Altex, în parteneriat cu una dintre cele mai mari agenții de turism din România, Karpaten Turism, lansează un nou serviciu, Altex Travel, prin care clienţii au posibilitatea să-şi aleagă vacanţele mult visate, direct în magazinele Altex şi Media Galaxy, dar şi online, pe www.altextravel.ro.

Oferta de lansare include peste 10.000 de pachete turistice, către țări precum Grecia, Egipt, Turcia, Dubai, Croația, Spania, Portugalia şi destinații exotice consacrate ale agenției Karpaten Turism – Maldive, Republica Dominicană, Kenya sau Zanzibar. În plus, zilnic, clienţii pot verifica ofertele Last minute disponibile atât pe platforma online, cât şi în magazine.

Prin Altex Travel, compania propune servicii turistice create special pentru clienţii săi, care să le ofere acestora vacanţele dorite, cu un raport preţ-calitate superior. Ca noutate, acestea se pot achiziţiona şi în rate lunare egale, prin intermediul serviciului de creditare din magazine şi online prin Credex, pentru servicii turistice în valoare de până la 30.000 lei, cu perioada de rambursare între 3 luni şi 5 ani. De asemenea, clienții au posibilitatea de a achiziționa asigurări storno și de călătorie.

Altex Travel se adresează clienţilor care vor să călătorească şi vine în completarea gamei de produse şi accesorii de vacanţă oferite de Altex prin camere foto, boxe portabile, căşti, genţi de voiaj, produse de protecţie solară, din care clienţii îşi pot alcătui un bagaj de călătorie ideal pentru un concediu reuşit.

Altex Travel oferă o gamă variată de servicii turistice atât în țară cât și în străinătate. Ne propunem să diversificăm portofoliul de produse și destinații și să oferim clienților noștri prețuri mici la vacanțele mult visate.

Edvin Abdulachim, Director Comercial Altex România

Acest nou parteneriat este un pas firesc ȋn dezvoltarea noastră, ca touroperator. Avem deja peste 20 de ani de experiență ȋn piața locală de turism și am demonstrat, chiar și ȋn pandemie, când industria era la cel mai scăzut nivel, că putem oferi clienților experiențe de călătorie memorabile și, mai ales, sigure.

Alexandru Mărginean, Manager General Karpaten Turism

Prin reţeaua de magazine Altex şi Media Galaxy, clienții au acces într-un singur loc la toate serviciile menite să le îmbunătățească experiența de cumpărare și să le salveze timp în alegerile făcute: de la servicii de consultanță în achiziția de servicii de energie și gaze, la posibilitatea de livrare acasă în aceeași zi, inclusiv în weekend, rabla pentru electrocasnice sau opțiunea achiziționării de asigurări pentru locuințe sau asigurări CASCO, soluții de creditare personalizată, livrare planificată, retur oriunde, „click&collect”

Altex România este unul dintre liderii de pe piața de retail din România, cu 125 magazine deschise în țară. În peste 28 de ani de provocări, Altex a trecut de la un business local de import de televizoare la liderul pieței de produse electronice, electrocasnice, IT&C și multimedia din România.

Karpaten Turism este una dintre cele mai mari agenţii turoperatoare din România. Fondată în anul 1996, Karpaten Turism a fost una dintre primele agenţii turoperatoare care s-a dedicat promovării atracţiilor turistice din România și atragerii de turiști străini, reușind de-a lungul timpului să devină lider de piaţă în organizarea de circuite, croaziere și sejururi.

Sursa foto: Altex Travel

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri