4 / 5

Ce se poate face in momentul acesta?

Avocatul Gheorghe Piperea a propus un mecanism din care se extrage o procedura aplicabila simplilor particulari, aplicand direct in dreptul intern textul din regulamentul 1346/2000 al UE, mizand pe interzicerea discriminarii.

“Este o discriminare intre cetateanul francez - care si la el in tara, si in Romania, poate sa dea faliment - si cetateanul roman, care nici in Romania, si nici in Franta nu poate sa dea faliment intrucat nu are o lege nationala ce sa ii permita acest lucru”, explica Piperea.

Legea privind insolventa din Romania se aplica numai comerciantilor, dar prin aplicarea principiului 9 din regulamentul 1346/2000 se poate spune ca se aplica si insolventei simplilor particulari prin aplicarea directa a regulamentului. Asadar, trebuie considerat ca legea din Romania este completata cu acest principiu 9 din regulamentul 1346/2000 al UE.

“Sunt convins ca foarte multi judecatori vor spune ca acest lucru nu este posibil pentru ca nu avem o reglementare proprie, dar, pe de alta parte, tot judecatorii sunt cei care in ultimii 2-3 ani au ajuns la concluzia ca reglementarile europene referitoare la drepturile omului se pot aplica direct in dreptul intern”, explica avocatul.

Astfel, Gheorghe Piperea ii sfatuieste pe simpli particulari aflati intr-o situatie de supraindatorare se apeleze la judecator si sa solicite aplicarea procedurii de insolventa la fel ca in cazul unui comerciant.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri