Dupa investitiile masive realizate anul trecut in zona logistica proprie, care au atins peste 76 milioane de euro, eMAG anunta testarea facilitatii Fulfillment by eMAG (FBE), un proiect dedicat sellerilor din Marketplace, prin care eMAG transfera expertiza si excelenta operationala dobandite in zona logistica, prin vanzarea produselor proprii, acum si catre partenerii din Marketplace, astfel incat clientii sa poata beneficia de servicii imbunatatite de cumparare si livrare. Proiectul vine in urma unei investitii in tehnologie in valoare de un milion de euro, realizata de la inceputul anului, urmand ca, pana la finalul anului viitor, societatea sa investeasca inca pe atat in extinderea sa.

In aceasta etapa, proiectul-pilot Fulfillment by eMAG (FBE) va rula timp de doua luni de zile si va include primii 50 de selleri, care vor pune la dispozitia clientilor 50.000 de produse. Serviciul este oferit complet gratuit, in baza unor conditii si criterii de eligibilitate, costurile aferente proiectului-pilot, in cuantum de 250.000 de euro, urmand a fi sustinute integral de catre eMAG. La finalul celor doua luni de testare integrata, eMAG va analiza rezultatele proiectului, va identifica ariile de dezvoltare si va comunica partenerilor sai modul in care programul va putea fi accesat.

Fulfillment by eMAG (FBE) este inca o dovada ca eMAG Marketplace isi respecta promisiunea facuta inca de la lansare, aceea de a aduce valoare partenerilor si clientilor sai, precum si o reconfirmare ca eMAG este deja un ecosistem pentru e-commerce. Prin intermediul programului, sellerii vor fi degrevati de tot efortul logistic, astfel incat sa se poata concentra mai bine pe aspectele comerciale menite sa ii ajute sa isi creasca afacerea. Prin oportunitatea consolidarii comenzilor cu produsele comandate de la alti selleri din program, clientii vor putea ajunge mai usor la pragul de livrare gratuita, cu impact asupra vanzarilor sellerilor, care estimam ca vor creste”, spune Florin Filote, Director eMAG Marketplace.

Beneficiile pe care programul Fulfillment by eMAG le-ar putea oferi partenerilor sai romani din Marketplace:

  • Servicii de receptie
  • Servicii de depozitare
  • Operatiuni de picking
  • Servicii de impachetare
  • Servicii de livrare la clientul final
  • Relatii cu clientii
  • Procesarea retururilor de la clienti, atunci cand acestea apar

eMAG Marketplace a atras peste 29.000 de selleri in toate cele patru tari unde eMAG este prezenta, in Romania, Ungaria, Bulgaria si Polonia. eMAG Marketplace reprezinta un nou canal de vanzare prin intermediul caruia, sellerii inrolati isi pot atinge mai usor si mai eficient obiectivele proprii de vanzari.

In ultimii trei ani, tot in baza expertizei dobandite in operarea vanzarilor proprii, eMAG a dezvoltat mai multe instrumente pentru eficientizarea activitatii partenerilor sai din Marketplace. In plus, calitatea serviciilor oferite este monitorizata de programul „Account Health”, iar reclamatiile sunt gestionate mai repede datorita unui tool special. Calitatea produselor este evaluata de instrumentul „Product Health”, iar serviciile de livrare sunt supravegheate de „Courier Health”. De asemenea, eMAG a lansat anul acesta platforma de training eMAG Academy, menita sa ajute sellerii sa dezvolte afaceri sanatoase, cu impact in comunitatile de unde provin. In ultimii trei ani, eMAG a investit peste 12 milioane de euro in tehnologie si in dezvoltarea platformei Marketplace.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri