Laura și Vlad Sardescu sunt cofondatorii Neakaisa.ro, magazinul specializat în vânzarea de obiecte sanitare pentru baie și bucătărie, ce inițial s-a concentrat pe zona de bricolaj. Ideea le-a venit în 2013, iar un an mai târziu au început să facă demersurile necesare pentru a intra în lumea antreprenoriatului. La acea vreme, Laura avea 22 de ani, iar Vlad 23, ambii fiind proaspăt absolvenți de facultate. Ea se considera „sufletul afacerii”, în timp ce Vlad, absolvent de ASE cu studii în zona de administrarea afacerilor și un masterat în comerț, ocupa poziția de „creier al afacerii”

Cei doi au format ”departamentele” de marketing și vânzări cu care business-ul a pornit la drum

”Sinergia s-a format astfel încât am preluat unul de la celălalt cele mai bune lucruri. Deciziile strategice le luăm în aceeași direcție, culmea, fără să ne consultăm”, povestește Laura, care recunoaște amuzată că au fost și momente de-a lungul timpului în care ”și-au scos ochii unul celuilalt” când a venit vorba de anumite decizii.

Toate cunoștințele despre e-commerce, cu care au plecat la drum, le-au acumulat din publicațiile internaționale, pentru că pe plan local nu găseau resursele necesare la acea vreme.

„Acum, numai să nu vrei, nu înveți. Dacă îți deschizi puțin ochii ai atâtea surse de învățare, de la evenimente până la cursuri (...) Sunt foarte mândră de cum a evoluat piața de e-commerce din România”, povestește Laura Sardescu pentru wall-street.ro.

Vrei să afli ultimele trenduri din e-commerce-ul românesc? Vino alături de noi la ecomTEAM 2022 - eCommerce becomes mandatory, pe care îl organizăm pe 7 și 8 septembrie la Brașov. Înscrie-te AICI!

Inundația care a decis nișa cu care au început și poveștile din copilărie care au dat numele brandului

Au ales să pornească un business online pentru că își doreau să facă ceva inovator pentru acei ani, impresionați și de faptul că începeau să apară magazine online și de talie mai mică. Iar decizia de a începe cu zona de bricolaj a venit în urma unei inundații.

„În 2014, încă ne gândeam pe ce nișă să mergem, ce denumire să alegem. Știam că vrem să începem, dar nu știam exact ce. Într-o zi am ajuns acasă și am găsit totul inundat. Am mers într-un magazin mare de bricolaj și am încercat să luăm pe cineva de mână să ne ajute, că ne plouă în casă. Să ne dea ceva să punem acolo. Ne-au plimbat prin 7 departamente, până când am rezolvat noi problema”, își amintește Laura Sardescu.

Toate experiența i-a pus pe gânduri și i-a făcut să se întrebe dacă nu cumva lipsa aceasta de consultanță pe zona de bricolaj nu ar putea fi oportunitatea de business pe care o căutau.

„Așa am început, pe zona de bricolaj. Ne-am gândit că există un mare gol pe această zonă și că am putea noi să fim productivi pentru clienții noștri dacă venim cu o zonă de know-how pe partea de produse, în diferitele situații cu care se confruntă. Echipa noastră e formată din oameni cu experiență în amenajări, în instalații, care pot oferi consultanța necesară”, adaugă Laura (foto).



Ea consideră că partea de consultanță este cea care îi diferențiază și în acest moment, la început fiind motorul care i-a ajutat să crească în condițiile în care banii de marketing și de branding lipseau. Ideea de a-și denumi magazinul online neakaisa.ro a venit într-una dintre sesiunile de ”brainstorming” care se desfășurau pe canapea care tocmai trecuse cu câteva luni înainte printr-o inundație.

„Vlad a venit cu ideea. Făceam jocuri de cuvinte, cu brico, cu depot (depozit n.r.), unde te duci normal cu mintea când te gândești la bricolaj. La un moment dat se trezește el și spune «Auzi, când eram mic și chema tata în casa un om de mai bătea un cui, mai scotea o șurubelniță, mai făcea o treabă, spunea mereu că venea Nea Caisă. Nici acum nu știu cum îl cheamă, dar știu că rezolva problema». În acel moment ne-au sclipit ochii. Neacaisa.ro era luat, și atunci am venit cu ideea să folosim K, ceea ce a fost o mișcare interesantă”, își aduce aminte Laura.

După alegerea numelui, surprinzător pentru cei doi a fost faptul că oamenii din jur au luat în derâdere decizia lor, îndemnând-o chiar să renunțe la ideea de business.

”Nu îți poți imagina ce descurajator este în momentul în care ești într-o conversație și oamenii îți spun «Eu nici nu aș mai porni afacere, nu aș merge mai departe. Dacă vrei să te angajezi, se eliberează o poziție la mine la firmă». Noi ne-am zis că dacă tot am început, ne-am pus pe roți, vedem unde ne duce. Acum, că o fi vreun faliment fulminant, nu o să știe nimeni, nu e de parcă ar fi toți cu ochii pe noi”, explică Laura.

Denumirea de NeaKaisă s-a dovedit un diferențiator important în piață, fiind foarte ușor de reținut. Plus că stârnea și amuzamentul clienților.

”Omul ține minte și ține să povestească «Băi, mi-am luat ceva de la Nea Caisă». Celălalt reține, pentru că era ceva amuzant și oamenii obișnuiau să vorbească între ei. Nu eram conștienți de acestă comunicare între ei, până când nu am avut opt clienți din aceeași localitate. Primul a fost cel mai mare client al nostru din primii trei ani, din aceeași localitate cu el au mai venit încă șapte”, povestește Laura.

Vrei să afli ultimele trenduri din e-commerce-ul românesc? Vino alături de noi la ecomTEAM 2022 - eCommerce becomes mandatory, pe care îl organizăm pe 7 și 8 septembrie la Brașov. Înscrie-te AICI!

Un calcul greșit care ar fi putut să-i scoată de pe drumul antreprenoriatului pe la prima ieșire

Pentru finanțarea afacerii au apelat la programul guvernamental SRL-D, iar pregătirea pentru depunerea proiectului a fost un proces care i-a făcut să conștientizeze mai bine ce implică pornirea unei afaceri.

”Bani nu aveam să pornim business-ul, nu eram muritori de foame, dar nu reușeam să punem bani deoparte de la o lună la alta. Am ales această opțiune, care ne-a ajutat să ne punem în ordine anumite lucruri legate de business. Am apelat la un consultant, dar am preferat ca proiectul să-l scriem în mare parte noi, ca să-l înțelegem mai bine, să știm pe ce punem parafa”, povestește Laura.

Au învățat ”din scoarță în scoarță” ghidul solicitantului, au scris proiectul, consultantul l-a verificat, după care l-au depus. Acesta a fost refuzat.

”Muncisem foarte mult la el, aveam și brandul, știam cum se va numi, ce vindem, începusem să mergem pe la furnizori, atât de încrezători eram. Când a venit vestea, ne-a picat cerul în cap. Eu cred că a fost un test, cred că s-a întâmplat pentru a ne vedea dacă suntem sau nu făcuți pentru asta. Am stat în seara respectivă înecați în amarul nostru, supărați, plouați”, își amintește Laura.

Au refuzat să accepte decizia, pentru că erau de părere că nu au greșit, așa că au vrut să afle care era problema. Au urmat zeci de mail-uri, ca mai apoi să afle faptul că problema era că nu se încadrau cu cheltuielile într-un anumit procent stipulat de program.

” Trebuia să fie undeva peste 40% și lor le-a dat ceva în jur de 39,6%. În momentul acela ne-am zis «ce proști am fost, ce am greșit…dar stai puțin, că poate nu am greșit noi». Așa că am scos tot proiectul, am făcut din nou calculele, de 20 de ori ca să fim siguri că avem dreptate și am descoperit că greșise cineva de acolo. L-am sunat pe consultant, i-am spus că au greșit și că trebuie să facem contestație”, adaugă Laura.

Consultantul le-a recomandat să se concentreze pe ediția următoare, să-și adune forțele, motivând că nu știe să se fi acceptat vreo contestație depusă la programele guvernamentale.

”Am scos ghidul solicitantului, am scos tot proiectul și am făcut o contestație întinsă pe mai multe pagini, cu articole de lege. Sper că nu a stat nimeni să o citească pe toată și că s-au oprit la primul paragraf în care scriam că au greșit procentul și că trebuie să-l recalculeze. Am căutat pe Internet toate adresele fizice ale instituției și toate adresele de e-mail și am trimis 20 de plicuri și e-mail-uri. În trei zile ne-au sunat, spunându-ne că am avut dreptate și că proiectul a fost aprobat”, povestește Laura.

Au văzut această întâmplare ca pe un nou test, al cărui rezultat i-a convins că sunt într-adevăr determinați să meargă pe drumul antreprenoriatului.

”Așa este antreprenoriatul, faci un pas în față, doi în spate, vine piața și îți dă două palme, care te duc în lateral, până îți aduci aminte și vii înapoi pe drumul tău”, concluzionează Laura.

Prima comandă au crezut că e o cacealma pusă la cale de prieteni

Magazinul a fost lansat oficial în noiembrie 2014, de Black Friday, iar prima comandă au crezut că este o glumă din partea unor prieteni.

”Stăteam pe Bulevardul Camil Ressu. Când am văzut că prima comandă a venit de la un bloc de vizavi, am crezut că face cineva mișto de noi. E o cunoștință care zice că face o glumă. Era 11 noaptea, nu puteam să-l sunăm și să-l întrebăm de sănătate. Începusem să ne facem un script în care am trecut ce și cum îl întrebăm”, își amintește Laura.

S-a dovedit a fi un simplu client, căruia i-au înmânat personal produsul și care s-a arătat fericit de faptul că o comandă dată de Black Friday i-a ajuns în mai puțin de 24 de ore.

„Prima comandă livrată a venit cu o conștientizare bruscă a faptului că totul e real. Până la prima comandă lucrezi la un proiect pe care până nu-l vezi funcționând, e doar o idee, te învârți în jurul conceptului. Când începe să funcționeze, te lovește realitatea, devii responsabil. O comandă este o responsabilitate, un client este o responsabilitate”, adaugă Laura.

Vrei să afli ultimele trenduri din e-commerce-ul românesc? Vino alături de noi la ecomTEAM 2022 - eCommerce becomes mandatory, pe care îl organizăm pe 7 și 8 septembrie la Brașov. Înscrie-te AICI!

Primul angajat, care era să rămână fără loc de muncă după doar câteva luni

În 2016, Laura și Vlad au decis că trebuie să mai angajeze o persoană care să îi ajute cu gestionarea business-ului. Dacă prima comandă le-a arătat ce înseamnă responsabilitatea față de client, de această dată s-au lovit de o realitate și mai dură, responsabilitatea față de un angajat.

”Să oferi un salariu și să ai grijă de o persoană poate să nu însemne mult pentru cei care au business-uri foarte mari. Pentru noi a fost o situație șocantă, ne-am trezit că trebuie să plătim un salariu, noi, care ba ne luam, ba nu ne luam salariu. Treceau trei luni fără să avem un venit efectiv. Ne-am dat seama că trebuie să luăm anumite decizii. Până atunci am zis că dacă merge, e bine, dacă nu, om trăi și om vedea. Ne angajăm. Acum nu mai era vorba doar că te angajezi tu, ci că îl mai ai și pe omul acela”, adaugă Laura.

La câteva luni distanță de acest eveniment, șocul de a avea un angajat a fost înlocuit de cel al unei posibile intrări în faliment.

”Era cât pe ce să închidem. Vânzările mergeau și nu mergeau, în același timp. Angajasem pe cineva pentru că ne-am dat seama că nu puteam acoperi tot ce trebuia să facem, ca să creștem, doar în doi oameni. Problema era că nu ne permiteam să ținem un angajat, în realitate nu ne permiteam jumătate din lucrurile pe care le făceam. Aveam un soft de newsletter, nu era mult, 50 de euro pe lună, dar când tu te uitai și la 50 de bani, atunci era o mică problemă. În decembrie s-a blocat, aveam zile fără nicio vânzare, zile în care aveam doar o vânzare. Fluxul de numerar s-a dus la vale abrupt”, își amintește Laura.

Acest moment i-a readus din nou în situația de a se întreba dacă merg mai departe, însă cu o presiune mai mare adusă și de faptul că trebuiau să lase un om fără loc de muncă.

”A fost momentul deciziilor dificile. Am ales între a închide porțile sau a tăia cheltuielile. Am decis să încheiem aproape toate colaborările pe zona de marketing, soluții software oricât de ieftine erau. Am tăiat tot. Eram atât de disperați să facem lucrurile să meargă, încât am zis că încercăm până când nu mai există nicio soluție”, povestește Laura.

A fost un restart, un punct de turnură în evoluția business-ului care i-a ajutat să-și limpezească mințile și să reconstruiască. Au migrat pe o nouă platformă de e-commerce, mutare descrisă ca fiind cea mai bună la acel moment, și s-au concentrat pe zona de obiecte sanitare pentru baie și bucătărie.

”După ce am dat un restart complet pe toate părțile. Lucrurile au început să meargă altfel (...). Cred că acestea au fost etape normale în dezvoltare, nu cred că suntem speciali. Pur și simplu au fost niște teste, încă ne lovim de teste, nu îți imagina că intră totul pe un făgaș drept”, explică Laura.

Pandemia, povestește ea, ”i-a lovit în moalele capului”, echipa nefiind pregătită pentru a lucra de acasă, situație la care s-a adăugat și o scădere a vânzărilor în primele săptămâni ale stării de urgență.

”Am asigurat echipa că toți vor avea un loc de muncă atât timp cât rezistăm. Vânzările și-au revenit și au crescut cu 30% față de perioada dinaintea pandemiei. Am continuat să creștem până la finalul anului, însă în 2021 s-a schimbat puțin paradigma, clientul a devenit mai pretențios, nu neapărat nerealist, dar avea alte așteptări pentru că deja cumpăra mai mult online”, povestește Laura, care precizează că anul 2021 s-a încheiat cu o cifră de afaceri de 4,5 milioane de euro.

Clientul care nu și-a mai amenajat baia de teama rușilor

În acest moment, Laura consideră că lucrurile sunt stabile la nivelul business-ului și că se mențin în previziunile setate la început de an. Cu toate că războiul din Ucraina a destabilizat puțin piața, oamenii redirecționându-și fondurile către altceva.

”Am avut un client care a refuzat o comandă, motivând că dacă vin bombardamentele și la noi, nu are de ce să-și mai renoveze baia”, povestește Laura, care adaugă faptul că temerile cu privire la extinderea conflictului nu i-au ocolit nici pe ei și nici pe colegii din echipă.

Pentru anul 2022, Laura consideră că obiectivul, pe care îl descrie ca fiind unul pesimist, este acela de a înregistra o cifră de afaceri de 6 milioane de euro. Recent au implementat un software de Business Inteligence prin intermediul unui program derulat de BERD ( Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare), care să-i ajute să înțeleagă mai bine toate datele care se învârt în jurul business-ului.

Ca echipă, aceasta este formată în prezent din 12 persoane și mai sunt în proces de recrutare pentru încă patru, iar în ceea ce privește produsele ”vedetă” ale lui Neakaisă.ro, topul este condus de un vas de toaletă și zona de lavoare.

Sursa foto: NeaKaisa.ro