3 / 4

Cum te pregatesti pentru un salariu de 1.000 de euro

Un salariu lunar de 1.000 de euro pentru un debutant de pe piata fortei de munca reprezinta o dovada a capacitatii profesionale si intelectuale a respectului angajat. Altfel spus, salariul reprezinta o masura mai mult sau mai putin corecta a talentului pe care il arata angajatul.

Adesea, companiile care reusesc sa identifice salariatii cu potential, ce pot creste intr-o perioada de timp scurta de cateva ori mai repede fata de un angajat obisnuit, investesc inca de la inceput in ei.

Ca manager vrei sa ii recompensezi pe acei angajati care performeaza in ceea ce fac si care aduc cea mai mare valoare in organizatie. Nu exista retete general valabile care sa iti garanteze obtinerea unui salariu ridicat. Dar sunt domenii unde exista solutii de pregatire formalizata care, corelate cu dorinta de a reusi si cu inclinatiile naturale ale angajatului usureaza si scurteaza drumul catre performanta si implicit catre un venit mai mare. Vanzarile reprezinta unul dintre aceste domenii”, afirma Marius Decuseara Brandenburg, country manager la grupul de firme Trend Consult Romania, cu activitati pe piata de training si recrutare.

In vanzari, beneficiile materiale ale salariatilor sunt sau ar trebui sa fie legate de performanta. Un castig in vanzari inseamna extinderea portofoliului de clienti sau avansul eficientei echipei.

Primul pas in a gasi o solutie de imbunatatire a performantei in vanzari este sa definesti nivelul la care vrei sa ajungi din punctul de vedere al rezultatelor. Uitandu-te la aceste rezultate, te poti intreba daca modul in care actionezi acum te ajuta sa le obtii. E posibil sa fie doar o chestiune de organizare si motivare personala”, precizeaza Brandenburg.

El adauga ca daca un angajat din vanzari parcurge trei cursuri de formare profesionala intr-un an, poate atinge un grad de dezvoltare care sa-i permita sa castige chiar si 1.000 de euro in fiecare luna.

“Cursurile trebuie corelate cu ambitie, oportunitati si mediul de business”, mai spune Brandenburg.

E. M. a absolvit in acest an un master in politici publice la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative (SNSPA) din Bucuresti. Lucreaza intr-o firma de recrutare si are un salariu lunar net de 1.600 de lei (370 de euro), chiar daca a trecut prin cateva traininguri in cei trei ani si jumatate de cand a devenit angajat activ pe piata fortei de munca.

“Incerc sa-mi gasesc un nou loc de munca de 4-5 luni. As fi multumita cu un salariu lunar net de 2.000 de lei. Imi este foarte greu sa cred, avand in vedere ceea ce se intampla acum pe piata fortei de munca, ca un angajat cu doar un an de experienta poate sa castige 1.000 de euro pe luna”, spune E.M.

Nici A.C., in varsta de 21 de ani, nu crede ca un angajat cu doar un an de experienta poate sa primeasca un salariu lunar de 1.000 de euro.

“Am un prieten care lucreaza ca dezvoltator de software si castiga 650 de euro, desi munceste de cativa ani. Cred ca este foarte greu sa ai un salariu de 1.000 de euro, dupa doar un an de experienta. Poate daca ai multe atestate si faci multe cursuri”, spune A.C., student in anul al treilea la Universitatea Politehnica din Bucuresti.



Inapoi la articol

Setari Cookie-uri