3 / 4

Din banking in pensii private

Radu Craciun (49 de ani), unul dintre cei mai cunoscuti analisti economici din Romania, a preluat in 2007 functia de director de investitii la Eureko Pensii, dupa o perioada de sapte ani in care a activat in cadrul diviziei de piete financiare a bancii ABN Amro. El a spus pentru Wall-Street.ro ca trecerea de la pozitia de sef al departamentului de analiza din cadrul bancii, devenita intre timp RBS, la cea de director de investitii a fost similara trecerii din pozitia de «chibit» in cea de «jucator».

„Din acest motiv, chiar daca inainte de a veni in Eureko sfatuiam clientii bancii in ce tranzactii sa intre - cu succes se pare avand in vedere ca reveneau pentru sfaturi noi - primele mari tranzactii le-am realizat abia dupa sosirea la Eureko", afirma Radu Craciun (foto).

Profilul directorului de investitii in viziunea sa este o persoana in care "cunostintele tehnice trebuie sa se imbina perfect cu echilibrul, intelepciunea si credibilitatea. As tinde sa cred ca poate cele din urma pot face de fapt diferenta".

In prezent, responsabilitatile sale sunt legate in principal de stanilirea strategiei de investitii pentru cele doua fonduri de pensii administrate private de Eureko si pentru executia acesteia in conditiile respectarii profilului de risc definit de lege si de comitetul de investii. In paralel functia executiva pe care o detine ii ofera posibilitatea sa reprezinte societatea in relatiile cu terti.

De asemenea, in cadrul unei companii din mediul privat, in procesul de adoptare a deciziilor, pozitia directorului de investitii este extrem de importanta, considera Radu Craciun, deoarece departamentul de investitii este format dintr-un grup restrans de oameni dar cu o responsabilitate imensa si de aceea coordonarea unei astfel de departament are o importanta deosebita pentru credibilitatea firmei.

"Activitate mea zilnica se imparte intre analiza ultimelor evolutii economice si de pe pietele financiare, discutiile cu colegii mei in ce priveste executia tranzactiilor si activitati oarecum administrative sau de reprezentare: intalniri cu potentiali intermediari financiari, negocieri de limite/comisioane cu intermediarii existenti, intalniri cu presa etc. La toate acestea se adauga activitatea in cadrul conducerii APAPR (n.red.: Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania)" spune Radu Craciun.

El a explicat ca investitiile realizate in cadrul Eureko au in general o abordare „top-down”. "Stabilim mai intai o alocare tinta pe diferitele instrumente financiare, apoi sectoarele/tarile in care vrem sa fim investiti dupa care incercam sa gasim instrumentele cu potentialul de castig cel mai semnificativ. Suntem interesati in principal de potentialul pe termen lung, nefiind investitori foarte activi sau speculativi".

Radu Craciun mai spune ca odata cu cresterea numarului de tranzactii notiunea ,se estompeaza. Chiar daca privite de un observator din exterior, valoarea unor tranzactii pare impresionanta, pentru cei care le numarul zerourilor din coada nu mai reprezinta un element de intimidare, ci doar de responsabilizare si a pregatirii temeinice a deciziei de investire. In general tranzactiile se fac intr-un timp foarte scurt, ceea ce ia cu adevarat mult timp este fundamentarea lor, a spus el.

Radu Craciun a lucrat timp de sase ani ca inginer de aviatie, fiind implicat in proeictul Rombac desfasurat de Romania in colaborare cu British Aerospace. Avand in vedere amortirea in care intrase industria aviatica in Romania, in 1992 el s-a reorientat profesional catre zona de afaceri.

In 1998 a parasit activitatea de consultanta pentru a incepe sa lucreze pe piata de capital timp de trei ani. Dupa aceasta perioada a activat in divizia de piete financiare a bancii ABN Amro.



Inapoi la articol

Setari Cookie-uri