3 / 4

Multinationalele din Iasi fac 300 de angajari

Multinationalele din Iasi, al patrulea oras ca marime din Romania, dupa Bucuresti, Timisoara si Cluj, au o oferta de circa 300 de joburi in prezent, potrivit firmelor de recrutare.

Ca si in Cluj, cei mai importanti angajatori sunt din BPO si industria de IT, care pun la bataie cea mai mare parte a locurilor de munca.

“Asemenea Clujului, piata fortei de munca din Iasi a explodat in ceea ce priveste nevoia de oameni in BPO. Ca mare centru universitar, Iasiul dispune de o forta de munca bine pregatita si mai ieftina comparativ cu alte zone din tara”, precizeaza Godean.

Cei mai atractivi ofertanti de joburi sunt ACI Worldwide (furnizor de solutii software pentru plati electronice), The Red Point (software si consultanta), Capgemini (servicii IT si consultanta) si XLW Star (outsourcing).

“Exista si multe firme mici sau nou infiintate din aceleasi domenii care intr-o perioada scurta de timp au facut angajari in masa, in functie de proiectele in desfasurare. De asemenea, firmele de farmaceutice, un domeniu mai putin afectat de criza, sunt in cautare de candidati, in special pentru promovare si vanzari, recrutarile facandu-se in general din randul medicilor care parasesc sistemul de sanatate de stat”, subliniaza Godean, de la Adecco Romania.

Profilul candidatului ideal in Iasi este tanarul absolvent de studii superioare, cu o experienta de pana in trei ani pe piata fortei munca si capabil sa comunice in doua limbi straine

“Desi asteptam solicitari ale angajatorilor vizand candidati cu pretentii financiare mai mici, avand in vedere disponibilitatea fortei de munca, pretentiile lor au crescut in legatura cu nivelul de pregatire al candidatilor. Sunt cautate persoanele cu referinte si calificari foarte
bune, pentru a putea face fata situatiilor dificile”, adauga Godean.

Cele mai multe din companiile care fac angajari in Iasi au preferat sa pastreze salariile la nivelul de anul trecut, in vreme ce unele societati au marit salariile angajatilor, in conditiile in care au disponibilizat o parte din personal.

In afara domeniilor IT si BPO, industria textila este un alt angajator de volum din Iasi, in conditiile in care firmele romanesti, care lucreaza in parteneriat cu societatile din strainatate, beneficiaza din nou de comenzi din afara tarii.

Rata somajului din Iasi s-a plasat in septembrie la 7,41% cu 0,05% peste media nationala.

Castigul salarial mediu net a fost in iulie de 1.262 de lei (296 de euro), cu peste 600 de lei mai mic decat cel inregistrat in Bucuresti.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri