Meli Melo a înregistrat o creștere de 30% a vânzărilor de accesorii fashion și articole home & deco în luna aprilie, comparativ cu aprilie 2019. Vârful vânzărilor din luna aprilie a acestui an a fost înregistrat în a doua parte a lunii aprilie, când a crescut și valoarea medie a comenzii cu peste 30% față de o perioadă obișnuită. În această perioadă, cele mai vândute articole au fost accesoriile de păr, eșarfele din bumbac și mătase, dar și articole din zona home&deco.

Odată cu închiderea magazinelor fizice, o parte a clienților fideli brandului Meli Melo a migrat către magazinul online. Am observat un număr mare de clienți noi în magazinul online, semn că mulți dintre aceștia nu comandaseră online în trecut și erau clienți ai magazinelor noastre fizice.” - a declarat Alina Mitrică, E-Commerce & Corporate Manager Meli Melo.

Din totalul achizițiilor realizate pe MeliMelo.ro în luna aprilie, aproximativ 40% au fost făcute de clienți noi pentru magazinul online. Aceștia fac parte dintr-o categorie de public care, până acum, obișnuia să efectueze achiziții în magazinele fizice Meli Melo Paris. Acest lucru denotă faptul că până la finele anului în curs va crește numărul tranzacții din mediul online, comportamentul consumatorului român fiind schimbat după această pandemie. Totodată, numărul tranzacțiilor achitate cu cardul aproape s-a dublat.

Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019, veniturile Meli Melo au crescut cu aproximativ 30%, iar categoriile pe care s-au înregistrat cele mai mari creșteri au fost: accesorii de păr, eșarfe de mătase și de bumbac și decorațiunile Meli Melo Deco.

Ne bucurăm că brandul Meli Melo Deco a devenit mai cunoscut publicului în această perioadă, clienții noștri cumpărând produse decorative pentru casă și grădină, produse de aromaterapie, lumânări parfumate, dar și produsele cosmetice pe care le-am introdus recent în oferta noastră.’' continuă Alina Mitrică, E-Commerce & Corporate Manager Meli Melo.

Redeschiderea magazinelor stradale și reduceri în online

Pentru a încuraja clienții Meli Melo și publicul în căutare de accesorii fashion, Meli Melo a pregătit o campanie cu reduceri de până la 70% în magazinul său online pentru colecția de genți, eșarfe de bumbac și mătase, bijuterii și portofele.

De asemenea, odată cu relaxarea restricțiilor, 4 dintre locațiile stradale Meli Melo din București, Timișoara și Pitești se vor redeschide din data de 15 mai, respectând în continuare normele de igienizare și distanțare socială. Este vorba despre locațiile stradale din:

  • Str. Mihai Eminescu, nr. 17, Prăvălia 3,4,5 sector 1, București
  • Piața Dorobanți, nr. 5, sector 1, București
  • Str. Piața Victoriei, nr. 2, parter, Timișoara, Timiș
  • Str. Victoriei, nr.10, Pitești, Argeș

Povestea Meli Melo a început în 1998 de la un simplu proiect de magazin deschis în București. Astăzi Meli Melo deține cea mai mare rețea de magazine cu bijuterii și accesorii fashion din România și, de la începutul anului 2017 este prezent și în segmentul de decorațiuni pentru casa prin magazinele Meli Melo Deco.

Stephane Dumas, fondatorul Meli Melo, povestea, pentru wall-street.ro, cum a venit la 20 de ani in Bucuresti, doar cu un rucsac in spate si mult entuziasm si a creat aici unul dintre cele mai longevive businessuri din fashionul romanesc, Meli Melo.

“Am emigrat in Romania in 1994, la varsta de 22 de ani. Voiam sa descopar o noua tara, sa am parte de noi experiente si aventuri. Am ales Romania pentru ca aici se mutase cel mai bun prieten al meu in urma cu sase luni. Cand am plecat, am luat cu mine doar un rucsac, 2.000 de dolari, dar multe vise si energie. Eram pregatit de orice pentru a reusi pentru ca nu aveam nimic de pierdut”, spune Stephane Dumas.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri