Efectele pandemiei

Pandemia de Coronavirus și restricțiile impuse de autorități au afectat activitatea din fabrica Lăptăria cu Caimac, aceasta înregistrând un număr crescut de comenzi, dar și probleme cu aprovizionarea cu ambalaje.

„Efectele sunt multiple și este greu de estimat acum direcția în care vor merge lucrurile. Am avut creșteri mari ale cererii săptămânale alternativ cu săptămâni de scăderi. Lanțurile logistice au fost sub o presiune extremă și momentan am reușit să ne descurcăm. Beneficiem de materia primă proprie, însă am suferit întârzieri mari la aprovizionarea cu ambalaje, uneori peste 10 zile. Ne străduim acum să facem stocuri suficiente de ambalaje. Costurile transportului internațional au crescut foarte mult, în medie cu 50%. Diferențele de curs valutar, mici deocamdată, încep să se simtă. Noi avem o situație unică în piața lactatelor, nu producem pe stoc, totul este produs la comandă. Asta ne pune însă într-o situație dificilă când vine vorba de variații mari ale comenzilor pentru că trebuie să schimbăm foarte multe lucruri în funcționarea fabricii. De fiecare dată când s-au anunțat măsuri mai restrictive au urmat cumpărături exagerate”, a declarat, pentru wall-street.ro, Adrian Cocan, manager Lăptăria cu Caimac.

Luna martie a adus o creștere medie de aproximativ 15% a produselor Lăptărie cu Caimac, însă au fost variații foarte mari. Unele săptămâni au raportat creșteri de 65%, iar alte săptămâni au înregistrat scăderi de 30%.

Măsuri împotriva infecției cu Covid-19

Încă de la finalul lunii februarie, compania a luat mai multe măsuri pentru evitarea răspândirii virusului în fabrică. O parte dintre angajați lucrează de acasă începând cu ultima săptămână din luna februarie. În plus, turele din producție au fost separate astfel încât să nu se mai întâlnească angajații. Activitatea de depozit s-a mutat în altă locație, una închiriată, fabrica a fost izolată, magazinul fabricii a fost închis. În plus, compania a introdus proceduri stricte pentru dezinfectarea regulată pe parcursul zilei.

Lăptăria cu Caimac angajează în continuare, interviurile se realizează online, iar personalul selectat este rugat să se izoleze în casă câteva zile, pentru care este plătit.

„Angajații nu au fost afectați, nu am redus programul de lucru, nu am disponibilizat angajați. Din contră, continuăm să angajăm doar că acum interviurile sunt realizate online și solicităm viitorilor angajați să se izoleze 7-10 zile înainte de a începe lucrul la noi, plătim zilele respective. Avem în prezent 170 de angajați pentru ferma de câmp, ferma de vaci și fabrică”, a explicat Adrian Cocan.

Planul de investiții al companiei ar putea suferi amânări în funcție de evoluția pandemiei, dar fabrica de lactate se așteaptă în continuare la o creștere a cifrei de afaceri.

„Planul pentru acest an era să avem o creștere de 270 până la 290%, ținând cont că plecăm de jos, fabrica având doar 1 an și 9 luni de existență. Nu putem preconiza de pe acum cum și cât anume va fi schimbat acest plan. Nu intenționăm să schimbăm planul, însă în funcție de rezultatele lunilor aprilie, mai și iunie, este posibil să amânăm unele investiții, ca acestea să poată fi susținute de încasări”, a precizat Cocan.

Produsele Laptăria cu Caimac se găsesc în peste 600 de magazine, dintre care 400 din lanțul Mega Image, dar și în alte magazine din București, Brașov, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Ilfov, Prahova, Timiș și Vâlcea. Laptăria cu Caimac are și propria ferma, cu 2.500 de vaci din rasa Holstein Friesian și o fabrică de procesare, în care s-au investit peste 5 milioane euro.