Preluarea BCR de catre austriecii de la Erste Bank a reprezentat una dintre cele mai importante tranzactii facute vreodata in piata bancara din Romania. Privatizarea a adus 2,2 mld. euro in conturile statului, bani din care teoretic trebuiau construite autostrazi, dar care in final au fost folositi pentru plata pensiilor si salariilor in timpul crizei.

Statul roman a vandut in 2006 un pachet de 36,9% din actiunile BCR incasand 2,2 mld. euro. De asemenea, BERD si IFC (divizia de investitii a Bancii Mondiale) au vandut fiecare cate 12,5% din banca, impreuna incasand 1,5 mld. euro.

La cumparare s-au aflat austriecii de la Erste Bank, acestia castigand o cursa pentru privatizare la care au mai participat Banca Intesa (Italia), Deutsche Bank (Germania), National Bank of Greece (Grecia), Millennium bcp (Portugalia), Dexia (Belgia) si BNP Paribas (Franta).

Numarul mare de banci occidentale care s-au inscris la licitatie a fost motivat de pozitia excelenta pe care BCR o avea in piata locala, dar si de faptul ca achizitia liderului de piata din Romania era vazuta ca o punte de lansare in Europa Centrala si de Est pentru grupurile vestice dornice sa profite de extinderea Uniunii Europene in aceasta zona. De altfel, privatizarea BCR a fost discutata inclusiv in cadrul negocierilor purtate de autoritatile romane cu reprezentantii Comisiei Europene.

Statul roman a incercat privatizarea BCR si in 2002, insa la acel moment nu a fost primita nicio oferta considerata credibila.

Erste a continuat sa cumpere actiuni BCR si in anii care au urmat, cele mai importante tranzactii fiind reprezentate de achizitia unui pachet de 24% din titluri pe care patru societati de investitii financiare (SIF) il controlau impreuna si achizitia din 2018 a pachetului de 6,29% controlat de SIF Oltenia. In prezent, Erste detine peste 99% din BCR.

Privatizatarea BCR a fost realizata in timpul mandatului de premier al lui Calin Popescu-Tariceanu. Comisia de privatizare a fost condusa de Sebastian Vladescu, cel care la momentul respectiv ocupa si functia de ministru al Finantelor. Banii din privatizare au intrat in Fondul National de Dezvoltare (FND), un vehicul menit sa finanteze investitii si anumite necesitati ale Trezoreriei.

In 2008, an electoral si totodata primul an in care s-au facut simtite efectele crizei financiare, cheltuielile bugetare nu au fost reduse. Doi ani mai tarziu, banii din Fondul National de Dezvoltare aproape ca disparusera, Emil Boc (PDL), premierul de la acel moment, acuzand guvernarea anterioara (PDL) ca s-a folosit de banii din FDN pentru acoperirea deficitului si plata pensiilor si salariilor in sectorul bugetar.

Partenerii proiectului 30 de ani de capitalism sunt: Grampet Group (Gold partner), OTP Bank (Silver partner) si CITR (Silver partner).

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri