4 / 6

#4. Bangkok, Thailanda

Thailanda este, de asemenea o locație ideală dacă ai un job remote sau dacă lucrezi în regim de colaborări remote. Bangkok este cu adevărat diferit față de orice alt oraș în care ai mai fost. Este extrem de accesibil, cu mâncăruri foarte bune, pe care le poți lua chiar de pe stradă, baruri, dar și o mulțime de străini, mulți din ei care lucrează deja remote din acest oraș. Thailanda poartă numele de „Țara Zâmbetelor” așa că cel mai probabil vei simți cu adevărat din căldura venită din partea localnicilor. Bangkok are unul dintre cele mai curate și eficiente linii de metrou din lume, ceea ce face mult mai ușoară deplasare prin oraș.


În ceea ce privește munca, orașul dispune de o multitudine de spații de coworking, în care vei regăsi și multe obiecte de artă. Unul dintre cele mai mari spații de coworking este Glowfish, un loc imens care are o sală de mese completă, două săli de sport și suficiente săli de întâlnire și săli pentru a se potrivi nevoilor oricărui nomad digital. Dacă preferi ceva mai intim, poți opta oricând pentru cafenele, unele chiar cu program nonstop, cum ar fi Let’s Say Café, care este întotdeauna deschis. Peste tot în oraș ai Wi-Fi gratuit.


Sursa foto: Unsplash

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri