Producătorul de aparatură electrocasnică Electrolux a închis temporar fabrica de producție de la Satu Mare, unde lucrează 850 de angajați, după problemele apărute în lanțul de aprovizionare și închiderea magazinelor fizice de retail.

„În urma analizelor de risc efectuate la nivelul companiei și a consultărilor permanente cu autoritățile locale, am decis să închidem temporar activitatea de producție a fabricii Satu Mare. Aceasta este o măsură pe termen scurt, care ne permite să ne ajustăm programele de producție în conformitate cu volumele de vânzări preconizate pentru viitorul apropiat. Odată cu recalibrarea stocurilor de resurse necesare pentru buna funcționare a fabricii și volumului de comenzi, vom relansa producția”, au transmis reprezentanții Electrolux, la solicitarea wall-street.ro.

Producătorul de echipamente electrocasnice se confrunte cu probleme de aprovizionare, din cauza restricțiilor de circulație, dar și cu probleme generate de închiderea magazinelor de retail.

„Din cauza contextului actual în care se află toată Europa, activitatea noastră economică trebuie să se adapteze constant la evoluția rapidă a acestei crize și la deciziile luate în timp real de către autorități. Este evident că la nivel european ne confruntăm cu turbulențe serioase ale lanțului de aprovizionare, cu restricții de circulație impuse, iar la nivel local cu închiderea temporară a magazinelor fizice de retail, toate aceste acțiuni având un efect negativ asupra cererii consumatorilor, cât și asupra operațiunilor Electrolux România”, au explicat reprezentanții Electrolux.

Grupul Electrolux este unul dintre cei mai mari producători din lume de aparatură electrocasnică și de uz profesional, cu vânzări anuale de peste 40 de milioane de produse pentru clienți din peste 150 de țări. Electrolux produce echipamente frigorifice, mașini de spălat vase, mașini de spălat rufe, aspiratoare și aragaze ce sunt vandute sub mărcile Electrolux, AEG-Electrolux, Eureka și Frigidaire. Numărul total de angajați este de 56.000 de persoane.

Sursa foto: Facebook Electrolux

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Anca Olteanu
Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri