Ionuț Șișu

Ionuț Șișu

Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct.

 El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare.

În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect News, Ionuț s-a alăturat echipei Wall-Street.ro acolo unde astăzi acoperă domeniile piețe de capital, media și finanțe-bănci.

Ionuț Șișu a absolvit liceul bilingv Dante Alighieri (Română-Italiană), Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a urmat timp de doi ani cursurile Facultății de Limbi Străine (Italiană-Germană) din cadrul Universității București.

Deși a intrat în presa economică cu doar o lună înainte de prăbușirea piețelor financiare din toamna anului 2008, Ionuț a rămas un susținător al investițiilor și al pieței de capital românești.
 

Articole scrise de Ionuț Șișu

Ministerul Finantelor a vandut o treime din titlurile de stat pentru populatie in prima zi a ofertei

Finantele au vandut o treime din titlurile pentru populatie intr-o zi

Fondul Proprietatea vrea in continuare listarea secundara a Hidroelectrica si Petrom pe Bursa din Londra

FP vrea in continuare listarea secundara a Hidroelectrica pe LSE

Ce se intampla cu romanii si ceilalti imigranti din Marea Britanie dupa Brexit

Ce se intampla cu romanii si ceilalti imigranti dupa Brexit

Unde se opreste caderea pietelor financiare dupa Brexit? Cea mai mare temere a specialistilor: iesirile in lant din UE

Unde se opreste caderea pietelor financiare?

Nu stii nimic despre Brexit? Afla totul in doua minute

Nu stii nimic despre Brexit? Afla totul in doua minute

Fondul Proprietatea ramane listat la Londra, in ciuda Brexit-ului

Fondul Proprietatea ramane listat la Londra, in ciuda Brexit-ului

Bursa de Valori Bucuresti nu a rezistat. Actiunile cad cu 6% in deschidere

Bursa de Valori Bucuresti nu a rezistat. Actiunile cad cu 6%

Brexit - rezultate finale: Marea Britanie uimeste Europa; pro-europenii au fost infranti!

Brexit - rezultate finale: Marea Britanie uimeste Europa

Analistii vad aurul la 1.400 dolari in cazul unui Brexit

Analistii vad aurul la 1.400 dolari in cazul unui Brexit

Cand vom sti rezulatele votului de la referendumul din Marea Britanie

Cand vom sti rezulatele votului de la referendumul din Marea Britanie

Brexit: a fi sau a nu fi in UE. La ce ne putem astepta daca britanicii voteaza "DA"

La ce ne putem astepta daca britanicii voteaza "DA" pentru Brexit?

Ce estimari au brokerii de Forex pe principalele valute in saptamana votului pentru Brexit

Ce estimari au brokerii pe valute in saptamana votului pentru Brexit

Investitorii romani nu s-au speriat de Brexit: brokerii asteapta o vara "fierbinte" dupa cresterile din ultimele saptamani

Brexit-ul nu a speriat investitorii romani:BVB incepe vara in crestere

Omer Tetik vinde actiuni Banca Transilvania de aproape 500.000 euro

Seful Banca Transilvania isi vinde actiuni de aproape 500.000 euro

Intercapital da "sell" pe Conpet, dupa ce Petrom si-a redus productia

Intercapital da "sell" pe Conpet, dupa ce Petrom si-a redus productia

Bursa din Londra plaseaza 11 companii "uitate" in Romania in topul celor mai importante IMM-uri din Europa

11 companii "uitate" in Romania, remarcate de Bursa din Londra

Doar 500.000 de cuponari au iesit la lumina in ultimii trei ani. Sobolewski: "In ritmul acesta, rezolvam problema in 40 de ani"

Doar 500.000 de cuponari au iesit la lumina in ultimii trei ani

Actiunile sunt asteptate sa cada cu 25% in cazul unui Brexit, insa leul trece fara probleme de referendumul britanic

Ce impact poate avea un Brexit asupra leului si bursei

FruFru aduce pe Bursa de Valori Bucuresti obligatiuni de 1 mil. euro

FruFru aduce pe Bursa de Valori Bucuresti obligatiuni de 1 mil. euro

Topul salariilor in companiile de pe bursa: cum au evoluat lefurile in Banca Transilvania, Petrom si SIF-uri

Topul salariilor in companiile de pe bursa

Cinci cariere pe care nu merita sa le urmezi pentru bani

Cinci cariere pe care nu merita sa le urmezi pentru bani

BT Securities devine BT Capital Partners

BT Securities devine BT Capital Partners

Totul despre warrant-uri, cele mai noi instrumente financiare tranzactionate pe Bursa de Valori Bucuresti

Totul despre warranturi, cele mai noi instrumente financiare de pe BVB

Bogdan Campianu, Wood & Co: Ar fi o crima ca banii fondurilor de pensii sa iasa din Romania

Wood: Ar fi o crima ca banii fondurilor de pensii sa iasa din Romania

Clientii bancilor vor sa vada cat mai putini bancheri si cat mai multe optiuni mobile

De ce romanii vor sa vada cat mai putini bancheri

Consiliul Bursei de Valori Bucuresti aproba short-selling-ul

Consiliul BVB aproba short-selling-ul pe bursa

Romanii platesc unele dintre cele mai mari facturi la electricitate din Europa

Romanii platesc unele dintre cele mai mari facturi din Europa

Aeroporturi Bucuresti face 100 de angajari anul acesta. Salariul mediu marit la 9.300 lei in ciuda opozitiei Fondul Proprietatea

Aeroporturi Bucuresti face 100 de angajari. Salariul mediu: 9.300 lei

Un fond al Bancii Transilvania preia controlul Sinteza Oradea

Un fond al Bancii Transilvania preia controlul Sinteza Oradea

Tarife Uber vs. tarife taxi: cum este mai ieftin sa calatoresti in marile orase din Europa

Tarifele Uber vs. taxi in 10 mari orase din Europa

Marile companii de pe Bursa de Valori Bucuresti si-au imbunatatit rezultatele financiare in primul trimestru

Marile companii de pe BVB incep cu dreptul anul financiar

Florica Trandafir este noul presedinte SAI Muntenia

Florica Trandafir este noul presedinte SAI Muntenia

Cel mai bine platit director la stat? Seful Transgaz a incasat 400.000 euro in 2015 chiar si dupa ce firma de recrutare i-a taiat jumatate din bonusuri

Ce salarii au cei mai bine platiti directori din companiile de stat

Cum sa iti cresti afacerea si de ce uneori antreprenorii au nevoie de "un sut in fund" pentru a profita la maxim de ea

Cum sa iti cresti afacerea si sa profiti la maxim de pe urma ei

Cursa aeriana Paris-Cairo s-a prabusit dupa un atac cu bomba - ipoteza

Cursa aeriana Paris-Cairo s-a prabusit dupa un atac cu bomba - ipoteza

Monica Statescu, PeliFilip: Tot mai multi investitori se gandesc si la un IPO ca alternativa a unei tranzactii de M&A

Statescu, PeliFilip: Tot mai multi investitori se gandesc si la un IPO

Fondatorul Regina Maria: Ca antreprenor, nu poti fi fericit ca ti-ai vandut afacerea decat daca ai crescut-o ca pe o masina second hand din Germania

De ce o afacere nu trebuie privita ca o masina nemteasca second-hand

Bancile americane spun ca urmeaza o vara dureroasa pentru investitori, dar istoria le contrazice

Bancile americane: urmeaza o vara dureroasa pentru investitori

Top 10: cele mai importante tranzactii din ultimul an. McDonald's, Ion Tiriac si Fondul Proprietatea sunt capetele de afis

Topul celor mai rasunatoare tranzactii din ultimul an

Start la sezonul raportarilor financiare in sectorul energetic: cum arata primele cifre si ce asteptari au analistii

Start la sezonul raportarilor financiare pe T1 in sectorul energetic

Ministerul Finantelor clarifica sanctiunile pentru manipularea de piata. Companiile din energie trebuie sa anunte cati bani platesc statului

Finantele clarifica sanctiunile pentru manipularea de piata

JPMorgan: Urmeaza o perioada lunga de cresteri pe aur. 1.400$ uncia in 2016

JPMorgan: Urmeaza o perioada lunga de cresteri pe aur