„În acest moment fabricile deținute de compania noastră lucrează la capacitatea necesară să deservească numărul de cereri venite din partea tuturor clienților noștri. De asemenea, am decis ca persoanele a căror activitate se poate desfășura și în afara biroului, să lucreze de la domiciliu”, a declarat Andrei Ursulescu.

Până acum, Scandia Food nu a întâmpinat probleme care să afecteze activitatea zilnică din unitățile de producție, iar cererile de produse au înregistrat o creștere.

Evoluția acestei situații este în linie cu trendul actual al categoriei de alimente de bază, de altfel, un impact anticipat deoarece conservele sunt produse neperisabile, cu un termen de valabilitate extins și care nu necesită condiții speciale de depozitare, iar în situațiile de criză acestea sunt căutate de către consumatori”, a explicat Ursulescu.

Planul Scandia în cazul în care se va ajunge la închiderea granițelor între țări este de a face achiziții de pe plan intern și de a vinde din stocurile actuale, dar nu se așteaptă să se ajungă în această situație.

Citeste si:
O noua intrare in imobiliare: Scandia investeste 30 mil. euro in Sibiu
Scandia Food are in plan o...

Până în acest moment nu au avut loc întreruperi de livrare de la furnizorii mari de materii prime. Urmărim cu atenție deosebită situația importurilor de materii prime și ambalaje, iar, cel puțin, în acest moment nu este cazul să ne panicăm deoarece nicio țară nu credem că va opri transporturile de alimente. În măsura în care se va ajunge într-un astfel de caz extrem, cel al închiderii granițelor, planul de rezervă presupune achizițiile de pe plan intern, dar și vânzarea din stocurile actuale. În această perioadă livrarile către clienții din retail se organizează astfel încât să putem onora în cel mai scurt timp posibil comenzile primite din partea tuturor”, a adăugat directorul Scandia.

În contextul răspândirii COVID-19, Scandia Food a adoptat o serie de măsuri pentru protecția angajaților, dar și a siguranței alimentare a produselor:

  • curățarea și igienizarea tuturor spațiilor cu materiale recomandate pentru combaterea virusului;
  • suspendarea întâlnirilor cu parteneri externi și orice forme de vizite în fabrică, deplasări externe și interne;
  • munca de la domiciliu pentru persoanele care își pot desfășura activitatea în afara biroului.

Scandia, compania sibiană cu circa 600 de angajați și o cifră de afaceri de peste 244 de milioane de lei, își va reevalua planul de afaceri în funcție de evoluția pandemiei Covid-19.

„Este o situație specială cu care nu ne-am mai confruntat până acum și, cu siguranță, în funcție de evoluția acesteia ne vom adapta planul de dezvoltare. Încercăm constant să căutăm opțiuni și să identificăm soluții pentru ca astfel de situații să nu ne pună în dificultate. Înțelegem că este un caz nemaiîntâlnit, urmărim cu strictete indicațiile autorităților și facem toate eforturile pentru a fi aproape de comunitatea noastră, de clienți, de consumatori și nu în ultimul rând de angajații noștri”, a explicat Ursulescu.

Citeste si:
Renault intenţionează să închidă patru uzine din Franţa
Renault intenţionează să...

Recent, Scandia a făcut o donație către Spitalul Clinic Județean de Urgența Sibiu pentru a ajuta în lupta pentru combaterea pandemiei Covid-19.

Scandia Food activează pe piața conservelor din România. Compania și-a extins operațiunile în anul 2018 prin achiziția unei noi fabrici de conserve de pește în Spania. Din 2019, Scandia Food a adăugat în portofoliu brandul Sunset - produse de tip caju, fistic, iar în 2018 s-au adăugat brandurile Grandes Hoteles, Tapas și Pombina, odată cu preluarea companiei spaniole Thenaisie Provote. Astfel, mărcile deținute de Scandia Food sunt Scandia Sibiu, Bucegi, Sadu, Lotka, Năvodul Plin, Kopca, Rotina, Bâlea și Roua.

În 2018, compania a raportat o cifră de afaceri de peste 244 de milioane de lei, în creștere cu peste 14% față de anul anterior. Profitul firmei cu aproape 600 de angajați a crescut și el în 2018 la 3,5 milioane de lei, potrivit Confidas.ro.

Citeste si:
Teama de fraudă |Care sunt cele mai importante 6 sfaturi pentru o...
Coronavirus | Comenzile...
Sursa foto: Facebook Scandia Sibiu