3 / 6

Fonduri inchise de investitii

Ce sunt


Un fond inchis de investitii emite un numar fix de actiuni (sau unitati de fond) care reprezinta un portofoliu de titluri detinute administrator. Actiunile fondului sunt in general tranzactionate pe bursa la fel ca actiunile oricarei alte companii, dar se deosebesc de acestea prin faptul ele reprezinta un portofoliu de titluri, la fel ca si in cazul fondurilor deschise. Totusi, spre deosebire de fondurile deschise, pretul din piata al actiunilor unui fond inchis este determinat de cerere si oferta, si nu de valoarea activelor nete - VAN (valoarea instrumentelor financiare detinute de fond).

Obiective si riscuri


Obiectivele fiecarui fond variaza foarte mult, asa ca cel mai bine este sa cititi prospectul acestora – adica documentul emis la momentul lansarii fondului, in care sunt oferite toate detaliile ce tin de acesta.

Cum cumperi


Actiunile sau unitatile unui fond de investitii inchis pot fi cumparate direct de pe bursa, prin intermediul unui broker, la fel ca oricare alta actiune normala. De asemenea, inainte de lansare, de obicei un fond inchis trece printr-o perioada de cateva zile sau saptamani in care accepta subscrieri de la investitori si in care aproape oricine poate cumpara unitati de fond direct de la administrator.

Plusuri

  • Titlurile fondurilor inchise se pot cumpara foarte usor direct de pe bursa.
  • Fondurile investesc de obicei in sute de companii, asa ca investitia dumneavoastra va fi diversificata.
  • Chiar daca nu este o regula, fondurile inchise pot aduce randamente mai mari decat cele deschise.

Minusuri

  • Uneori, diversificarea execesiva s-ar putea sa aduca evolutii mediocre pentru fond si, implicit, pentru cei care investesc in acestea.
  • Pretul unui fond inchis nu este exclusiv legat de performanta actiunilor sau a celorlalte active din portofoliul fondului, asa ca pot aparea situatii (destul de dese) in care un fond se tranzactioneaza la un discount fata de VAN.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri