Investiția totală într-o franciză Farmec este de aproximativ 35.000 euro, raportată în mod direct la suprafața și locația magazinului. Din aceștia, 10.000 euro reprezintă licența pentru franciză.

Cu ce vine francizorul și care sunt beneficiile francizatului

Francizorul pune la dispoziția francizatului toată infrastructura și asigură contactul cu partenerii săi, iar francizatul va fi responsabil de achiziții.

Printre cele asigurate de francizor se numără:

  • consiliere și sprijin de la analiza locației până la proiectul final al magazinului,
  • suport pentru strategia de comunicare,
  • sprijin și monitorizarea procesului de deschidere a magazinului,
  • sortimentaţie adaptată local, concept și echipamente necesare în magazin,
  • pregătirea personalului și a echipei de management.
  • acțiuni de marketing specifice după deschiderea locației, programe și promoții organizate de Farmec S.A.

”Este un beneficiu faptul că francizatul are acces la o rețea pentru tot ce presupun amenajarea și inaugurarea magazinului: furnizori de mobilier, materiale promoționale, software etc”, au declarat reprezentanții companiei Farmec, pentru wall-street.ro.

Retail jobs

Așa cum este menționat mai sus, compania Farmec asigură consiliere și sprijin pentru start-up, plecând de la analiza locației, până la proiectul final de magazin. Criteriile pentru alegerea spațiului sunt:

  • suprafața minimă de 50mp
  • amplasarea într-un mall, centru comercial sau alte zone cu trafic.

Citește și: Franciza 5 to go: cât te costă și de ce ai nevoie ca să fii proprietarul unei cafenele

De câți angajați e nevoie pentru o franciză Farmec și care este programul magazinului

Numărul angajaților variază în funcție de locația francizei. De regulă, necesarul din magazin poate fi asigurat de minimum doi angajați.

”Este nevoie de minimum doi angajați, care nu au rol doar de lucrător comercial, ci și de consilier în frumusețe, însoțind clientul în tot procesul de achiziție a produselor”, mai transmit reprezentanții companiei.

Citeste si:
Turdean, Farmec: Negociem o creștere de 8-10% a prețului produselor...
retailArena 2021 | Mircea...

Cât despre intervalul orar de funcționare al magazinelor, cele din centrele comerciale preiau programul respectivei unități, de 12 ore, de la 10.00 la 22.00. În acest caz, magazinul are nevoie de trei angajați.

”Farmec asigură trainingul francizatului, fiind inclus în pachetul de franciză. Astfel, partenerul participă la formare timp de o săptămână, la care învață tot ce este necesar, de la produse, elemente de branding și marketing, până la informații tehnice despre vânzări și legislație”, precizează compania.

Nu în ultimul rând, contractul între francizor și francizat se încheie pe o perioadă de minimum cinci ani.

Farmec S.A. comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări. În aprilie 2022, rețeaua de magazine de brand deținute de Farmec cuprinde: opt magazine Farmec, localizate în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara, și 22 magazine Gerovital, care se găsesc în București, Brașov, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș și Râmnicu Vâlcea.

Citeste si:
Producătorul de echipament sportiv Nike va ieşi complet de pe piaţa...
Producătorul de echipament...

Sursa foto: Farmec SA