Retailerii prezenți în România au pus pe hartă, în total, peste 170 de magazine, în prima jumătate a acestui an. În ciuda pandemiei de Coronavirus, marile lanțuri de magazine și-au continuat procesele de expansiune. Profi a deschis nu mai puțin de 114 magazine și ocupă, astfel, poziția de lider în clasament, fiind urmat de Mega Image și Lidl, scrie retail.ro.

De la începutul acestui an, Profi, rețeaua de retail cu cea mai mare extindere geografică, a deschis 114 magazine. Dintre acestea, 81 de magazine au fost puse pe hartă din martie până în prezent, în timpul pandemiei de Coronavirus, atât în orașe mari, cât și în mici localități. Cu peste 1.200 de magazine care funcționează în mai mult de 570 de localități și cu peste 20.0000 de angajați, Profi se extinde cu sute de magazine în fiecare an.

Din luna ianuarie a acestui an, Mega Image și-a extins rețeaua cu 29 de magazine. Doar în luna mai, retailerul anunța că a deschis sau că urmează să deschidă în perioada următoare 11 magazine. În perioada ianuarie-aprilie, 18 magazine au fost deschise. Retailerul, care face parte din Ahold Delhaize Group, are circa 787 de unități pe harta din România.

De la începutul anului până în prezent, Lidl a inaugurat 15 magazine, dintre care 13 sunt unități noi, iar două sunt înlocuiri ale unor magazine care nu mai corespund standardelor. Toate magazinele au fost deschise în perioada martie-iunie. Anul trecut, retailerul a deschis 24 de magazine, iar în 2020, pe lângă magazinele deschise, compania va continua să înlocuiască magazinele care nu mai corespund standardelor sale privind sustenabilitatea.

Profi, Mega Image și Lidl, pe podium

Retailerul francez Carrefour a deschis șase magazine în acest an, toate în perioada aprilie-iunie: un hipermarket, un supermarket, un magazin Supeco și trei magazine convenience. De curând, Carrefour a adus pe piața din România nu nou concept de magazine, Bonteria Very&So, pe formatul unei drogherii, care va avea produse de cosmetică și igienă.

Anul acesta, Penny., prezent de piața locală încă din 2005, a deschis cinci magazine, în perioada februarie-iunie. Planul retailerul, care a înregistrat în 2019 o cifră de afaceri de aproape 4 miliarde de lei, în creștere cu 15% față de anul anterior, este să deschidă în total între 20 și 25 de magazine până la finalul anului 2020.

De la începutul anului până în prezent, Kaufland a deschis cinci magazine și a ajuns, astfel, la 132 de magazine la nivel național. Compania vrea să deschidă 10 magazine în perioada martie 2020-februarie 2021. Dintre acestea, patru unități voi fi localizate în București. Kaufland are un buget de investiții de 300 de milioane de euro.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Anca Olteanu
Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri