timp ce acest scepticism mai există în anumite cazuri, companiile mari din China nu au o problemă în a câștiga încrederea consumatorilor.

Oppo nu este un doar un brand chinez, este un brand global. Știm cum să facem un produs de calitate, pliat pe preferințele utilizatorului local. Suntem un brand care analizează și înțelege obiceiurile consumatorilor”, ne-a mai oficialul Oppo România.

Totodată, compania investește masiv și în imaginea sa la nivel global, prin parteneriate importante în lumea sportului.

„Suntem partenerii unor organizații de renume. Avem un parteneriat cu organizatorii turneului de Grand Slam de la Wimbledon, am prelungit și contractul cu UEFA. Așadar, nu este o provocare să-i convingem pe clienți că suntem un brand serios și că avem produse de calitate”, a subliniat Shaohua Yang.

Personalizate pentru tine