4 / 7

Dobos: Romanii sunt mai interesati ca niciodata de metode chirurgicale inedite

De profesie chirurg estetician, dr. Calin Dobos (foto), coordonatorul clinicii Hyperion din Galati, in cadrul careia lucreaza de peste zece ani, se ocupa de interventii chirurgicale delicate. Medicul spune ca in cei 18 de practica a aflat cat de important este pentru romani aspectul si detaliile fizice si are convingerea ca nevoia de frumos nu cunoaste limite, nici cand acestea tin de factorii economici externi, cum ar fi criza sau inflatia.

“Contrar parerilor generale, interesul pacientilor pentru chirurgia estetica nu a scazut pe fondul crizei economice. Din contra, romanii sunt mai interesati ca niciodata de metode chirurgicale de infrumusetare, de la cele clasice – marire de sani, reintinerire faciala, la unele mai inedite – stimularea punctului G, clitoroplastia, marirea sau ingrosarea penisului. Piata sexului nu cunoaste criza, intotdeauna vor exista amatori de astfel de proceduri chirurgicale estetice”, declara chirurgul.

Dobos considera ca “a te afla in permanenta la curent cu noutatile din domeniul in care profesezi reprezinta cheia succesului.” De aceea, el incearca sa isi imparta timpul intre interventiile din Galati si Bucuresti, unde profeseaza in parteneriat cu un centru medical si conferintele de specialitate organizate la nivel international. Aceste supraspecializari l-au ajutat sa realizeze interventii tot mai complexe, care au culminat cu o interventie de schimbare de sex realizata in 2010.

“O zi obisnuita de munca incepe undeva la 6-7 dimineata si se termina tot dimineata, pe la 3. Pe scurt operez toata ziua, cu o medie de trei-patru operatii pe zi. Este un ritm alert fara de care insa nu imi pot imagina ziua”, spune Dobos.

Pe langa interventiile mai clasice de infrumusetare exista o medie de unu-doi pacienti pe luna care solicita proceduri estetice pentru potentarea vietii sexuale. Preturile variaza in functie de complexitatea procedurii, astfel ca: labioplastia costa 400 euro, ingrosarea penisului intre 500 si 1000 euro, in timp ce lungirea penisului costa 1.500 euro.

Ca urmare a cresterii interesului publicului roman pentru acest tip de interventii, in 2010, clinica Hyperion a inregistrat o crestere substantiala a numarului de clienti dornici de proceduri mai delicate si, totodata, o crestere a cifrei de afaceri.

De asemenea, deschiderea clientilor catre proceduri mai putin cunoscute pana de curand la noi, cum ar fi cele care tin de “chirurgia intima” a crescut de la unu-doi pacienti pe an in 2000, pana la doi-trei pe luna in 2011, potrivit lui Dobos.

“Se spune ca nu noi ne alegem meseria, ci ca meseria ne alege pe noi. Nu ma vad facand altceva in afara de medicina, de chirurgie estetica. Satisfactia pe care ti-o da fiecare caz reusit este enorma. Sunt cazuri in care un retus chirurgical poate schimba radical viata unui om. Nu pot nega ca exista si satisfactii materiale si ca a lucra cu frumusetea umana este placut in sine”, conchide chirurgul.

Dr. Dobos a absolvit cursurile de medicina generala si cele de stomatologie ale Institutului Medico-Militar, din Targu-Mures si a efectuat stagii de chirurgie in centre universitare din Targu-Mures, Iasi, Bucuresti, Cluj si Galati.

Citeste in slide-urile urmatoare:

Enea, Erotica: Cele mai bune vanzari au fost de Craciun si de Valentine’s Day

Nicolescu, United Studios: Grosul banilor nu se face din show-uri, ci din conversatii


Inapoi la articol

Setari Cookie-uri