1 / 11

1. Scandalul dezinfectantilor diluati de la Hexi Pharma

Ancheta in cazul Hexi Pharma a inceput in primavara, iar procurorii Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie fac cercetari pentru infractiunea de "participatie improprie la infractiunea de zadarnicire a combaterii bolilor". Procurorii au stabilit ca firma Hexi Pharma a produs un prejudiciu de aproximativ 51 de milioane de lei, prin vanzarea in 152 de spitale de produse biocide neconforme, incepand din 2014.


Dosarul Hexi Pharma va fi finalizat la sfarsitul acestui an sau in primele zile ale anului viitor, a declarat procurorul general al Romaniei, Augustin Lazar.


Potrivit unor surse judiciare, rezultatul analizelor facute la un laborator din Cehia pe produsele Hexi Pharma arata ca dezinfectantii erau diluati. Initial, produsele Hexi Pharma au fost testate la Institutul de Cercetare Cantacuzino, concluzia fiind ca "aproape in totalitate produsele sunt corespunzatoare din perspectiva eficacitatii”, conform News.ro


Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, in varsta de 41 de ani, a murit in 22 mai, dupa ce a intrat cu masina intr-un copac, pe un drum judetean, intre localitatile Corbeanca si Buftea.


Directorul Hexi Pharma, Flori Dinu, este acuzata de procurorii PICCJ de 128 de infractiuni de inselaciune si de participare improprie la zadarnicirea combaterii bolilor. Procurorii PICCJ sustin ca Flori Dinu, in calitate de director general al Hexi Pharma, avand atributii in special pe partea de vanzari desfasurata de societate, la instigarea lui Dan Alexandru Condrea si cunoscand ca produsele comercializate nu respecta specificatiile din etichete, a coordonat intreg personalul care a promovat produsele si a intermediat activitatea de negociere si incheiere de contracte de furnizare, inducand in eroare reprezentantii unitatilor medicale care au achizitionat produsele".


In 12 mai, Ministerul Sanatatii a recomandat suspendarea folosirii produselor Hexi Pharma, orice utilizare dupa aceasta data fiind facuta pe raspunderea managementului spitalelor.


Ministerul Sanatatii a facut publice atunci rezultatele ultimelor teste de concentratie efectuate in cazul produselor Hexi Pharma, potrivit carora substantele active au fost diluate si de 4.200 de ori fata de valoarea declarata. Produsele testate au fost prelevate din unitati sanitare din judetele Mures, Calarasi si Brasov, iar analizele au fost efectuate in cadrul laboratorului ICECHIM.


Sursa foto: agerpresfoto

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri