Lidl a încheiat anul financiar 2019-2020 cu o creștere de 28% față de perioada 2018-2019, raportând o cifră de afaceri de peste 10 miliarde de lei. În acest interval, discounterul german a deschis 21 de magazine, a mutat cinci magazine și a demolat și reconstruit alte două, pentru o eficiență energetică și termică mai bună.

„Dacă reușim ceea ce am făcut în ultimii trei – patru ani, când am crescut de trei—patru ori mai puternic decât media de piață și dacă analizăm primele luni de zile, perioada martie – iulie a acestui an, vedem un trend asemănător pentru noi. Din acest punct de vedere, suntem încrezători că putem să urcăm anul acesta pe primul loc (în clasamentul marilor retaileri după cifra de afaceri – n.r.), însă acesta nu este un scop în sine. Pentru anul acesta am prevăzut minimum 15 magazine, însă sunt foarte încrezător că vom depăși 20 de deschideri, dar depindem de autorizațiile de construcție”, a explicat Frank Wagner, CEO Lidl România.

Citește și: Magazinele deschise de marii retaileri în prima jumătate a anului 2020. Profi conduce detașat clasamentul

Lidl va angaja până la 2.000 de persoane anul acesta

În prezent, discounterul german are peste 8.500 de angajați, dintre care 2.000 au fost angajați doar în anul financiar 2018-2019 . Dacă reușește să deschidă peste 20 de magazine, așa cum are în plan, folosindu-se de bugetul de investiții în valoare de 1 miliard de lei, Lidl va angaja între 1.500 și 2.000 de oameni noi până în februarie 2021, când se încheie anul financiar.

„Rata de șomaj a crescut comparativ cu anul trecut. Asta înseamnă că lupta cu competitorii nu mai este atât de acerbă ca anul trecut. Pentru noi, însă, nu s-a schimbat cu nimic procesul de recrutare, dar pentru competitori poate va fi mai ușor”, a explicat Wagner.

Magazinul online mai are de așteptat

Lidl a rămas singurul mare retailer care nu livrează. Atât Carrefour, cât și Kaufland, Penny, Auchan și Profi livrează la domiciliu cumpărăturile realizate online. Pentru Lidl, dezvoltarea unui magazin online nu este o prioritate, în ciuda pandemiei care a crescut apetitul românilor pentru cumpărături la distanță.

„Ne uităm atent la ce face competiția în România, dar și la alte țări care implementează mai devreme multe lucruri. Însă, nu am găsit până acum un business sustenabil pe partea de online. Pentru noi este extrem de important să asigurăm calitatea până la clientul final. Cifrele de afaceri în online sunt în creștere, dar sunt mici, comparativ cu partea de offline. Ne concentrăm foarte mult pe partea de offline, mai avem mult loc de dezvoltare aici, dar nu neglijăm online-ul. Online-ul nu este, însă, prioritar pentru noi”, explică Frank Wagner.

În magazine se remarcă însă că frecvența vizitelor clienților a scăzut, iar valoarea unui coș de cumpărături a crescut. Dacă înainte de pandemie, oamenii veneau de trei ori pe săptămână la magazin, acum vin o dată sau de două ori, spune CEO-ul Lidl.

Citește și: Cristina Hanganu, Lidl România: Sărăcia este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă societatea românească. Putem combate sărăcia prin investiția în educație de calitate pentru toți copiii

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 30 de țări din întreaga lume și în prezent operează în jur de 10.500 de magazine și mai mult de 150 de centre în 29 de țări la nivel mondial.

Sursa foto: Lidl România